INFOGRAFIC: 70% dintre soferi au pierdut controlul masinii pe timp de iarna - Asigurari -...

english   


Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorProtectia consumatorilorDespre asigurariEvenimentePublicatiiRadiowww.xprimm.com
 Asigurari 
 Stiri externe 
 Piete financiare 
 Republica Moldova 



1 EUR = 4.7274 RON
1 USD = 4.2656 RON










RFI

Asigurari

Full screen Print E-mail Font | Inapoi | Arhiva

INFOGRAFIC: 70% dintre soferi au pierdut controlul masinii pe timp de iarna


Aproape toti soferii romani isi iau un "timp de siguranta" (pleaca mai devreme decat in mod normal) ca sa ajunga la destinatie in timp util iarna, cand conditiile de trafic sunt mai dificile decat de obicei, arata sondajul "Te descurci iarna in trafic?", la care au participat 6.688 de respondenti, dintre care 6.260 de conducatori auto. 1 sofer din 2 face acest lucru de fiecare data, iar majoritatea alege sa plece mai devreme cu 15 pana la 30 de minute, atunci cand vine vorba de deplasarile in oras.

Pe de alta parte, 7 soferi din 10 au pierdut controlul masinii pe gheata/ zapada cel putin o data, iar 3 din 10 nu au in masina niciunul din elementele esentiale care i-ar putea ajuta in cazul in care raman inzapeziti, arata acelasi sondaj.

Intrebati care este, in opinia lor, cel mai periculos fenomen pe timp de iarna (creste cel mai mult riscul de a fi implicat intr-un accident rutier), 85% dintre respondenti au indicat poleiul, 6%, ceata, 3%, ninsoarea, alti 3%, ploaia torentiala, in timp ce alti 3% au declarat ca niciunul nu este periculos.


Sondajul "Te descurci iarna in trafic?" s-a desfasurat online, intre 21 ianuarie si 1 februarie a.c., si este parte a campaniei "Iarna, la volan". Derulata, pentru al treilea an consecutiv, de GENERALI Romania si APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor, campania are ca obiectiv cresterea nivelului de constientizare a soferilor romani cu privire la riscurile pe care le implica sofatul pe timp de iarna si, in acelasi timp, de a evidentia masurile ce pot fi luate pentru a le reduce.

In acest context, in perioada 11 - 24 februarie a.c., pe pagina de Facebook Treaz la volan, dar si pe treazlavolan.ro, soferii vor gasi sfaturi utile care sa ii ajute sa fie mai pregatiti pe timp de iarna.

7 din 10 soferi au pierdut controlul masinii pe gheata/ zapada cel putin o data

Intrebati daca li s-a intamplat vreodata sa piarda controlul masinii pe gheata sau zapada, 67% dintre respondenti au recunoscut ca au patit acest lucru: 62% au reusit sa redreseze masina fara niciun incident, in timp ce 4% au fost implicati intr-un accident usor (fara victime) ca urmare a acestui lucru, iar aproape 1% au fost implicati intr-un accident grav, cu victime. De asemenea, 34% au pierdut controlul masinii pe portiuni de drum acoperite de apa, 32% reusind sa redreseze masina fara niciun incident.






Cu toate acestea, soferii romani par sa fie precauti atunci cand circula in conditii de iarna. De exemplu, 8 din 10 soferi romani maresc distanta fata de masina din fata atunci cand circula pe carosabil acoperit de zapada sau gheata de fiecare data, iar 7 din 10 franeaza mai devreme decat o fac de obicei, arata concluziile sondajului "Te descurci iarna in trafic?".

Astfel, pe carosabil umed/ ud:
  • 55% dintre respondenti reduc viteza de deplasare "de fiecare data", fata de viteza cu care se deplaseaza in mod obisnuit, 30% fac acest lucru "destul de des", 9% - "rar", 4% - "foarte rar", in timp ce 2% nu fac niciodata acest lucru;
  • 63% maresc distanta fata de masina din fata "de fiecare data", comparativ cu distanta pe care o pastreaza in mod obisnuit, 26% - "destul de des", 5% - "rar", in timp ce 3% fac acest lucru "foarte rar", iar alti 3%, "niciodata";
  • 59% franeaza mai devreme decat de obicei "de fiecare data", 28% fac acest lucru "destul de des", 5% - "rar", 3% - "foarte rar", iar 5% - niciodata.
    Pe de alta parte, pe carosabil acoperit de gheata sau zapada:
  • 80% dintre respondenti reduc viteza de deplasare "de fiecare data", fata de viteza cu care se deplaseaza in mod obisnuit, 16% fac acest lucru "destul de des", 2% - "rar", 1% - "foarte rar", in timp ce alti 1% nu fac niciodata acest lucru;
  • 79% maresc distanta fata de masina din fata "de fiecare data", comparativ cu distanta pe care o pastreaza in mod obisnuit, 16% - "destul de des", 2% - "rar", in timp ce 1% fac acest lucru "foarte rar", iar alti 2%, "niciodata";
  • 73% franeaza mai devreme decat de obicei "de fiecare data", 18% fac acest lucru "destul de des", 3% - "rar", 2% - "foarte rar", iar 4% - niciodata.
O jumatate de ora - timpul "de siguranta" preferat de soferii romani iarna


Intrebati daca isi iau un "timp de siguranta" (pleaca mai devreme decat in mod normal) ca sa ajunga la destinatie in timp util iarna, cand conditiile de trafic sunt mai dificile decat de obicei din cauza precipitatiilor si a carosabilului acoperit de gheata/zapada, majoritatea (97%) a raspuns pozitiv: 52% fac acest lucru de fiecare data, iar 31%, destul de des.

