1asig.ro

Asigurarile pentru trotinetele sau bicicletele electrice, dezbatute la nivel European

Insurance Europe, federatia europeana ce reuneste asociatiile nationale ale asiguratorilor si reasiguratorilor, a publicat un punct de vedere care examineaza preocuparile privind raspunderea in cazul vehiculelor electrice usoare (precum trotinetele electrice) si a masinilor autonome, dar si problema accesului la datele acestor vehicule.

PROMO


Utilizarea sporita a vehiculelor electrice usoare - cum ar fi bicicletele electrice, segways si trotinetele / scuterele electrice - a dus la aparitia unor intrebari cu privire la raspunderea in caz de accidente si daca asigurarea de raspundere civila auto obligatorie pentru prejudicii produse tertilor - RCA ar trebui sa fie obligatorie pentru astfel de vehicule.

Insurance Europe considera ca factorul definitoriu in luarea deciziei ar trebui sa decurga din normele existente, adica asigurarea RCA ar trebui sa se aplice, la nivelul UE, vehiculelor care pot depasi 25 km/h.

Discutii exista si in cazul masinilor autonome. In timp ce se preconizeaza ca aceste vehicule vor face drumurile mai sigure pe termen lung, vor exista si accidente. Astfel, este necesara, intr-adevar, o asigurare obligatorie RCA, la fel ca in cazul vehiculelor traditionale, existand deja un cadru de reglementare solid la nivel european.

Insurance Europe sustine ca, pentru ca asiguratorii sa poata indeplini functia lor principala de a oferi despagubiri, ei trebuie sa aiba acces la toate datele relevante generate de vehiculele implicate inainte, in timpul si dupa ce a avut loc un accident. Acest lucru le permite asiguratorilor sa inteleaga ce a mers gresit si sa repartizeze corect raspunderea. In plus, accesul la datele masinilor autonome va ajuta, de asemenea, asiguratorii sa inteleaga mai bine riscurile pe care le prezinta si sa le asigure in consecinta.

Si in Bucuresti si alte localitati din tara a crescut considerabil numarul trotinetelor electrice care circula pe strazi, fie ca vorbim de proprietari de trotinete sau firme de sharing. Dar, odata cu acest fenomen cresc si riscurile la care se expun utilizatorii acestor trotinete, in acelasi timp creand si o oportunitate de business pentru industria de asigurari.

In lipsa unei legislatii specifice pentru trotinete, acestea nu pot fi asigurate printr-o polita de tip RCA, insa trotinetistii isi pot incheia polite de accidente si de raspundere civila fata de terti, spun specialistii din domeniu, contactati de 1asig.ro.

Si Madalin ROSU, Presedintele BAAR - Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, sustine ca este necesara asigurarea pentru trotinetele electrice (e-trotinete, cum le-a denumit el).

"In orice varianta, pana la o eventuala reglementare, absolut necesara de altfel, exista solutii si in prezent pentru asigurarea trotinetelor electrice. Clientul poate solicita unui asigurator o polita de raspundere civila generala, un produs facultativ unde isi poate negocia limitele de despagubire, tariful conform expunerii la risc etc", a spus Madalin ROSU intr-un interviu oferit portalului 1asig.ro. In ceea ce priveste un posibil accident, Presedintele BAAR a explicat ca daca detinatorul trotinetei vinovate nu are o asigurare, atunci va trebui sa suporte din propriul buzunar toate daunele produse atat lui, cat si altor terte persoane prejudiciate.

Dar, in curand, lucrurile s-ar putea schimba, in conditiile in care fost inregistrat un proiect de lege care va reglementa circulatia pe drumurile publice a trotinetelor electrice. Pentru ca prevederile sa se aplice, proiectul trebuie adoptat de Parlament, promulgat de Presedintele tarii si publicat in Monitorul Oficial.

Potrivit proiectului de lege, trotineta electrica este definita ca un "vehicul, cu doua sau trei roti, a carui viteza maxima prin constructie nu depaseste 40 km/h si care este echipat cu un motor electric a carui putere nominala continua maxima nu depaseste 2 kW".

Documentul mai prevede ca numai persoanele cu varsta peste 14 ani sa poata merge cu bicicleta sau trotineta electrica pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie sa poarte casca de protectie. Bicicletele, trotinetele electrice si mopedele trebuie sa aiba "mijloace de iluminare si dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisa circulatia acestora pe timp de noapte fara aceste mijloace si dispozitive in stare de functionare", potrivit proiectului.

Insurance Europe reuneste asociatii profesionale din 35 de tari, reprezentand companii care subscriu peste 95% din primele de pe continent si avand peste 940.000 de angajati. UNSAR este membru cu drepturi depline al federatiei asiguratorilor si reasiguratorilor europeni inca din 2007, anul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

Sursa foto: Insurance Europe

1.415 accesari