1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
#30DeAniDeSchimbare pe piata ...

#30DeAniDeSchimbare pe piata locala de asigurari

Piata asigurarilor din Romania a trecut printr-o serie de schimbari si transformari memorabile in cei 30 de ani de la liberalizarea acesteia, trecand prin perioade cu suisuri si coborasuri, insa jucatorii si autoritatile din piata au cautat solutiile favorabile, astfel incat industria s-a consolidat. Citeste opiniile jucatorilor din piata!

Daca, in 1989, Administratia Asigurarilor de Stat - ADAS - era singura institutie din Romania care practica activitatea de asigurare/reasigurare, in prezent activeaza 28 de societati de asigurare, autorizate si reglementate de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara, dintre care 15 practica numai activitate de asigurari generale, 7 practica numai activitate de asigurari de viata si 6 au activitate compozita.

Cel mai mare numar de companii a fost inregistrat in anul 2000, cand erau 73 de companii de asigurari, dupa care a urmat o perioada de consolidare, prin preluari, fuziuni sau chiar falimente - in anul urmator, au ramas active doar 47 de societati. Valoarea primelor brute subscrise de cei 73 de jucatori, in anul 2000, a fost de 337,79 milioane de euro, urmand ca aceasta piata sa depaseasca 2 miliarde de euro in 2019, ceea ce indica o crestere de peste 6 ori a business-ului.

Cu toate acestea, nivelul pietei este sub potentialul pe care il are. In Romania, conform estimarilor ASF, consumul de asigurari pe cap de locuitor s-a situat, la nivelul anului 2018, in jurul valorii de 109 euro, in conditiile in care media UE era de 2.170 euro. In acelasi timp, gradul de penetrare a asigurarilor in PIB a fost de 1,13% in anul 2018, in timp ce la nivel european este de 7,46%. In aceste conditii, ramane de vazut cum vor fructifica, in viitor, jucatorii din piata acest potential.

Totusi, observam ca, in acesti 30 de ani, piata s-a confruntat cu multe provocari prin modificarile frecvente de legislatie nationala si europeana, timp in care industria a trecut si printr-o criza economica importanta, dar si falimente rasunatoare ale unor societati de asigurari. Momentele care au marcat intreaga evolutie a pietei au fost multiple, de la deschiderea granitelor si intrarea marilor jucatori internationali pe piata din Romania, care au dus la o imbunatatire a serviicilor si o maturizare a pietei de asigurari, la aparitia multor legi, precum legea 32/2000 privind activitatea de asigurare, legea asigurarilor obligatorii de locuinte, legea RCA, pachetul legislativ IDD, pana la emiterea politelor RCA in sistem total electronic, aplicarea Solvency II, remodelarea distributiei de asigurari si utilizarea noilor tehnologii.

Pentru perioada ce urmeaza, specialistii se asteapta la o dezvoltare mai accentuata a pietei, anticipand ca urmatorii 10 ani vor fi mult mai dinamici decat anteriorii 30.

Trei decade


Sorin GRECEANU, Directorul General al BAAR - Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, a impartit perioada de 30 de ani in 3 decade, astfel:

1. Prima decada - cea a anilor 90, pe care a denumit-o cea a impartirii si inmultirii. A fost o decada a impartirii, pentru ca fosta si singura companie de asigurari de stat, ADAS, a fost divizata, din ea luand nastere trei companii ASIROM, ASTRA si CAROM. A fost o poveste in care statul a fost autor si erou principal, urmarind sa fie o poveste cu final fericit, prin incercarea de a privatiza cu succes cele 3 companii. Cat s-a reusit si cat nu sa fie privatizari de succes ramane un subiect de dezbatut, din perspectiva pe care ne-o dau trecerea timpului si istoria diferita urmata de cele 3 societati.

Este, in acelasi timp, si decada inmultirii, pentru ca a fost o perioada de efervescenta antreprenoriala, de speranta si incredere in potentialul pietei de asigurari, decada de pionierat, in care au fost infiintate destul de multe companii private, unele dintre acestea fiind si astazi prezente si active in piata asigurarilor.

