4% - ponderea daunelor solutionate prin constatul amiabil in Rusia
Ponderea daunelor avizate prin intermediul constatului amiabil in Rusia reprezinta 4% din total despagubiri platite, arata datele statistice prezentate de catre Pavel BUNIN, Presedintele Biroului Asiguratorilor Auto din Rusia, cu ocazia Forumului International Financiar de la Yalta.
Potrivit acestuia, procedura constatarii amiabile fost introdusa relativ recent in Rusia, iar populatia este putin informata in acest sens. De asemenea, potrivit reglementarilor sistemului de asigurari din Rusia, limita maxima de despagubire prin utilizarea constatului amiabil este de 580 EUR. Totodata, valoarea despagubirii medii platite de catre companii pentru RCA in 2010 a fost de 550 EUR la nivel national.
Vorbind despre clasificarea conducatorilor auto care folosesc constatarea amiabila in functie de varsta, ponderea semnificativa revine celor din categoria 26-30 de ani (18%), urmati de cei cu varsta cuprinsa intre 31-35 ani (16%), iar cea mai mica, persoanelor cu varsta intre 61-65 ani (2,5%).
In primul semestru al acestui an, pe piata rusa au fost incheiate 18,9 milioane de contracte de asigurare tip RCA, in crestere cu 6,1% fata de S1/2010. In acelasi timp, primele subscrise de asiguratori pe acest segment s-au ridicat la 1 mld. EUR (+4,7%), iar despagubirile platite au atins 664 mil. EUR (+12,2%).