Exclusiv: Piata de asigurari din ECE s-a majorat cu 11,5% in 2017

Tweet
Piata de asigurari din Europa Centrala si de Est (ECE) a totalizat 36,1 miliarde euro la finalul anului 2017, in crestere cu 11,5% fata de 2016, potrivit datelor colectate si centralizate in cea mai noua editie a XPRIMM Insurance Report, care urmeaza a fi lansata luni, 14 mai, cu ocazia FIAR - Forumul International de Asigurare-Reasigurare.

In ceea priveste daunele platite, dinamica acestora a fost similara cu cea a PBS - crestere de 11,5%, pana la 21,9 miliarde euro.

Portofoliul agregat de prime brute subscrise a fost format in proportie de 36,5% - asigurari de viata, 22% - asigurari RCA, 12,9% - CASCO, respectiv 12,7% - asigurari de tip property.

Cea mai mare piata de asigurari din regiune a fost cea a Poloniei (PBS de 14,9 miliarde euro, cota de piata de 41,4%), urmata de Cehia (5,9 miliarde euro, 16,4%) si Ungaria (3,1 miliarde euro, 8,5%). Urmatoarele trei pozitii au fost ocupate de Slovenia, Slovacia si Romania, cu valori apropiate ale volumului de subscrieri: Slovenia (2,17 miliarde euro), Slovacia (2,13 miliarde euro), respectiv Romania (2,12 miliarde euro).

Societatile poloneze domina topurile companiilor de asigurare realizate la nivel regional, PZU Zycie (PBS de 2,1 miliarde euro), OPEN Life (564 milioane euro) si AVIVA Poland (450 milioane euro) - fiind cei mai mari trei asiguratori de viata din ECE, in vreme ce Top 3 asigurari generale a fost format din PZU (3 miliarde euro), ERGO Hestia (1,3 miliarde euro) si WARTA (1,2 miliarde euro).