1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

AXA ofera asistenta medicala oaspetilor din hotelurile Accor

In baza unui parteneriat strategic, grupul de asigurari AXA va oferi asistenta medicala oaspetilor din cele 5.000 de hoteluri Accor din intreaga lume, cu ajutorul telemedicinei, au anuntat cei doi parteneri.

"Incepand din iulie 2020, acest parteneriat va permite oaspetilor Accor sa beneficieze de cel mai inalt nivel de ingrijire, cu ajutorul solutiilor medicale experte ale AXA Partners, entitatea internationala AXA specializata in servicii de asistenta, asigurari de calatorie si protectie credit", se precizeaza in comunicatul transmis de cele doua parti.

Astfel, oaspetii Accor vor beneficia de cele mai recente progrese ale AXA in domeniul telemedicinei prin acces gratuit la teleconsultarile medicale. Oaspetii vor avea, de asemenea, acces la retelele medicale extinse ale AXA cu zeci de mii de profesionisti medicali verificati. Acest lucru va permite hotelurilor sa faca cele mai relevante recomandari oaspetilor lor (de exemplu, limba, specialitate etc.) in cele 110 destinatii in care este prezent Accor.

Accor se pregateste pentru revenirea post COVID-19, iar acest serviciu medical unic completeaza planul sau de recuperare globala. El face parte din protocoalele imbunatatite de sanatate si prevenire pe care Accor le-a pus in practica in special prin eticheta sa de Curatenie ALLSAFE, in anticiparea redeschiderii progresive a hotelurile sale din diferite regiuni.

Pentru AXA, aceasta alianta este un prilej unic de a-si consolida strategia de transformare a clientilor in parteneri, care isi propune sa ofere beneficiarilor sai servicii inovatoare, mai ales in domeniul sanatatii, unul dintre domeniile de crestere din planul sau, Ambition 2020.

"A primi, a proteja si a avea grija de ceilalti este chiar esenta a ceea ce facem si a ceea ce ne defineste, ca hotelieri. Acest parteneriat distinctiv cu AXA la care am lucrat de cateva luni are un sens si mai larg, in contextul de astazi. Intr-un mediu din ce in ce mai complex, cei 300.000 de membri ai echipei noastre de pe teren vor putea sa-i ajute pe oaspeti si sa le asigure siguranta in timpul sederii lor, transformand hotelurile noastre in adaposturi. Aceasta initiativa combinata cu protocoalele noastre de igiena imbunatatite ALLSAFE va fi cheia pentru redescoperirea Pasiunii pentru Calatorii in cele 5.000 de proprietati Accor din intreaga lume." a declarat Sebastien Bazin, Presedinte si CEO al Accor.

"Ambitia AXA este de a transforma clientii in parteneri, in special prin furnizarea de solutii inovatoare in domeniul sanatatii. Acesta este motivul pentru care AXA a devenit, in ultimul an, un lider mondial in solutii de telemedicina. Parteneriatul cu Accor, lider mondial in materie de ospitalitate, este o oportunitate unica pentru a extinde accesul oamenilor la expertiza si solutiile noastre de asistenta medicala. Deoarece ne confruntam cu o criza de sanatate fara precedent cu Covid-19, aceasta ambitie nu a fost niciodata mai relevanta", a declarat Thomas Buberl, CEO AXA.

Grupul AXA are 108 milioane de clienti in 57 de tari. In 2019, veniturile IFRS s-au ridicat la 103,5 miliarde de euro si castigurile subiacente la 6,5 miliarde de euro. La 31 decembrie 2019, AXA avea active in administrare de 969 miliarde de euro.