1asig.ro

EUROINS Romania sustine Fundatia Nane, care ingrijeste copii cu dizabilitati

5 min. / 1.540 cuvinte
Douazeci si unu de copii cu diverse dizabilitati irecuperabile, provenind de la camine de orfani si din familii sarace, au asigurate un acoperis deasupra capului si mancarea zilnica prin EUROINS Romania, care a decis sa acopere aceste cheltuieli pentru Fundatia Nane.

PROMO


EUROINS Romania a pus la dispozitia Fundatiei Nane o vila cu sapte camere si spatii utilitare, situata pe strada Hategana nr. 21, Bucuresti, renovata integral, si acopera financiar costurile de intretinere si cele trei mese zilnice pentru copii aflati in ingrijirea echipei condusa de Florica Cakmak.

Printre bobile de care sufera acesti copii se numara autism, sindromul Down, tetrapareza spastica, retard mediu sau grav.

Centrul de zi si rezidential pentru copii cu nevoi speciale "Prietenii lui Nane" asigura ingrijire si supraveghere continua (zi si noapte), transport, program de odihna, de socializare, terapie ocupationala, comportamentala, ludoterapie (terapie prin joc), logopedie (terapia tulburarilor de limbaj), kinetoterapie si masaj, zooterapie.

"Noi le oferim acestor copii o viata aproape de normal, ei provin fie din casele de copii, fie de la familii extrem de sarace. Odata cu sprijinul EUROINS, le pot oferi un mediu mult mai frumos de viata", spune Florica Cakmak, fondatoarea Fundatiei Nane.

Cei 21 de copii din Centrul "Prietenii lui Nane" sunt irecuperabili si, fara eforturile Floricai Cakmak si echipei sale, cu sprijinul EUROINS Romania, ar ajunge fie inapoi la orfelinate, fie in familiile care nu au cum sa ii ingrijeasca.

De asemenea, EUROINS Romania mai sustine financiar si Colegiul Richard Wurmbrand, din Iasi, cu obiectivul de a creste capacitatea institutiei de a oferi conditii excelente copiilor cuprinsi in planul de scolarizare. Este vorba de finantarea amenajarii salilor de clasa si a locului de joaca, precum si activitatile organizate cu copiii.

EUROINS Romania este unul dintre principalii jucatori de pe piata locala. Compania a subscris prime brute in valoare de 621,56 milioane de lei (256,4 mil. leva) in primele sase luni ale anului 2019, in crestere cu peste 28% fata de aceeasi perioada a anului 2018, cand au fost raportate subscrieri de 476,11 milioane de lei (200,1 mil. leva), conform rezultatelor provizorii, publicate de EUROHOLD, holdingul bulgar care detine EUROINS Insurance Group - actionarul majoritar al subsidiarei din Romania.

626 accesari