Cornel COCA CONSTANTINESCU: Avem 100.000 polite RCA cu Decontare Directa. Pana la finalul anului, acest serviciu poate deveni gratuit

Tweet
Servicul de decontare directa a fost achizitionat de aproximativ 100.000 de clienti RCA. Pretul acestui serviciu este in scadere, iar pana la finalul acestui an el ar putea fi oferit gratuit de catre asiguratori impreuna cu polita RCA, potrivit lui Cornel COCA CONSTANTINESCU, Vicepresedinte, Sectorul Asigurari - Reasigurari, ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

"Cu decontarea directa stam din ce in ce mai bine. Personal ma bucur ca toata piata a inteles necesitatea introducerii acestui produs. De altfel, el este singurul produs destinat cumparatorului de RCA. Suntem la nivel de aproximativ 100.000 de polite RCA vandute cu serviciul de decontare directa, ceea ce ne arata faptul ca incepe consumatorul sa inteleaga necesitatea incheierii acestei polite", a declarat, miercuri, Cornel COCA CONSTANTINESCU.

"100.000 de polite insemna mult pentru un produs nou, implementat in urma cu aproximativ sapte luni", a subliniat oficialul ASF, prezent la Conferinta Nationala a Brokerilor de Asigurari si Pensii, organizata de UNSICAR.

"In ceea ce priveste decontarea intre companii, pentru ca aici poate fi o problema, noi monitorizam cu deosebita atentie si contatam ca nu exista restante intre companii, ceea ce arata ca piata transmite un mesaj de credibilitate, de reputatie si de incredere consumatorului", a adaugat el.

Conform acestuia, "nu exista procese intre companii pe decontarea directa pentru ca la nivelul BAAR s-a incheiat un protocol de colaborare, protocol asumat de toate companiile membre BAAR, adica cei care vand polite RCA si oamenii respecta acest protocol".

"Cele mai de succes companii care vand decontarea directa sunt ALLIANZ-TIRIAC, grupul VIG (OMNIASIG si ASIROM), GROUPAMA - companii care se afla in primele cinci locuri din piata de asigurari RCA. Dar sunt si alte companii care vand, precum EUROINS, CITY. In general toate companiile vand", a precizat Cornel COCA CONSTANTINESCU.

Conform Vicepresedintelui ASF, preturile sunt in scadere in prezent. "Eu cred ca trebuie sa se ajunga la nivelul la care acest serviciu nu ar trebui sa aiba niciun fel de cost. De ce? Pentru ca nu este firesc ca astazi sa determinam pretul acestui serviciu in functie de istoricul de decontare intre companii pentru ca ne aflam intr-o alta etapa de dezvoltare a pietei de asigurari din Romania. Pentru acest serviciu, eu cred ca, spre sfarsitul anului 2018, companiile ar trebui sa isi recalibreze modelele de calcul, astfel incat sa ajunga la situatia in care acest serviciu sa fie inclus in polita RCA inclusiv din punct de vedere al pretului".

Introdus recent in legislatia locala pentru a veni in sprijinul consumatorilor de asigurari RCA, decontarea directa este un nou serviciu care presupune ca reparatia sa fie platita de catre asiguratorul RCA al pagubitului, care isi va recupera prejudiciul de la asiguratorul soferului vinovat.

Optiunea de decontare directa intre asiguratorii RCA este aplicabila la indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
  1. accidentele auto se produc pe teritoriul Romaniei;
  2. vehiculele implicate in accidentele auto sunt inmatriculate/inregistrate in Romania;
  3. prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
  4. ambele vehicule implicate in accidentul auto au asigurare RCA valabila la data evenimentului;
  5. prejudiciile exclud vatamarile corporale.