1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Modificari potentiale pe piata RCA: Infiintarea unui asigurator de stat si reglementarea unui pret de referinta

Parlamentarii din Comisia de Buget Finante a Senatului s-au intalnit ieri cu reprezentantii transportatorilor, dar si ai Autoritatii de Supraveghere Financiara, dezbatand posibile solutii pentru detensionarea situatiei referitoare la tarifele RCA pe acest segment.

In discutiile de ieri, senatorii PSD au mentionat ca sustin reinfiintarea prin lege a unei companii de asigurari de stat care sa intre pe linia RCA si care va fi menita "sa asigure un cadru concurential sanatos", conform profit.ro.

O astfel de initiativa a mai fost adusa in discutie si la inceputul acestui an, cand se discuta despre capitalizarea si intrarea pe aceasta linie a EXIMASIG, companie detinuta de stat.

Presedintele Comisiei de Buget-Finante, Viorel ARCAS, a mai precizat ieri ca legislatia va prevede reglementarea unui nivel de referinta al pretului RCA, obligatie ce va reveni, in prima faza, Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Conform Senatorului PSD Eugen TEODOROVICI, tarifarea se va face doar in functie de istoricul asiguratului RCA, se va elimina obligativitatea detinerii asigurarii Carte Verde pentru masinile care nu circula in afara Romaniei si service-urile care refuza reparatia unui autoturism asigurat isi vor pierde licenta de functionare.

In ultimul an, transportatorii, prin asociatiile profesionale, au facut apel la autoritati sa intervina in cazul majorarilor de preturi pentru politele RCA lor, semnaland cresteri de preturi de peste si de 300% intr-un singur an, sugerand ca optiuni utilizarea legii 21/1996 art. 4 privind interventia Guvernului in imprejurari exceptionale deoarece industria de transport din Romania trece printr-o astfel de perioada cu totul exceptionala sau adoptarea prin ordonanta de urgenta a proiectului de lege RCA, astfel incat acesta sa intre imediat in aplicare.

Intre timp, ASF a facut public raportul despre evolutia preturilor RCA pentru transportatori in intervalul ianuarie 2015 - iulie 2016 si care analizeaza tpolitele RCA emise pentru autoutilitare, autocamioane si pentru vehicule de transport persoane.

COTAR- Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania spune ca, din informatiile pe care le detine, Guvernul Romaniei intentioneaza sa emita o ordonanta de urgenta pentru legea RCA si ca s-au pastrat in continut si propunerile facute ulterior de patronate.

In acelasi timp, COTAR a depus cerere de miting pentru data de 15 septembrie in toate orasele resedinta de judet. Protestul va incepe simultan, atat in Bucuresti, cat si in celelalte orase, incepand cu ora 9:00 AM. O alta forma de protest anuntata este ca in fiecare luni, pe liniile de centura, pe drumurile de trafic greu, intre orele 10-12, transportatorii cu viteza redusa.

UNSAR: Companiile de asigurari din Romania continua sa piarda bani pe segmentul RCA

Conform Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR), prima jumatate a anului 2016 a reprezentat o noua perioada de pierderi financiare pe RCA. Rata combinata a daunei pe RCA a fost de 101,6% in primul trimestru al anului 2016 si a inregistrat o deteriorare in cel de-al doilea trimestru, ajungand la 102,3%, reiese din datele Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Astfel, in cel de-al doilea trimestru al anului 2016, dauna medie totala a atins cea mai mare valoare de pana acum, depasind cu 18,4% valoarea din primul trimestru al anului 2015 si cu 15% valoarea din cel de-al doilea trimestru aI anului 2016. Principala cauza o reprezinta majorarea cu aproape 90% a daunei medii pe dosarele de vatamari corporale.

"Subliniem ca ritmul de crestere al daunei medii in cel de-al doilea trimestru al anului 2016 fata de primul trimestru al aceluiasi an a fost de doua ori si jumatate mai mare decat ritmul de crestere al primei medii: prima medie RCA a crescut cu 6,2%, in timp ce dauna medie a crescut cu 15%", a explicat UNSAR.

De asemenea, UNSAR, asociatia asiguratorilor din Romania, acuza transportatorii ca raspandesc informatii false si precizeaza ca "plecand de la cazuri izolate, transportatorii acuza cresteri masive de preturi ale politei RCA, chiar si de 300%. Conform datelor oficiale prezentate de ASF, prima medie RCA pentru transportatori a crescut cu 52,3% in ultimele 12 luni".

Conform UNSAR, cresterea e motivata de intrarea in faliment a doua companii de asigurare care acopereau aproape 50% din piata RCA, de nivelul daunei medii totale, dar si de intrarea in vigoare, incepand cu acest an, a Directivei europene Solvabilitate II.

"Reducerea riscurilor in trafic ar trebui sa fie principala preocupare a transportatorilor", spune UNSAR si ca "asiguratorii nu vor sa falimenteze transportatorii". "In calitate de parteneri ai firmelor de transport, companiile de asigurare isi doresc o colaborare corecta. Insa o conditie esentiala pentru ca aceasta asociere sa aiba rezultate optime este promovarea unui comportament responsabil in trafic. Din pacate, in acest moment, realitatea este cu totul alta in ceea ce priveste transportatorii".

