1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Norma nr. 4/2014

Norma nr. 4/27.03.2014 pentru implementarea Ghidului ESMA cu privire la politicile si practicile de remunerare.

In temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) si d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) si art. 14 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 93/2012 privind inființarea, organizarea si funcționarea Autoritații de Supraveghere Financiara, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 113/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, in conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) si art. 30 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autoritatii europene de supraveghere (Autoritatea europeana pentru valori mobiliare si piete), de modificare a Directivei nr. 716/2009/CE si de abrogare a Directivei 2009/77/CE a Comisiei, potrivit deliberarilor Consiliului Autoritatii de Supraveghere Financiara din data de 26.03.2014, Autoritatea de Supraveghere Financiara emite prezenta norma:

Art. 1 - Autoritatea de Supraveghere Financiara aplica Ghidul ESMA cu privire la politicile si practicile de remunerare, prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta norma.

Art. 2 - (1) Societațile de servicii de investiții financiare si instituțiile de credit inregistrate in Registrul public al Autoritații de Supraveghere Financiara in calitate de intermediari au obligația de a intocmi proceduri distincte privind remunerarea, intocmite in conformitate cu prevederile legislației in vigoare si cu prevederile ghidului menționat la art. 1 si de a revizui procedurile adecvate privind mecanismele de control intern, in conformitate cu prevederile aceluiasi ghid.

(2) Prevederile alin. (1) se aplica si societaților de administrare a investițiilor care presteaza activitațile menționate la art. 5 alin. (3) al Titlului I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv in valori mobiliare si societatile de administrare a investitiilor, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr.297/2004 privind piata de capital, precum si administratorilor fondurilor de investiții alternative (AFIA) care presteaza activitațile menționate la art. 6 alin. (4) lit. a) si b) din Directiva 2011/61/UE din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investitii alternative si de modificare a Directivelor 2003/41/CE si 2009/65/CE si a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 si (UE) nr.1095/2010.

(3) Procedurile prevazute la alin. (1) se vor transmite Autoritații de Supraveghere Financiara pana cel tarziu la data de 10 septembrie 2014.

Art. 3 - In vederea aplicarii prezentei norme, functia de asigurare a conformitatii din ghidul menționat la art. 1 corespunde functiei de reprezentant al compartimentului de control intern conform Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificarile si completarile ulterioare, si reglementarilor emise in aplicarea acesteia.

2 / 12

Art. 4 - In tot cuprinsul ghidului menționat la art. 1, sintagma "ar trebui" se inlocuieste cu termenul "trebuie".

Art. 5 - Nerespectarea prevederilor prezentei norme se sancționeaza potrivit dispozițiilor titlului X din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital si Titlului I Capitolul VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv in valori mobiliare si societatile de administrare a investitiilor, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 297/2004 privind piata de capital.

Art. 6 - Prezenta norma intra in vigoare la data publicarii acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Prim-vicepresedintele Autoritații de Supraveghere Financiara,

Daniel Daianu


Bucuresti, 27 martie 2014

Nr.4

Anexa - Ghidul cu privire la politicile si practicile de remunerare