Atunci cand circula in oras, 31% dintre soferi pleaca mai devreme cu o jumatate de ora, ca sa evite sa intarzie atunci cand sunt conditii de iarna, in timp ce 24% pleaca mai devreme cu un sfert de ora, alti 19%, cu 20 de minute, iar 16%, cu 10 minute. Pe de alta parte, daca trebuie sa ajunga la o destinatie din afara localitatii, 31% isi iau o marja de timp suplimentar de jumatate de ora, alti 18%, de o ora, 13%, de 20 de minute, iar 12%, de un sfert de ora, arata rezultatele sondajului.






4 din 10 pietoni au alunecat, cel putin o data, pe gheata sau pe zapada si au cazut pe carosabil



Conditiile de iarna nu sunt dificile doar pentru soferi. Conform sondajului, aproape 4 din 10 pietoni au alunecat, cel putin o data, pe gheata sau pe zapada si au cazut pe carosabil. Din fericire, 9 din 10 respondenti au declarat ca isi iau masuri speciale de precautie atunci cand traverseaza, pe timp de iarna.

Multi dintre pietoni se declara constienti cu privire la vizibilitatea scazuta determinata de fular, gluga sau caciula: 45% sunt de parere ca aceste obiecte vestimentare le afecteaza "destul de mult" vizibilitatea atunci cand se asigura la traversarea strazii, in timp ce 25% considera ca vizibilitatea le este afectata "foarte mult", 15% estimeaza ca sunt "putin" afectati, 8% - "foarte putin", iar 7%, "deloc".

Esantion

Sondajul "Te descurci iarna in trafic?" s-a desfasurat online, in perioada 21 ianuarie - 1 februarie 2019, pe platforma treazlavolan.ro, la acesta participand 6.688 respondenti: 66% barbati si 34% femei. 67% dintre ei au varsta cuprinsa intre 18 si 25 de ani, iar 17%, intre 26 si 34 de ani.



Din totalul respondentilor, 6.260 (94%) sunt soferi: 67% dintre ei conduc zilnic, iar 23%, de cateva ori pe saptamana. De asemenea, 39% au permisul de conducere de 1-5 ani, in timp ce 28% au permis de mai putin de un an, iar 20%, de peste 10 ani.






Despre campania "Iarna la volan"

"Iarna, la volan" face parte din demersul mai amplu "FII TREAZ LA VOLAN!" - un proiect ce are rolul de a atrage atentia soferilor din Romania asupra masurilor de preventie pe care trebuie sa le ia pentru a ramane in siguranta la volan. Mai multe detalii sunt disponibile pe treazlavolan.ro/iarna si pe Facebook/treazlavolan.

Campania, desfasurata de APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor si GENERALI Romania are ca obiectiv cresterea nivelului de constientizare a soferilor romani cu privire la riscurile pe care le implica sofatul pe timp de iarna si, in acelasi timp, de a evidentia masurile ce pot fi luate pentru a le reduce. Indirect, efortul concentrat de comunicare ar urma sa conduca, de asemenea, la o reducere a numarului de accidente inregistrate pe timp de iarna.



Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (INFOGRAFIC: 70% dintre soferi au pierdut controlul masinii pe timp de iarna).

Noutati 1asig.ro
» ASF a lansat proiectul FinTech Hub
» INFOGRAFIC: Fii #treazlavolan in mini-vacanta de 15 august! 9 recomandari pentru a fi in siguranta la volan!
» Cum se implica brokerii in cresterea gradului de siguranta rutiera?
» Aproape 7.000 de solicitari telefonice, solutionate de Call-Center-ul ASF, in S1 2019
» Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti cauta asigurator CASCO si RCA, cu un buget de pana la 5,8 mil. lei
» EUROINS Romania sustine Fundatia Nane, care ingrijeste copii cu dizabilitati
» TRANSILVANIA Broker a intermediat prime in valoare de peste 191 mil. lei, in primele sase luni
» EUROINS Romania: prime brute subscrise de peste 621 milioane lei in S1 2019
» ASF l-a avizat pe Paul SWOBODA pentru un nou mandat ca Presedinte GRAWE si a aprobat majorarea capitalului companiei
» Spotul radio al campaniei FII TREAZ LA VOLAN! se aude la RFI Romania




Share |


Autor: Adina TUDOR | Publicat pe 12.02.2019 | 886 vizualizari


TOP Stiri


Comenteaza acest articol
0 comentarii

DISCLAIMER: Dupa trimiterea comentariului, acesta va fi aprobat de un moderator. Vor fi publicate doar comentariile pertinente, la obiect, legate de continutul prezentat in material. Nu vor fi publicate comentariile care includ cuvinte obscene, atacuri la persoane/ institutii, atacuri si jigniri aduse autorului materialului, injurii aduse celorlalti cititori care au postat un comentariu, anunturi publicitare. Ne rezervam dreptul de a edita sau de a elimina complet orice comentariu care nu corespunde acestor principii. Site-ul 1asig.ro si Media XPRIMM nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:


Arhiva



PAID

OMNIASIG


























Copyright 2019-2017 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM