1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Asiguratorii se implica in lupta ...

Asiguratorii se implica in lupta impotriva schimbarilor climatice

Asiguratorii sprijina obiectivul Europei de a deveni primul continent neutru din punctul de vedere al impactului asupra climei pana in 2050 si sunt dispusi sa contribuie la Pactul ecologic european (Green Deal), a transmis Insurance Europe - federatia europeana a asociatiilor asiguratorilor si reasiguratorilor.

Insurance Europe a contribuit la foaia de parcurs a Comisiei Europene privind legislatia UE privind clima. Acest act transpune in legislatie obiectivul stabilit in Pactul ecologic european, si anume ca economia si societatea europeana sa devina neutre din punct de vedere al impactului asupra climei pana in 2050. Cu alte cuvinte, toate tarile din UE vor trebui sa tinda catre zero emisii de dioxid de carbon, in principal prin reducerea emisiilor, prin investitii in tehnologii ecologice si prin protejarea mediului natural.

Insurance Europe a subliniat faptul ca (re)asiguratorii sunt constienti si sensibili la riscurile pe care le prezinta schimbarile climatice, atat ca subscriitori ai riscului, cat si ca compensatori ai pierderilor. In calitate de cel mai mare investitor institutional din Europa, asiguratorii pot juca un rol semnificativ in finantarea tranzitiei catre economii mai durabile.

Asiguratorii europeni au in administrare active in valoare de 10.200 miliarde de euro.

"De fapt, industria europeana (re)asigurari a identificat schimbarile climatice ca pe un risc in urma cu doua decenii si de atunci a militat pentru mai multe actiuni care sa contribuie la atenuarea impactului. Prin urmare, industria saluta obiectivul Comisiei pentru ca Europa sa devina neutra din punctul de vedere al impactului asupra climei pana in 2050 si, de asemenea, este pregatita sa contribuie la Pactul ecologic", precizeaza Insurance Europe.

Pactul ecologic european ofera o foaie de parcurs care contine actiuni menite sa incurajeze utilizarea eficienta a resurselor prin trecerea la o economie circulara curata si sa puna capat schimbarilor climatice, sa inverseze declinul biodiversitatii si sa reduca poluarea. Acest pact prezinta investitiile necesare si instrumentele de finantare disponibile si explica modul in care se va asigura o tranzitie justa si favorabila incluziunii.

Pentru a oferi un context suplimentar, Insurance Europe a prezentat unul dintre documentele sale "Aspiratii pentru Europa", care se axeaza pe modul de realizare a unei Europe mai ecologice si mai durabile. Gasiti AICI documentul.

Asiguratorii atrag atentia ca sunt necesare strategii de adaptare la catastrofele naturale. Schimbarile climatice afecteaza deja frecventa si amploarea catastrofelor naturale, care pot aduce pierderi economice fara precedent si va face din ce in ce mai dificil pentru asiguratori sa ofere acoperire la preturi accesibile.

Din totalul pierderilor economice cauzate de dezastrele naturale la nivel global, in medie, doar o treime sunt asigurate.

Deceniul recent incheiat a fost cel mai costisitor din istorie prin prisma pierderilor generate de dezastrele naturale, conform Aon, potrivit careia, dezastrele naturale au provocat pierderi de 3 trilioane de dolari, cu 1 trilion de dolari mai mult decat in deceniul anterior.

Aon sustine ca, in 2019, au fost inregistrate 409 catastrofe naturale, acestea generand pierderi totale de 232 de miliarde de dolari, 71 de miliarde de dolari reprezentand pierderile asigurate. Cifrele Aon sunt mai mari decat cele prezentate de Munich Re, care sustine ca, per ansamblu, catastrofele naturale din 2019 au provocat pierderi de 150 de miliarde de dolari, cu 52 de miliarde de dolari pierderi asigurate.

Romania - vulnerabila in fata dezastrelor naturale

Romania continua sa fie foarte vulnerabila in fata dezastrelor naturale, care ar putea crea pagube de miliarde de euro si ar destabiliza economia tarii. In aceste conditii, 80% dintre proprietarii de locuinte risca sa nu fie despagubiti pentru ca nu si-au asigurat locuintele.

In prezent, doar 1,7 milioane de locuinte sunt protejate printr-o asigurare obligatorie a locuintei (din care peste 1,5 milioane au si asigurare facultativa), ceea ce arata ca peste 7 miliarde de locuinte raman vulnerabile in fata dezastrelor naturale. Dintre aceste locuinte, peste 1,5 milioane destin si asigurari facultative.

Doar PAID Romania (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale) a platit, in 2019, despagubiri de aproximativ 5,35 milioane de lei, in crestere cu 60% fata de anul precedent. Cele mai multe despagubiri au fost achitate ca urmare a inundatiilor naturale - 3,07milioane lei pentru 654 dosare. Alunecarile de teren au produs pagube in valoare de 1,36 milioane lei, din 87 dosare. Cutremurele de mici intensitati au generat 334 dosare de dauna.

In ceea ce priveste asigurarile facultative, avem date oficiale pentru primele 9 luni din 2019, timp in care au fost achitate daune de peste 72 milioane de lei, mai mari cu 51% fata de perioada similara a anului 2018.

Sursa foto: Nicholas Doherty/unsplash.com