1asig.ro

Elisabeth STADLER, CEO, VIG – Vienna Insurance Groupe


Acum 30 de ani, VIG era prima companie care intra pe piata din Europa Centrala si de Est (ECE), infiintand o sucursala in Bratislava. Astazi, VIG este prezenta in peste 25 de tari, inclusiv Romania, are aproximativ 25.000 de angajati si genereaza prime de 9,5 miliarde de euro. In acelasi timp, tarile ECE contribuie cu peste 50% din prime si peste 50% din profit.

XPRIMM: VIG a fost, in 1989, primul jucator international care a intrat in Europa Centrala si de Est. La aproximativ 30 de ani distanta, cum priviti evolutia pietelor ECE?
Elisabeth STADLER: Am asistat la schimbari uriase in perioada respectiva. Regiunea a inregistrat o crestere economica semnificativa, care s-a oprit pentru o perioada, ca in toate partile lumii, din cauza crizei financiare, dar si-a reluat ritmul mult mai rapid decat in majoritatea statelor vest-europene. Desi, in momentul de fata, asistam la o crestere usor mai slaba in Europa, regula generala indica in continuare ca, in ECE, cresterea medie este dubla comparativ cu tarile UE-15. Desigur, castigurile economice si imbunatatirea nivelului de viata au avut un efect pozitiv asupra atitudinilor fata de industria de asigurari. Acoperirea pentru bunurile materiale pe care oamenii le cumpara - masinile, casele, apartamentele -, este inca prioritara. In economiile cele mai dezvoltate, precum Slovacia, Cehia, Slovenia, Polonia si Ungaria, planificarea pensionarii prin intermediul unei asigurari de viata, precum si asigurarea de sanatate sunt tot mai importante. Acestea fiind spuse, densitatea asigurarilor in ECE reprezinta, in medie, doar o zecime din cifra din Europa de Vest. Prin urmare, vedem in continuare un potential urias de crestere in urmatorii ani.

XPRIMM: Cum ati caracteriza actuala pozitie a VIG si care este strategia companiei pentru viitor?
E. S.: Dupa cum ati mentionat, am fost unul dintre primii asiguratori internationali care au intrat in regiune. Consideram ca efectele acestei miscari in premiera reprezinta unul dintre motivele pentru care, astazi, suntem lideri ai pietei din regiune, o pozitie pe care vrem sa o mentinem. Am ramas aici in timpul crizei financiare, cand multe companii multinationale de asigurari s-au retras, iar acum, in unele parti din regiune, se confrunta cu costuri mai mari, deoarece isi propun sa castige teren inca o data. Avem, pe termen lung, o strategie sustenabila pe pietele pe care suntem prezenti, in conformitate cu angajamentul nostru de a ramane acolo pe termen lung, si intentionam sa respectam aceasta strategie. Acest lucru ne face un partener de incredere si stabil pentru companiile grupului, clientii si actionarii nostri.

XPRIMM: Care sunt oportunitatile si riscurile care pot aparea pentru mediul de business din pietele ECE?
E. S.: Oportunitatile se regasesc in niveluri foarte mici de densitate in asigurare. In acest moment, dominante sunt asigurarile auto. VIG este cel mai matre asigurator auto din regiunea ECE. Exista 95 de milioane de vehicule inregistrate in pietele pe care suntem prezenti, iar VIG asigura 1 din 10 vehicule sau, daca vreti, aproximativ 10 milioane de vehicule din cele 95 de milioane. Ne asteptam sa apara mai multe masini noi in multe din tarile din regiunea ECE, deoarece timpul in care oamenii isi pastreaza masinile va scadea, ca in Austria, asa ca perioada in care acestia vor cumpara vehicule de mare valoare pentru a le inlocui pe cele vechi va fi mai scurta.

Totodata, anticipam oportunitati de crestere pe segmentul corporate, in special in domeniul companiilor mici si mijlocii, domeniu in care, in ECE, suntem un jucator important. In acest sens, crearea gradului de constientizare a riscurilor are un rol important. Informarea oamenilor si cresterea constientizarii cu privire la importanta asigurarilor sunt responsabilitati esentiale pentru toti jucatorii din piata de asigurari. In cazul in care companiile mici si mijlocii sunt privite, pentru urmatorii ani, ca o forta motrice din spatele economiei din regiune, acestea au nevoie de sprijin si acoperire adecvata prin asigurare. Trebuie sa fim pregatiti sa le explicam ce le trebuie si sa le si oferim o astfel de acoperire. In calitate de lider al pietei, suntem cu siguranta pregatiti - si bine plasati -, sa facem acest lucru, prin prisma retelei noastre internationale.

De asemenea, credem ca asigurarile de sanatate vor genera oportunitati semnificative, avand in vedere in special evolutiile demografice, care, la randul lor, vor duce la dorinta unei ingrijiri medicale mai bune. Fara indoiala, situatia politica este un factor de risc deosebit de important. Schimbarile politice pot aduce schimbari cu un impact negativ asupra evolutiilor strategice.

In ceea ce priveste Vienna Insurance Group si, per ansamblu, sectorul de asigurari, circumstantele politice se reflecta in principal in impozite speciale, care inseamna o scadere a veniturilor. Datorita modelului nostru de business, apreciem stabilitatea pe pietele pe care suntem prezenti. Trebuie sa actionam si sa investim sustenabil, pe termen lung, asa ca, in acest sens, avem nevoie de conditii legale stabile.

