1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Exclusiv: ASITO are un nou Director General si ar putea iesi in curand din administrare speciala - vezi aici detalii!

Consiliul de Administratie al ASITO si-a ales de curand conducerea executiva, fiind numit in calitate de Presedinte Eugeniu SLOPAC, iar Director General - Stela SUBOTIN.

Aceasta din urma a activat anterior in cadrul societatii ASITO, ocupand, pana de curand, o pozitie in cadrul departamentului juridic al altei societati de asigurare din Moldova.

Potrivit informatiilor portalului specializat www.xprimm.md, oficialii ASITO au depus la autoritatea de supraveghere cererea de avizare a noului Director General, dar si cererea de scoatere a companiei din procedura de administrare speciala. Aceste cereri vor fi analizate in perioada imediat urmatoare, fiind sanse mari pentru solutionarea lor pozitiva, au declarat surse din piata. Potrivit procedurii, administratorul special al ASITO urmeaza sa intocmeasca un raport cu privire la situatia companiei, care va fi prezentat Consiliului CNPF, care urmeaza sa decida privind scoaterea companiei din procedura de administrare speciala.

Amintim ca ASITO se afla incepand cu luna iulie 2016 in procedura de administrare speciala la CNPF, mai multe detalii aici: xprimm.md. De asemenea, in luna ianuarie a.c., Adunarea Generala a Actionarilor societatii a ales un nou Consiliu de Administratie, care a fost avizat de catre CNPF, mai multe detalii aici: xprimm.md

Care este, in prezent, situatia la ASITO?

ASITO, cea mai veche companie de asigurari din Moldova si cea care a condus multi ani clasamentul societatilor de asigurare din tara, este in prezent in procedura de administrare speciala a autoritatii de supraveghere (CNPF), aplicata in premiera in istoria asigurarilor din Moldova fata de o companie de profil. Vezi aici detalii.

Astfel, vanzarile de polite noi sunt suspendate, la fel si toate organele de conducere ale asiguratorului, iar activitatea acestuia este gestionata de catre administratorul special desemnat de catre CNPF. La aproape un an si jumatate de la instituirea administrarii speciale, compania a ajuns in prezent pe ultimul loc in clasamentul societatilor de asigurare. Vezi aici detalii.

In momentul instituirii administrarii speciale, in iulie 2016, asiguratorul avea 19.569 de asigurati, care detineau un numar de 19.616 contracte de asigurare valabile, active lichide de 309,4 milioane lei si obligatii totale de 347 milioane lei. Vezi detalii aici.

Potrivit informatiilor oficiale, in primele 9 luni din anul precedent compania avea in vigoare 6.940 polite de asigurare, fiind platite despagubiri de circa 16 milioane lei, din momentul instituirii administrarii speciale. Aceleasi date oficiale mai arata ca asiguratorul inregistreaza indicatori de solvabilitate si lichiditate peste limita stabilita de actele normative, datorita eforturilor considerabile si sustinute depuse de catre administratorul special cat si de autoritatea de supraveghere (CNPF).

Vom reveni cu detalii despre acest subiect.