1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Cutremur de 4,1 grade in Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs luni, la ora 08:08, in zona seismica Vrancea, judetul Vrancea, potrivit Institutului National de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP). Acesta este al 11-lea seism produs in 2015, in Romania.

Seismul a avut intensitatea III si s-a produs la o adancine relativ mica, de 17 kilometri.

Si duminica, 11 ianuarie 2015, s-au produs doua cutremure in Vrancea, unul cu magnitudinea de 3,2 grade si celalalt de 2,8 grade.

Cel mai puternic seism din acest an s-a produs pe 4 ianuarie, avand o magnitudine de 4,3 grade, cu epicentrul in Buzau.

Cel mai puternic seism inregistrat in Romania in ultimii 10 ani a avut loc pe 22 noiembrie 2014, tot in Vrancea, avand o magnitudine de 5,7 grade. Seismul s-a simtit si in Bucuresti si a fost urmat de mai multe replici.

In anul 2014 au avut loc peste 300 de cutremure in Romania, majoritatea tot in zona seismica Vrancea si avand o magnitudine ce rareori a depasit 4 grade.

Cutremurele se numara, alaturi de inundatii si alunecari de teren, printre cele trei riscuri catastrofale la care este expusa cel mai mult Romania. Pentru protectia financiara a locuintelor impotriva celor trei riscuri catastrofale a fost dezvoltat sistemul asigurarilor obligatorii de locuinta, administrat de societatea privata PAID Romania - Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale. De asemenea, cei care doresc sa isi protejeze locuinta impotriva unor riscuri suplimentare si contra unei sume mai mari pot opta, pe langa asigurarea obligatorie PAD, si pentru o polita facultativa.