1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Willis Towers Watson a lansat un instrument de masurare in timp real a expunerii segmentului property la COVID-19

Willis Towers Watson (WTW) a lansat un instrument care sa-i ajute pe managerii de risc sa masoare, in timp real, expunerea segmentului property la COVID-19. Initiativa WTW a fost incorporata in Global Peril Diagnostic, program de modelare WTW, si ofera, in timp real, informatii actualizate cu privire la cazurile COVID-19 confirmate, impreuna cu informatii despre valorile totale asigurate ale proprietatilor protejate prin intermediul brokerilor, aceste date fiind furnizate in functie de locatie.

"Impactul economic al COVID-19 va fi, cu siguranta, semnificativ, iar organizatiile sunt sub o presiune constanta de a identifica si a intelege mai bine intreruperea afacerii si alte riscuri generate de aceasta pandemie. Acest instrument ii va ajuta pe clienti in contextul eforturilor sustinute pe care le depun in aceasta perioada si, totodata, le va permite sa optimizeze luarea deciziilor cu privire la continuitatea afacerii, dar si in ceea ce priveste rezilienta proactiva", precizeaza Ben FIDLOW - Global Head of Core Analytics, Corporate Risk & Broking, Willis Towers Watson.

Astfel, clientii WTW pe segmentul P&C pot urmari evolutia pandemiei, dar si riscurile aduse de aceasta proprietatilor din intreaga lume, evaluand expunerea la COVID-19 in timp real. Sursa citata mai arata ca Global Peril Diagnostic modeleaza portofoliile property ale clientilor si evalueaza expunerea acestora la riscul global de catastrofe, inclusiv terorismul si 12 pericole naturale. Informatiile cu privire la pandemia COVID-19 acopera China, SUA, Canada si Australia la nivel de provincie sau de stat, dar si restul lumii la nivel de tara, reprezentata fie prin punctul geografic central, fie prin capitala, sustine WTW.

"Asia este intr-o faza mai avansata a pandemiei COVID-19. Dupa cateva luni de administrare a focarului si a impactului sau in regiune, exista indicii incurajatoare ca unele tari din zona controleaza raspandirea virusului, in timp ce altele arata semne ca incep procesul de recuperare. Organizatiile au oportunitatea de a urmari retragerea virusului in aceste regiuni si de a incepe planificarea in ceea ce priveste reluarea operatiunilor de business imediat ce acest lucru poate fi facut. Instrumentul pe care l-am lansat este benefic in asistarea clientilor nostri si in facilitarea acestui proces", arata si Vince MOSSFIELD - Liability Practice Head, Risk & Analytics Asia, Willis Towers Watson.

Acest instrument poate fi util si in industria de reasigurari, oferind posibilitatea de a vizualiza expunerea segmentul property la COVID-19. Pe masura ce pandemia se raspandeste si se agraveaza in mai multe regiuni ale lumii, jucatorii din piata de re/asigurari cauta date si informatii care sa-i ajute sa inteleaga atat expunerea la criza, cat si potentialele raspunderi. Instrumente precum cel dezvoltat de WTW, alaturi de Centrul de Stiinta si Inginerie a Sistemelor din cadrul John Hopkins University, pot fi o parte esentiala a analizei expunerii companiilor atat la nivel de asigurare, cat si la nivel de informare a jucatorilor din piata de reasigurari cu privire la nivelul de expunere, dar si la directia de unde pot aparea eventualele cereri de despagubire.