1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

ALLIANZ este pe cale sa preia controlul complet al ALLIANZ-Irish Life

Germanii de la ALLIANZ sunt pe cale de a achizitiona, pentru suma de 160 milioane euro, 33,5% din pachetul de actiuni al ALLIANZ-Irish Life Holdings (AILH), conform independent.ie. In prezent, ALLIANZ detine doua treimi din actiuni (66,5%), diferenta de pana la 100% apartinand CANADA Life (30,4%), respectiv altor actionari minoritari (3,1%).

Tranzactia este momentan supusa aprobarilor din partea autoritatilor de reglementare.

In urma tranzactiei, ALLIANZ va prelua controlul complet asupra celui de-al treilea cel mai mare asigurator non-life, activ pe piata irlandeza.

Potrivit sursei mentionate, conform acordului, care are si sustinerea totala a CANADA Life, actionarii AIHL vor primi 20,68 euro per actiune.

Cele mai recente date arata ca AILH a platit actionarilor dividende de 40 milioane euro in luna ianuarie a anului trecut.

AILH ofera, prin subsidiarele sale, asigurari generale, in special de tip property si polite de accidente. Compania a fost infiintata in anul 1989 si are sediul central in capitala Irlandei, Dublin.

ALLIANZ a devenit actionarul majoritar al AILH in anul 1998, cand a preluat cele doua treimi din actiunile companiei de la AGF Irish Life.