As mai mentiona ca un moment important pentru piata de asigurari adoptarea in anul 1995 a unei legi care a marcat nu numai aceasta decada, dar si pe celelalte doua, si anume Legea nr. 136/1995, Legea privind asigurarile si reasigurarile in Romania. A fost o lege importanta, bine inchegata si supla. A enuntat principii simple, inca perfect valabile si chiar mai mult, pentru ca anumite aspecte au fost reglementate in concordanta cu directivele europene in materie, desi, la acel moment, aderarea la UE era doar un vis indepartat. Spre deosebire de alte legi care i-au urmat, legea 136/1995 nu a facut parte niciodata din categoria hiper-reglementarii. Ea a fost in masura sa nu stea in calea libertatii si dezvoltarii economice a domeniului. Cred ca cel mai puternic argument pentru cele mai sus enuntate si compliment in acelasi timp la adresa Legii este faptul ca foarte multe din prevederile acesteia au fost preluate si se regasesc acum in prevederile Noului Cod Civil intrat in vigoare la 1 octombrie 2011, a spus Sorin GRECEANU.

2. A doua decada - cea a anilor 2000, eu as indrazni sa o numesc decada adunarii, a scaderii si a aderarii. Anii 2000 au fost o etapa a acumularii si a dezvoltarii pietei, am continuat sa adunam experienta si consider ca am facut un important salt calitativ. Am reusit sa atragem in piata romaneasca de asigurari investitori mari si importanti din strainatate si, astfel, am reusit sa ne conectam la piata internationala de asigurari, in special la cea europeana, precum si la know-how-ul oferit de acesti investitori.

Momentul de cotitura l-a reprezentat aderarea la Uniunea Europeana si, implicit, transpunerea in legislatia noastra a unui set de reguli pe care am fost obligati sa ni le insusim si sa le aplicam, chiar daca eu cred ca si in zilele noastre inca mai trebuie facute eforturi pentru transpunerea si adaptarea prevederilor la specificul intern in spiritul acestora. Din nefericire, tot in aceasta perioada de mari transformari presupuse de aderarea la Uniunea Europeana, piata de asigurari a fost si ea afectata, odata cu toata economia romaneasca, de criza economica mondiala de la sfarsitul decadei, inregistrand un regres fata de anii anteriori declansarii acesteia.

3. A treia decada - cea in care ne aflam si pe care tocmai ne pregatim sa o incheiem, este una pe care eu as indrazni sa o numesc a stagnarii, a marilor falimente, dar si a incercarii de reasezare si consolidare in conditiile unei piete cu tot mai multe provocari si reglementari nu numai specifice, dar si generice - cum ar fi cele privind protectia datelor, concurenta, spalarea banilor, riscurile cibernetice etc., a afirmat oficialul BAAR.

El apreciaza ca aceasta etapa este una a stagnarii pentru ca nu reusim sa depasim nivelul pur declarativ al marelui potential de dezvoltare al pietei de asigurari si sa transformam acest potential si in ceva real. Stagnam si ne tot invartim in jurul a cel putin trei valori semnificative 1, 100 si 2.

O sa incerc sa explic semnificatia celor trei valori la care m-am referit. Astfel, prima valoare reprezinta procentul care exprima ponderea asigurarilor in PIB, acesta situandu-se in jurul valorii de 1-1,2% de ani buni de zile. Cea de-a doua valoare, cea de 100, este cea care reprezinta suma medie anuala pe care un cetatean roman o aloca pentru a se asigura, pentru a plati prime de asigurare. De aici, rezulta si volumul total al primelor generate de piata de asigurari din Romania de cca. 2 miliarde de euro pe an. Acestia sunt doar trei dintre indicatorii cvasi-constanti in jurul carora ne desfasuram activitatea si pe care cheltuim energie si toata priceperea noastra de cca. 10 ani incoace pana in prezent, a explicat Sorin GRECEANU.