XPRIMM: Am vazut, recent, ca VIG s-a extins in Europa de Nord. Care sunt planurile companiei in ceea ce priveste aceasta regiune?
E. S.: Ne extindem operatiunile in nordul Europei din doua motive. In primul rand, operam deja pe segmentul corporate si avem clienti industriali in activitatea de asigurare. Lucram cu succes in aceasta linie de business de zeci de ani, in 70 de tari. Primele pe segmentul corporate totalizeaza un miliard de euro. Acum, vrem sa oferim servicii direct si chiar mai eficient clientilor nostri de pe acest segment extrem de important, prin intermediul sucursalelor locale. In al doilea rand, profitam de prezenta noastra locala special pentru a debloca un nou potential pe linia de business industrial.

Pietele de asigurari din Europa de Nord sunt profitabile, stabile, piete in care ne dorim sa valorificam experienta noastra extraordinara. Am luat o decizie constienta de a ne extinde in aceste tari, pentru a genera plus-valoare pentru clientii nostri existenti, dar si pentru a achizitiona companii locale in calitate de noi clienti. Cu toate acestea, ne vom mentine accentul clar asupra regiunii ECE.

XPRIMM: In ceea ce priveste pietele din ECE, planuiti sa continuati extinderea prin achizitii sau va concentrati doar pe crestere organica?
E. S.: Vrem sa continuam sa crestem profitabil - profitabil fiind un termen operativ -, atat prin achizitii, cat si prin crestere organica. In fiecare an, analizam mai multe optiuni pentru potentiale achizitii, dar realizam achizitii doar atunci cand acestea au un sens financiar si sunt viabile din acest punct de vedere. Implementam masuri care ne permit sa beneficiem de date economice solide si sa obtinem succes si profitabilitate pe termen lung. In majoritatea tarilor, ne propunem sa obtinem un loc cat mai inalt, 3-5, pe piata. Suntem lider de piata in multe tari si vrem sa ramanem asa. In unele tari, implemenntam o strategie specifica, centrata pe nise, cu accent pe anumite linii de business sau parteneri de vanzari.

XPRIMM: In ultima vreme, digitalizarea reprezinta unul dintre cele mai dezbatute subiecte din industria de asigurari. Cum se pregateste VIG pentru viitor?
E. S.: Digitalizarea este esentiala in programul nostru Agenda 2025, menit sa protejeze capacitatea noastra de a face fata provocarilor viitoare. Am observat ca, in general, oamenii din Europa de Est sunt mai dispusi sa accepte digitalizarea in comparatie cu cei din Europa de Vest. Avem un hub de digitalizare in Polonia si, in prezent, peste 150 de proiecte de digitalizare sunt in derulare in cadrul grupului. De asemenea, am lansat si o competitie interna, care se numeste VIG Xelerate si care ofera premii pentru propuneri depuse de companiile grupului nostrum. Propunerile sunt evaluate in baza unor criterii precum gradul de inovatie pe o anumita piata si relevant pentru grup in ansamblul lui, iar castigatorii primesc sprijin financiar din partea VIG. Anual, investim aproximativ 50 de milioane de euro in digitalizare.

XPRIMM: Cum credeti ca va arata lumea asigurarilor de maine?
E. S.: Consideram ca, pe langa incalzirea globala, transformarea digitala este tendinta care va avea cel mai mare impact asupra societatii si economiei. In calitate de asigurator, oferirea de plus-valoare, pe langa functia principala de acoperire a riscurilor, devine tot mai importanta. Consider acest lucru drept o oportunitate de a deveni parte a acelor lucruri care conteaza in viata clientilor nostri din viitor. De asemenea, transformarea digitala reprezinta si o sansa de la le oferi clientilor beneficia aditionale directe, pe langa sarcina noastra principala de a oferi protectie impotriva riscurilor. Un exemplu in acest sens il reprezinta serviciile si companiile noastre de asistenta, prin intermediul carora grupul nostru isi intensifica si isi extinde operatiunile. Din punctul meu de vedere, serviciile de asistenta ofera avantaje majore. Aceste servicii se permit sa oferim asistenta rapida atunci cand este necesar. De exemplu, cand masina se strica in mijlocul pustietatii. Clientul foloseste telefonul mobil pentru a apela serviciul de asistenta si, cu ajutorul unei aplicatii pentru mobil, poate urmari traseul echipei de asistenta, momentul in care va ajunge si cu ce vehicul va sosi, ca in cazul Uber. Serviciul de asistenta stie exact unde sa gaseasca vehiculul in cauza si, apoi, care este cel mai apropiat service unde il poate duce.

Conexiunile mai stranse intre oameni si dispozitive vor creste semnificativ nevoia de protectie impotriva pierderilor. Sistemele computerizate din locuinta pot oferi din timp avertizari cu privire la daune potentiale sau pot lua masuri preventive in mod automat. Personalizarea redefineste tot mai mult cerintele de asigurare, rezultatul fiind polite pe termen scurt, cu tarife si acoperiri special adaptate nevoilor individuale.

XPRIMM: Care credeti ca sunt, din perspectiva VIG, solutiile pentru una dintre cele mai mari provocari cu care se confrunta umanitatea - schimbarile climatice?
E. S.: Acceptarea responsabilitatii este o parte importanta a orientarii de business pentru VIG si formeaza baza strategiei de sustenabilitate a companiei. Mediul este, la randul lui, un element cheie pentru aceasta strategie, acordandu-se o importanta deosebita adaptarii modelului de business la schimbarile climatice. Ca parte a acestui efort, VIG a decis sa implementeze o strategie dedicata de investitii si subscriere pentru a sprijini investitiile ecologice si un viitor cu emisii reduse de carbon. In particular, VIG reduce in mod clar investitiile si subscrierile in sectorul carbunelui.

Traducere: Cristian SUCA

Sursa foto: vig.com

Editor: Mihaela CIRCU | Publicat pe 06.11.2019 | 567 vizualizari
Share |