1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Cati brokeri in asigurari intermediaza polite de asigurare in Romania?

Gheorghe PAUN
Presedinte
CCPA - Asociatia Centrul de Consultanta si Parteneriat in Asigurari

In urma unei analize facute de Asociatia CCPA (Centrul de Consultanta si Parteneriat in Asigurari), in Romania erau activi la data de 29 iunie 2018 un numar de 304 brokeri de asigurare. Dintre acestia, un numar de 9 brokeri au notificat ASF intentia de a deschide o sucursala pe teritoriul unui stat membru al uniunii europene sau de a desfasura activitati de intermediere in baza libertatii de a presta servicii.

La data de referinta mentionata mai sus, la ASF sunt inregistrati un numar de 6.108 asistenti in brokeraj persoane juridice si 10.537 asistenti in brokeraj persoane fizice. Daca se cunoaste ca pentru cei 6.108 asistenti in brokeraj persoane juridice lucreaza un numar de 7.805 persoane care desfasoara efectiv activitate de intermediere, in cadrul ASF nu sunt date disponibile pentru identificarea numarului angajatilor proprii ai celor 304 brokeri de asigurare si nici numarul brokerilor in asigurari ai acestora.

De asemenea, nu se stie cati asistenti in brokeraj persoane juridice din cei 6.108 inregistrati, au obiect unic de activitate (identic ca al brokerilor de asigurare) si cati au obiect extins de activitate (desfasoara si alte activitati pe langa cea de intermediere a asigurarilor).

De cealalta parte, odata cu liberalizarea serviciilor, un numar de 2.567 intermediari de asigurari din SEE si-au notificat intentia de a desfasura in Romania o activitate de asigurare in baza liberei circulatii a serviciilor, iar un numar de 17 brokeri de asigurare din SEE si-au notificat intentia de a deschide o sucursala pe teritoriul Romaniei, conform datelor furnizate de ASF la solicitarea Asociatiei CCPA.

Potrivit Legii nr. 32/2000 privind activitatea si supravegherea intermediarilor in asigurari si reasigurari (in vigoare inca), se mentioneaza ca brokerul in asigurari este persoana fizica atestata profesional care isi desfasoara activitatea numai in baza unei relatii contractuale cu un broker de asigurare, iar asistentii in brokeraj sunt persoanele fizice sau juridice care, in baza unui contract cu un broker de asigurare, primesc o imputernicire in legatura cu un mandat de brokeraj al acestuia si, sub acoperirea contractului de raspundere profesionala a brokerului in cauza, trebuie sa intreprinda anumite activitati necesare pentru ducerea la indeplinire a mandatului de brokeraj.

Raportat la definitiile si la datele statistice prezentate mai sus, putem constata ca activitatea de intermediere in domeniul asigurarilor este realizata in Romania mai mult de catre asistentii in brokeraj, decat de brokerii in asigurare cum ar fi normal. Conditia ca toti brokerii de asigurare sa detina un capital social de minim 150.000 Lei (indiferent de cifra de afaceri), raportarile obligatorii periodice (catre ASF) si acordarea de unii asiguratori de comisioane diferite de la un broker la altul, au condus in timp la restrangerea semnificativa a numarului brokerilor de asigurare si la descurajarea de a mai infiinta noi societati de brokeraj in asigurari.

Totodata, odata cu adoptarea Ordinului nr. 9/ 2012 de catre CSA, calificarea profesionala si pregatirea continua s-a facut in acelasi mod atat pentru brokerii in asigurari cat si pentru asistentii in brokeraj sau pentru celelalte tipuri de intermediari mentionati la Art. 2 din normele de aplicare ale ordinului. Astfel, notiunea de "atestare profesionala" a brokerilor in asigurari din Legea nr. 32/ 2000, a ramas la nivel de definitie, nefiind nici o departajare din punct de vedere profesional si de atestare intre intermediari.

Daca privim la numarul concurentilor din SEE interesati de piata romanesca de intermediere, ne punem intrebarea daca toti brokerii in asigurari sau asistentii in brokeraj din Romania inregistrati ca intermediari la ASF, sunt pregatiti in acest moment din punct de vedere profesional sa faca fata unor brokeri calificati (atestati profesional) din statele SEE.

Este cunoscut faptul ca ASF acorda o atenție deosebita imbunatațirii gradului de educație si cultura financiara a populației ca utilizatori de produse, instrumente si servicii financiare, insa este si rolul asociatiilor profesionale a asiguratorilor si a intermediarilor in asigurari sa se implice mai mult pentru a creste gradul de profesionalizare al celor care lucreaza in aceasta industrie importanta.

La Conferinta FIAR 2018, D-nul Michael THEILMEIER, Senior Vice-president, GEN Re, Germany, spunea ca "Fara intermediari buni, industria de asigurari nu poate functiona".

Asociatiei CCPA constituita ca asociatie profesionala a brokerilor de asigurare, a demarat si lucreaza la proiectul "O cariera ca broker in asigurari", care sa conduca pe viitor la coordonarea dispozițiilor interne (legislatia secundara de punere in aplicare a Legii privind distributia asigurarilor) referitoare la cerințele profesionale si inregistrarea persoanelor care abordeaza si desfasoara activitatea de intermediere de asigurari.

Potrivit statutului asociatiei CCPA, pot deveni membrii ai asociatiei, brokerii de asigurare care sunt autorizati de A.S.F. si care nu sunt afiliati la alte asociatii similare.

In prezent asociatia CCPA nu percepe taxa de inscriere si cotizatii lunare, implicarea membrilor in activitatea asociatiei fiind una voluntara.

Mai multe informatii despre asociatie, obiective, proiecte, modalitatea de inscriere, gasiti pe pagina asigurari-ccpa.ro.