Alte constante ar fi ca, din cele 2 miliarde de euro, aproximativ 80% le reprezinta primele generate de asigurarile generale si restul de 20% de asigurari de viata. La aceste constante, as mai adauga inca una semnificativa, si anume cea de cca. 75% care reprezinta ponderea asigurarilor auto din total asigurari generale. Tot auzim ca asigurarile auto au o pondere prea mare in total asigurari, dar eu as spune ca celelalte forme de asigurare au o pondere prea mica si, din pacate, nu reusesc sa se ridice la nivelul potentialului lor si al asteptarilor noastre, a adaugat el.

Potrivit acestuia, a fost si perioada marilor falimente, pentru ca, intr-adevar, piata de asigurari a fost zguduita de socul falimentelor celor doi mari asiguratori RCA de la acea vreme, ASTRA si CARPATICA, iar efectele financiare, de imagine si de credibilitate cauzate pietei de acestea se vor resimti inca mult timp.

A fost si o decada a consolidarii, pentru ca cei ramasi in piata au fost nevoiti sa faca fata noilor exigente impuse de regimul Solvabilitate II pe toate planurile, de la aspecte de ordin financiar-contabil, prudential si pana la aspectele legate de noile reguli privind guvernanta corporativa si regimul de supraveghere.

Dupa 1989...


Cristian ROSU, Vicepresedinte, Sectorul Asigurarilor - Reasigurarilor, ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara, a afirmat ca putem vorbi de doua sisteme diferite fundamental. Daca, inainte de 1989, vorbim de un monopol de stat, in perioada de dupa vorbim de o industrie a asigurarilor bazata pe principiul economiei de piata, in a carei dezvoltare a contat mult relatia dintre cerere si oferta. In fapt, perioada de dupa 1989 a reprezentat o revenire la traditiile istorice cunoscute de industria asigurarilor din Romania de dinainte de 1949, anul in care au fost dizolvate si lichidate toate societatile de asigurare si societatile mutuale nationalizate anterior. Astfel, dupa 1989, industria asigurarilor a reinceput, pas cu pas, sa isi reocupe locul important intre ramurile de baza ale economiei romanesti, redevenind, impreuna cu industria bancara si celelalte ramuri ale industriei financiare, un pilon de baza al acesteia, a aratat acesta.

Produsele de asigurare au cunoscut o dezvoltare continua, crescand in complexitate si fiind destinate din ce in ce mai mult pentru satisfacerea nevoilor clientilor. Odata cu cresterea pietei asigurarilor, a numarului de societati active pe piata, inclusiv multinationale, au fost inregistrate in aceasta perioada aporturi semnificative de capital, in beneficiul dezvoltarii economiei. Nu in ultimul rand, aceasta dezvoltare a pietei a permis si dezvoltarea altor domenii conexe, cum ar fi cel al intermediarilor in asigurari sau al altor societati de prestari de servicii in asigurari, a afirmat Cristian ROSU.


In opinia lui Adrian MARIN, Presedintele UNSAR - Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania si CEO-ul GENERALI Romania, pentru industria de asigurari, acesti ultimi 30 de ani s-au suprapus cu o transformare a societatii si economiei romanesti care s-a reflectat si in operatiunile companiilor de asigurari, in produse si in comportamentul clientilor. Practic, daca in urma cu 30 de ani se puneau din nou bazele unei piete moderne a asigurarilor, trei decenii mai tarziu vorbim despre produse si servicii comparabile cu cele din alte piete europene si de tehnologii digitale incorporate in multe dintre procesele operationale ale companiilor de profil.

Totodata, Dorel DUTA, Presedintele UNSICAR - Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania si Directorul General al HOBBIT Broker, considera ca suntem la inceput de drum in ceea ce priveste piata de asigurari din Romania. Chiar daca au trecut 30 de ani, nu putem spune ca am ajuns la maturitate. Vorbim inca de o piata dominata de asigurarile obligatorii, de un nivel redus al gradului de penetrare a asigurarilor si de un cadru macroeconomic care nu incurajeaza dezvoltarea acestei industrii. Cu toate acestea, in ultimii ani, piata noastra de asigurari a inregistrat atat o crestere importanta a calitatii produselor, cat si o diversificare a serviciilor, a adaugat el.

