1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

KBRA: Industria P&C a intrat intr-o "noua era a pierderilor provocate de catastrofe"

Pandemia COVID-19, tulburarile civile si amenintarile cyber au modificat peisajul de risc pentru industria de re/asigurari Property & Casualty, arata Kroll Bond Rating Agency (KBRA). Astfel, pentru sectorul global P&C, definitia "catastrofei" s-a axat, in mare, pe evenimente precum uragane, cutremure si tornade.

Cu toate acestea, implicatiile financiare semnificative si inca necunoscute ale pandemiei COVID-19, valul de tulburari civile din SUA si alte parti ale lumii, precum si cresterea amenintarilor cyber semnaleaza intrarea intr-o "noua era a pierderilor provocate de catastrofe", reprezentand o noua provocare pentru industrie.

Rezultatele primului trimestru al anului 2020 arata ca, desi pietele financiare s-au redresat oarecum dupa socul initial provocat de pandemia COVID-19, impactul real asupra capacitatii de subscriere a industriei ramane neclar, dar este de asteptat sa fie unul semnificativ. "Suntem de acord ca pierderile provocate de noul coronavirus pot atinge un nivel semnificativ, insa, in opinia noastra, aceste sume ar trebui sa fie gestionabile", sustine KBRA, potrivit Reinsurance News.

Declansate de cazul George Floyd, protestele din SUA au fost pasnice la inceput, dar s-au transformat in confruntari violente, in urma carora au fost provocate daune semnificative. PCS (Property Claim Services) a declarat ca turbulentele civile din SUA reprezinta un eveniment catastrofal, in conditiile in care un astfel de eveniment este definit de pagube proiectate la cel putin 25 de milioane de dolari. KBRA sustine ca e "putin probabil ca pierderile sa aiba un impact semnificativ asupra pozitiei generale de capital a industriei" si avertizeaza ca orice dauna pe segmentul Property ar putea ingreuna cererile de despagubire pe baza politelor de intrerupere a afacerii.

"In viziunea noastra, aceasta catastrofa poate fi adaugata la o lista din ce in ce mai mare de astfel de evenimente, intr-o noua era pentru asiguratorii P&C. Din punct de vedere istoric, pandemiile au fost o preocupare doar pentru asiguratorii de viata si de sanatate. Noul coronavirus a schimbat acest aspect, deoarece industria Property & Casualty poate suferi pierderi semnificative, desi usor de gestionat, pe aproape toate liniile de business, precum si provocari suplimentare generate de pierderea la nivel de investitii", puncteaza Kroll Bond Rating Agency.

Nu doar tulburarile civile din SUA si alte parti ale lumii si pandemia globala COVID-19 au alterat peisajul de risc pentru industria Property & Casualty, mai arata KBRA, ci si pierderile tot mai mari provocate in ultimii ani de incendiile de vegetatie si, la fel de important, ci si amenintarea reala a atacurilor cibernetice si pierderile ulterioare de miliarde de dolari pentru industria de profil. "Primul eveniment cibernetic care sa provoace pierderi de miliarde de dolari este posibil pe termen scurt", sustin analistii KBRA. Compania se bazeaza pe un raport Lloyd's, potrivit caruia un atac cibernetic asupra porturilor din Asia ar putea genera pierderi economice de pana la 110 miliarde de dolari, 10 miliarde de dolari reprezentand pierderi asigurate.

Pe langa amenintarile cibernetice, Kroll Bond Rating Agency mai subliniaza si ca au trecut aproape doua decenii de la atacurile teroriste din 11 septembrie, moment in care industria de re/asigurari s-a confruntat cu prima pierdere de ordinul miliardelor de dolari generata de terorism. "Daca prima jumatate a anului 2020 ne-a predate vreo lectie, aceea este ca asiguratorii trebuie sa recunoasca noile realitati aparute pe tot globul si sa continue sa isi dezvolte in mod corespunzator cadrul de management al riscurilor", sustine KBRA.