1asig.ro
1asig.ro

Inteligenta artificiala: Se doreste o utilizare corecta si sigura pentru consumatori

5 min. / 1.540 cuvinte
Parlamentul European solicita un set puternic de drepturi pentru a proteja consumatorii in contextul inteligentei artificiale si a proceselor decizionale automatizate, intr-o rezolutie aprobata miercuri.

PROMO


Rezolutia abordeaza mai multe provocari care decurg din dezvoltarea rapida a tehnologiilor legate de inteligenta artificiala si procesele decizionale automatizate, cu un accent special pe protectia consumatorilor.

Parlamentul apreciaza potentialul proceselor decizionale automatizate de a le oferi consumatorilor servicii inovatoare si mai bune, inclusiv servicii digitale noi, cum ar fi asistentii virtuali si robotii de chat. Totusi, atunci cand interactioneaza cu un sistem care automatizeaza luarea deciziilor, consumatorii ar trebui sa fie "informati corespunzator despre modul sau de functionare, despre cum pot sa contacteze un om cu putere de decizie si despre cum pot fi verificate si corectate deciziile sistemului", spune Parlamentul.

Aceste sisteme ar trebui sa utilizeze numai seturi de date de inalta calitate si impartiale, precum si "algoritmi explicabili si obiectivi", conform rezolutiei. Ar trebui stabilite structuri de evaluare pentru corecta eventualele greseli comise prin decizii automatizate. De asemenea, consumatorii ar trebui sa poata solicita evaluarea umana si rectificarea deciziilor automatizate definitive si permanente.

"Oamenii trebuie sa poarte intotdeauna raspunderea finala si sa poata revoca deciziile adoptate in contextul unor servicii profesionale, precum profesiile medicale, juridice si contabile, precum si serviciile bancare", subliniaza deputatii.

Parlamentul solicita o schema de evaluare a riscurilor in cazul inteligentei artificiale si a proceselor decizionale automatizate si o abordare comuna a UE care sa contribuie la asigurarea beneficiilor acelor procese si la reducerea riscurilor in intreaga UE.

Adaptarea normelor de siguranta si raspundere legala pentru noile tehnologii

Deputatii indeamna Comisia sa prezinte propuneri pentru a adapta normele de siguranta ale UE pentru produsele (de exemplu, in cazul directivelor privind echipamentele tehnice si siguranta jucariilor) astfel incat sa existe garantia ca utilizatorii si consumatorii sunt informati in legatura cu modul de utilizare a acestor produse si sunt protejati de vatamari, iar in acelasi timp producatorilor le sunt clare obligatiile care le revin.

Directiva privind raspunderea legala pentru produsele cu defect, adoptata acum mai mult de 30 de ani, ar trebui de asemenea revizuita pentru a adapta concepte precum "produs", "dauna" si "defect", la fel ca si adaptarea "normelor care reglementeaza sarcina probei", adauga Parlamentul.

Tarife diferentiate si discriminare

Conform legislatiei UE, comerciantii trebuie sa informeze consumatorii atunci cand preturile bunurilor sau serviciilor au fost personalizate pe baza unui proces decizional automatizat si a crearii automatizate de profiluri de comportament de consum, reamintesc deputatii, solicitand Comisiei sa monitorizeze indeaproape punerea in aplicare a acestor norme.

UE trebuie, de asemenea, sa ofere garantia ca procesele decizionale automatizate nu sunt utilizate pentru a-i discrimina pe consumatori in functie de cetatenie, domiciliu sau locul unde se afla temporar.

Rezolutia adoptata va fi transmisa Consiliului UE (statele membre) si Comisiei, astfel incat aceste institutii sa tina seama de opiniile deputatilor cu privire la inteligenta artificiala si la procesele decizionale automatizate. Comisia a anuntat ca urmeaza sa isi prezinte planurile pentru o abordare europeana privind inteligenta artificiala AI pe 19 februarie 2020.

596 accesari