Nicoleta RADU - Director General, PAID Romania (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale) considera ca ultimii 30 de ani au reprezentat, pentru piata din Romania, o perioada de tranzitie catre o piata moderna si matura. Din 1990 incoace, am luat contact cu ceea ce alte tari cunosteau demult despre asigurari, au aparut companii noi, grupurile internationale au intrat si la noi in tara, portofoliul de produse s-a diversificat. Suntem inca o piata emergenta, si, la prima vedere, poate parea ca nu am facut prea mult, pentru ca exista inca in Romania un potential urias de crestere din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, insa, putem vedea gradul de modernizare si maturizare numai prin comparatie cu ceea ce era in 1990, a spus ea.

Printre momentele importante care au marcat evolutia pietei, Nicoleta RADU a remarcat ca introducerea asigurarii obligatorii de locuinta a facut din Romania una dintre putinele tari care beneficiaza de un asemenea sistem de protectie financiara in caz de dezastru natural. Suntem, pentru multi, un exemplu din acest punct de vedere. Ce trebuie sa facem este sa ajungem la cat mai multi romani cu acest mesaj si sa ii convingem ca este in avantajul lor si numai al lor sa incheie polita PAD si sa profite de protectia pe care le-o ofera acest produs obligatoriu prin lege, a completat directorul PAID.

rEvolutia pietei de asigurari


Antonio SOUVANNASOUCK, Presedintele PRBAR - Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare si CEO-ul ASIGEST Broker, spune ca putem vorbi de o revolutie a pietei, cel putin in primii 20 de ani. Primul pas a fost divizarea ADAS-ului in cele 3 societati - ASTRA, ASIROM si CAROM - si aparitia primelor companii de asigurari private: UNITA - specializata pe asigurari de viata initial, METROPOL, MONDRAGON, ASIT, perioada in care s-a format piata libera de asigurari. A urmat intrarea grupurilor internationale de asigurari GENERALI si ALLIANZ, care, prin nivelul produselor si al serviciilor, au ridicat gradul de profesionalism in piata.

Pana in 2009, piata de asigurari din Romania a avut o dezvoltare foarte dinamica, as spune chiar efervescenta, atat pe linia asigurarilor non-viata cat si pe cea de viata, cu infiintarea multor noi companii de asigurare, cu capital romanesc, cu capital strain, unele cu actionari banci, altele mai mici, "de familie". Din pacate, multe din ele au disparut, unele inainte de 2009, altele ca urmare a crizei financiare sau a unui management defectuos. Cert este ca numarul jucatorilor de azi din piata de asigurari din Romania este cu mult mai mic decat inainte de 2009, a afirmat Antonio SOUVANNASOUCK.

Si din punct de vedere al volumului de prime subscrise, inainte de criza financiara aveam cresteri procentule de doua cifre, apoi am avut scadere si abia in 2018 am ajuns din nou la volumul de dinainte de criza. Ca urmare a faptului ca PIB-ul a crescut cu mult mai rapid fata de piata de asigurari, atat gradul de penetrare, cat si densitatea asigurarilor, care oricum nu au ajuns niciodata la nivelul macar al zonei Europei Centrale si de Est, au scazut consistent, a adaugat el

Virgil SONCUTEAN, CEO, ALLIANZ-TIRIAC, a afirmat ca piata romaneasca de asigurari a fost tot timpul atractiva datorita "potentialului". Am putea spune ca acest lucru nu s-a schimbat semnificativ in cei 30 de ani, ceea ce poate fi interpretat fie ca un aspect negativ - nu am fructificat indeajuns acest potential, fie ca unul pozitiv - inca avem oportunitati care pot genera cresteri majore. Cu toate acestea, evolutia nu poate fi negata: in 1989, in piata, era activa o singura companie de asigurari, ADAS - un monopol al statului. In prezent, avem o piata in plin proces de maturizare, in care activeaza 28 de jucatori. ALLIANZ-TIRIAC s-a numarat printre primele companii care au crezut in potentialul pietei romanesti de asigurari, societatea fiind implicata in constructia ultimilor 25 din cei 30 de ani ai pietei de asigurari.

La randul sau, Cristian IONESCU, Presedinte al Directoratului ASIROM VIG, afirma ca piata asigurarilor din ultimii 30 de ani a parcurs 3 etape principale, fiecare intinzandu-se temporal, cu aproximatie, pe cate o decada: I - perioada anilor 90, una "romantica", incipienta, in care au fost puse bazele actualei industrii a asigurarilor, perioada in care apar primele societati de asigurari private, dar si primii investitori strategici in industria de profil romaneasca; II - perioada de emergenta, corespunzatoare inceputului de mileniu 3, in care a fost definit cadrul legislativ, segmentul asigurarilor cunoscand cea mai efervescenta perioada; III - perioada ultimilor 10 ani, una de consolidare a industriei, sub toate aspectele (legislativ, institutional, al jucatorilor de pe piata si al ofertei etc.).

Fiecare dintre aceste etape a avut rolul si importanta ei in constructia sectorului asigurarilor. Dintre ele, insa, cea care pare sa fi marcat cel mai mult evolutia pietei asigurarilor si a contribuit la definirea formei si fondului acesteia este prima decada a anilor 2000. Vorbim despre perioada in care, pe de-o parte, intregul cadru legislativ-institutional specific domeniului asigurarilor se modernizeaza si se aliniaza normelor europene: incepand cu promulgarea Legii 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, continuand cu infiintarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) ca institutie independenta, subordonata Parlamentului, si alinierea accelerata a reglementarilor interne la aquis-ul comunitar in contextul aderarii Romaniei la UE. Pe de alta parte, intervalul 2000-2009 este cel in care au au inceput sa se impuna cei care aveau sa devina principalii actori ai pietei asigurarilor, a explicat Cristian IONESCU.

Nu in ultimul rand, inceputul anilor 2000 a fost perioada cu cea mai consistenta dezvoltare a afacerilor de asigurari. Au fost consemnate cresteri reale accelerate, cu procente de peste 2 cifre de la an la an, atat pe segmentul asigurarilor generale, cat si pe segmentul asigurarilor de viata. De altfel, trebuie punctat faptul ca anul 2008 este cel care a inregistrat maximul istoric de subscrieri din activitatea de asigurari, de peste 2,4 miliarde de euro. Este anul de varf atat pentru asigurarile generale - cu subscrieri de peste 1,9 miliarde de euro, cat si pentru segmentul de asigurari de viata - singurul an in care vanzarile de polite life au depasit jumatate de miliard de euro, a adaugat oficialul ASIROM.

Conform acestuia, efectele marii recesiuni globale ce a debutat in 2008 nu au ocolit sectorul asigurarilor din Romania. Astfel, anul 2009 a consemnat inceputul unei perioade de reasezare a pietei, atat din perspectiva cantitativa, cat si calitativa a afacerilor. In privinta volumelor, in ultimii 10 ani (2009-2018) subscrierile au inregistrat oscilatii mai mari sau mai mici, la nivelul agregat piata ramanand sub nivelul atins in 2008. O analiza pe segmente a sectorului arata ca asigurarile generale facultative au fost cele mai afectate de efectele crizei, subscrierile anuale situand-se, in intervalul 2009-2018, la niveluri cuprinse intre 58% (in anul 2014) si 65% (in 2018) fata de maximul istoric atins in 2008. Aceasta evolutie pare paradoxala, in contextul in care cei mai multi dintre jucatorii internationali prezenti pe piata romaneasca au desemnat asigurarile facultative generale ca reprezentand principalul pilon al strategiilor lor de dezvoltare. Similar, subscrierile anuale pe segmentul life au oscilat la niveluri cuprinse intre 368 si 451 milioane euro (echivalent), sub nivelul maxim istoric de 507 milioane euro consemnat in 2008, a spus Cristian IONESCU.