De asemenea, ALLIANZ-TIRIAC si OMNIASIG, companii aflate pe pozitiile 5 si 6 pe piata RCA conform cotei de piata detinuta dupa primele 3 luni pe aceasta linie de asigurari au evidentiat, prin comunicari proprii, cu date din portofollile proprii care arata ca segmentul reprezentat de vehiculele grele apartinand firmelor de transport genereaza cea mai ridicata daunalitate la nivelul portofoliului RCA. Situatia, conform acestora, este determinata atat de dauna medie mult mai mare decat in cazul oricarui alt segment, cat si de nivelul frecventei daunelor.

OMNIASIG: 58.000 de euro, despagubirea medie platita zilnic, pe RCA, pe segmentul marilor transportatori

OMNIASIG a platit despagubiri totale de 47,49 milioane lei (aproximativ 10,5 milioane euro) pentru daunele provocate de transportatori, in baza politelor de raspundere civila auto, in crestere cu 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform unui comunicat al asiguratorului.

"Practic, in fiecare zi, compania gestioneaza, in medie, peste 23 de dosare de dauna RCA pe segmentul transportatorilor, cu mult peste celelalte categorii de autovehicule asigurate de companie, achitand despagubiri, in fiecare zi, de aproximativ 58.000 de euro. Aceste plati reprezinta o treime (35%, in primul semestru din 2016) din cuantumul despagubirilor totale acordate de companie, in baza politelor de raspundere civila auto", a explicat asiguratorul.

"Companiile de asigurari sunt acuzate, din ce in ce mai des, in ultima perioada, de ajustarea politicii lor tarifare pe RCA, fara sa fie luata in considerare cresterea semnificativa a daunalitatii pe segmentul transportatorilor si a despagubirilor acordate in baza politelor RCA. Linia asigurarilor RCA nu poate fi sustenabila fara o calibrare permanenta, in baza acestor evolutii, iar lucrurile ar putea fi imbunatatite printr-un efort comun, al tuturor celor implicati, de la autoritati si companii, pana la asociatiile profesionale si organizatii guvernamentale, pentru cresterea nivelului de educatie si siguranta rutiera", a explicat Mihai TECAU, Presedinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.

Confrom datelor inregistrate de OMNIASIG in 2015, frecventa daunelor la camioane de peste 16 tone este de peste 2 ori mai mare decat la toate celelalte vehicule de acest tip si de peste 3 ori mai mare raportat la intreg portofoliul RCA al companiei, in timp ce dauna medie la camioane de peste 16 tone este de peste 1,5 ori mai mare decat la celelalte autovehicule comerciale de transport si de circa 2 ori mai mare raportat la intreg portofoliul RCA.

O situatie similara este intalnita si pe linia autobuzelor, unde frecventa daunelor este de cca. 1,5 ori mai mare raportat la intreg portofoliul RCA, iar dauna medie de peste 3 ori mai mare.

"Primele de asigurare se stabilesc in functie de o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt frecventa si severitatea daunelor. Problema primelor mai ridicate se manifesta doar la mijloacele de transport grele, unde atat frecventa, cat si severitatea daunelor justifica aceasta. Aceasta problema nu este una generala, ci apare doar in cazuri izolate, care au explicatii clare, justificate de comportamentul pe sosele al acestor mijloace de transport. Rezolvarea reala consta in schimbarea comportamentului pe sosele, si nu in masuri administrative ori legislative la nivelul pietei de asigurari" - Bogdan TUDOR, Membru Directorat, Chief Underwriting Officer, OMNIASIG.

ALLIANZ-TIRIAC: 4 din 10 camioane de transport produc daune

In cazul ALLIANZ-TIRIAC, pretul mediu al politelor RCA emise de ALLIANZ-TIRIAC in prima jumatate a anului 2016 pentru autoutilitare cu masa mai mare de 18 tone este de 7.500 lei. Din aceasta categorie, cele care au activitati de transport au prima medie in jur de 9.300 lei, in timp ce pentru activitati de constructie, productie sau pentru regii autonome prima medie este in jur de 5.500 lei.

De asemenea, ALLIANZ mai spune ca, din 10 camioane de transport aflate in circulatie, 4 provoaca daune. Autoutlilitarele apartinand firmelor de productie inregistreaza o frecventa de peste doua ori mai redusa decat transportatorii, iar autoturismele, de 7-8 ori mai mica. Nu in ultimul rand, dauna medie produsa de camioane de peste 18 tone este de peste 3,5 ori mai mare decat in cazul autoturismelor: autoutilitarele de peste 18 tone apartinand firmelor de transport provoaca daune de peste doua ori mai costisitoare decat cele apartinand regiilor autonome (13.500 lei fata de 6.500 lei).

"Pretul RCA este dat de ceea ce se intampla pe sosele si nu de masuri administrative. Problema nu este la autoritati si nici la societatile de asigurare. Preturile pentru transportatori ar putea scadea semnificativ daca, de exemplu, din 10 soferi de autocamioane doar 2, si nu 4, s-ar face vinovati de producerea unui accident in trafic", explica Remi VRIGNAUD, la momentul respectiv, Director General al ALLIANZ-TIRIAC.

"Gresite insa nu sunt tarifele curente, ci batalia pentru castigarea de clienti din trecut. Falimentele, situatiile de insolventa, infuziile semnificative de capital inregistrate la nivelul pietei arata ca cei care gresesc, platesc, in cele din urma. (...) Iar parghiile pentru scaderea severitatii, dar mai ales a frecventei accidentelor auto nu sunt, nicidecum, la indemana firmelor de asigurare", a conchis Remi VRIGNAUD.

PROMO