1asig.ro

UPDATE: SAFETY Broker a decis sa readere la UNSICAR

SAFETY Broker, cel mai mare broker de retail cu capital privat romanesc, anunta intentia de a readera la UNSICAR - Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari. Citeste reactia Presedintelui Uniunii!

PROMO


Totodata, SAFETY Broker se numara printre membrii fondatori ai PRBAR - Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, care s-a lansat oficial in martie 2017.

Anterior, SAFETY Broker a fost membru UNSICAR in perioada 2005 - 2016.

UPDATE:

Presedintele UNSICAR a confirmat ca SAFETY a depus cererea de readerare si spune ca piata de brokeraj de asigurare are nevoie de unitate si de reprezentativitate in fata autoritatilor.

"UNSICAR a primit cererea de readerare a companiei SAFETY Broker, care va fi supusa aprobarii forurilor decizionale din cadrul Uniunii. In ultima perioada, mai multe companii au aderat sau readerat la UNSICAR. Salutam intentia oricarei companii de a ni se alatura, avand in vedere ca piata de brokeraj de asigurare are nevoie de unitate si de reprezentativitate in fata autoritatilor. Ultimii ani au fost marcati de schimbari legislative importante in piata de asigurari. Piata de distributie a asigurarilor trebuie sa faca fata unor schimbari majore, conform noii legislatii, iar cele doua asociatii ale brokerilor UNSICAR si PRBAR au reusit, impreuna, sa aduca in fata autoritatilor problemele cu care se confrunta brokerii si sa propuna solutii comune pentru rezolvarea acestor probleme", a declarat Dorel DUTA, Presedintele UNSICAR, contactat de 1asig.ro. 

In prezent, UNSICAR are 77 de membri a caror cota de piata depaseste 60%.


"Asa cum am declarat si in 2018, aceste doua asociatii (PRBAR si UNSICAR) trebuie sa lupte impreuna pentru interesul consumatorilor romani de asigurari. In prezent e nevoie mai mult ca oricand de unitate si cooperare pe piata de brokeraj, in contextul multiplelor shimbari legislative.

Normele IDD si GDPR impun o serie de investitii majore si readaptarea modelului de business, iar accentul trebuie pus pe pregatirea profesionala a personalului implicat in distributia de asigurari", a spus Viorel VASILE, CEO, SAFETY Broker.

Conform acestuia, piata de brokeraj are nevoie de o reprezentare puternica, unitara, in fata autoritatilor, acesta fiind doar unul dintre motivele pentru care cele doua entitati UNSICAR si PRBAR trebuie sa colaboreze si sa functioneze complementar.

"Sunt brokeri care sunt membri PRBAR, altii sunt membri UNSICAR si mai exista o categorie de aproximativ 200 de brokeri care nu sunt membri afiliati niciunei asociatii profesionale, acestia din urma putand opta pentru oricare dintre cele 2 asociatii. Sunt convins ca de acum inainte putem privi catre o cooperare si comunicare in cel mai productiv mod", a adaugat Viorel VASILE.

SAFETY Broker este de 6 ani liderul pietei de brokeraj in asigurari, cu o cota de piata de 7,46% la S1 2019. "La sfarsitul primului semestru din 2019, am inregistrat o crestere a primelor brute intermediate de 11,25% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand pana la 260 milioane de lei. Din acestea, 60,48 milioane de lei reprezinta vanzari de produse non RCA, din care 65% sunt politele CASCO si 25% politele de asigurare de tip Property", a declarat recent Viorel VASILE.

Valoarea primelor intermediate de brokeri pentru asigurari generale si asigurari de viata s-a majorat cu 11,30% in primele sase luni din 2019 comparativ cu perioada similara a anului trecut, de la 3,12 miliarde de lei la peste 3,47 miliarde de lei, potrivit raportului publicat de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara. Brokerii de asigurare si/sau reasigurare au intermediat circa 64% din piata asigurarilor, intr-o usoara crestere fata de perioada similara a anului 2018 (circa 62%).

845 accesari