In schimb, in ultimii 10 ani, segmentul asigurarilor obligatorii RCA a inregistrat volume in crestere, maximul istoric al subscrierilor fiind atins in 2016 (922 mil. euro). Statisticile indica, astfel, ca piata asigurarilor din Romania ramane, sub aspect structural, mult diferita de marea majoritate a pietelor europene, cu segmentele de asigurari facultative si de viata subdezvoltate, adauga el.

Fara indoiala, ultimii 30 de ani au adus schimbari majore pietei de asigurari. Pe de o parte, avansul tehnologic ne-a impulsionat sa folosim instrumente de ultima generatie pentru a ne calibra mai bine produsele si serviciile si a raspunde cat mai rapid nevoilor clientilor nostri. Pe de alta parte, aderarea Romaniei la UE a presupus o armonizare legislativa. Implementarea Solvency II, GDPR si IDD au aliniat cadrul legislativ local la cel european, venind cu propriile provocari pentru asiguratori, de la schimbarea procedurilor interne la investitii in pregatirea angajatilor sau softuri pentru protejarea datelor cu caracter personal. Aceasta convergenta rapida in UE a pietei locale este o provocare, dar una foarte sanatoasa, spune, la randul sau, Francois COSTE, CEO, GROUPAMA Asigurari.

In acelasi timp, RCA a ramas o provocare: plafonarea tarifelor sau abuzurile in cheltuielile de reparatie au vulnerabilizat piata de asigurari in ansamblul sau, in timp ce falimentul a doi jucatori cu o cota de piata semnificativa a dus la un impact negativ asupra pietei, la nivel reputational si economic. RCA este o sursa mare de pierderi economice si reputationale pentru piata de asigurari romaneasca, o situatie nesustenabila, care franeaza intreaga piata in dezvoltarea sa, a adaugat el.

In opinia lui Cosmin ANGHELUTA, Director General Adjunct & Director Executiv Vanzari, Gothaer Asigurari Reasigurari, ultimii 30 de ani au fost marcati de diverse evenimente care ar fi trebuit sa constituie baza unei dezvoltari accelerate a pietei de asigurari, tinand cont si de evolutia economica favorabila pentru Romania ultimilor zece ani.


Daca este sa ne uitam in esenta, in prezent densitatea asigurarilor este foarte scazuta, iar dinamica pietei ramane in continuare volatila (speram ca pe termen scurt). Cand ne referim la schimbari, vrem sa ne uitam in principal catre evolutie. Conform ASF, "piata asigurarilor din Romania ramane orientata spre activitatea de asigurari generale, ce detine o pondere de 79% din totalul primelor brute subscrise de societatile de asigurare autorizate si reglementate de ASF". Astfel, pe o piata dominata de RCA, in care pretul este in continuare factor de decizie, dar cu semnale pozitive, precum gradul crescut de constientizare pentru tot ceea ce inseamna asset-uri valoroase (life, sanatate, raspunderi, property etc.), ca urmare a schimbarilor legislative din domeniu, nutrim speranta ca va creste gradul de penetrare si ca, astfel, vom obtine noi informatii care ne vor ajuta sa conturam si mai bine ceea ce speram sa fie in viitor o piata echilibrata cu produse si servicii de asigurare asemanatoare cu cea din UE, afirma Cosmin ANGHELUTA, mentionand ca evolutia pietei de asigurari a depins (si normal ca depinde in continuare) foarte mult de stabilitatea cadrului fiscal si legislativ si de relatia pe care autoritatile o au cu mediul privat.

Dar cel mai bine lasam cei 30 de ani in urma si ne uitam catre viitor, respectiv la schimbarea pozitiva a portofoliului de asigurari facultative, care este sustinuta accesari
-->