1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Deloitte Romania a creat un calculator estimativ de costuri salariale pentru angajatorii afectati in contextul COVID-19

Deloitte Romania anunta ca a creat un calculator estimativ de costuri salariale dedicat angajatorilor care sunt afectati de restrictiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 si care nu mai pot suporta integral plata salariilor.

In aceasta perioada, companiile au la dispozitie cateva variante legale de adaptare a contractelor de munca la volumul redus de activitate, iar, cu ajutorul calculatorului, pot estima costurile salariale pentru fiecare varianta in parte, in baza a doua variabile: salariul brut si numarul de persoane aflate in intretinerea angajatului.

Cele mai recente modificari ale legislatiei privind piata muncii permit angajatorilor sa ia anumite masuri pentru a-si reduce povara salariala in perioade de dificultate financiara. Practica a demonstrat ca trei dintre acestea sunt de luat in considerare pentru implementare in mod individual sau combinat, acolo unde legislatia o permite, si anume intrarea in somaj tehnic conform legislatiei anterioare, intrarea in somaj tehnic in conditiile prevazute de OUG 30/2020 pentru angajatorii afectati direct sau indirect de COVID-19 si acordarea de zile libere parintilor pentru supravegherea copiilor.

"Fiecare dintre aceste scenarii are un tratament fiscal aplicabil diferit, iar angajatorii trebuie sa treaca printr-un proces complex pentru a stabili datele referitoare la costurile salariale si la impactul aplicarii acestor solutii raportat la venitul net al angajatilor. In acest sens, companiile pot utiliza acest calculator, care analizeaza doua variabile, salariul brut si numarul de persoane aflate in intretinerea angajatului, si estimeaza costurile salariale in baza acestora", declara Monica Tariuc, Senior Manager Global Employer Services, Deloitte Romania.

Spre exemplu, la un salariu brut de 3.000 de lei, cu doua persoane in intretinere, in cazul mentinerii contractului de munca in varianta initiala, costul salarial total al angajatorului este de 3.068 de lei. Daca angajatorul opteaza pentru somajul tehnic conform legislatiei anterioare, costul salarial scade la 2.301 lei. Pentru somajul tehnic suportat de la bugetul de stat, costul total este de 2.250 de lei, dar nu cade in sarcina angajatorului, iar in cazul in care angajatul isi ia zile libere pentru supravegherea copiilor, costul salarial ajunge la 2.301 lei (910 lei la angajator si 1.390 de lei la stat).

Calculatorul afiseaza rezultate estimate in baza celor doua variabile. Ele nu tin cont de alte particularitati care pot duce la aparitia unor diferente de calcul.

Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta, servicii juridice, consultanta financiara si managementul riscului, servicii de consultanta fiscala si alte servicii adiacente catre clienti din sectorul public si privat provenind din industrii variate.