1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Vienna Insurance Group, in 2017: Profit mai mare cu 76% din afacerile detinute in Romania

Profitul brut (inainte de impozitare) realizat de companiile detinute de VIG - Vienna Insurance Group pe piata de asigurari din Romania a fost de 6,2 milioane de euro in anul 2017, in crestere cu 75,9% fata de anul anterior (3,5 milioane euro), conform rezultatelor financiare preliminare anuntate vineri de grupul austriac.

Valoarea primelor brute subscrise de VIG in Romania a scazut cu 5% in 2017, pana la 506,5 milioane de euro, de la 533,4 milioane de euro in 2016.

In acelasi timp, s-a observat o imbunatatire a ratei combinate a daunei, care a scazut la 98,6%, de la 100,1% in anul 2016.

Conform comunicatului VIG, grupul intentioneaza sa-si extinda businessul de asigurari de sanatate, inclusiv cel din Romania.

VIG a dezvoltat a viziune digitala pentru Grup in anul 2017. Companiile grupului au libertatea si independenta de a derula proiecte de digitalizare si de a-si pune ideile in practica. VIG Holding joaca un rol de coordonare a companiilor in aceasta privinta. Astfel, "compania de asistenta infiintata in Romania isi incepe acum activitatea", a declarat Elisabeth STADLER, Directorul General al Vienna Insurance Group (VIG).

VIG detine in Romania companiile de asigurari OMNIASIG, activa pe segmentul asigurarilor generale, ASIROM, cu activitate compozita, si BCR Asigurari de Viata, cu afaceri pe segmentul life. De asemenea, VIG a preluat, prin BCR Asigurari de Viata, si compania locala AXA Life Insurance, parte a grupului francez AXA. Fuziunea a fost autorizata de catre ASF.

La nivel de grup, VIG anunta rezultate in crestere. Valoarea primelor brute subscrise s-a majorat cu 3,7%, pana la 9,38 miliarde de euro, in timp ce profitul brut a fost mai mare cu 8,8%, ajungand la 443 milioane de euro.



PROMO