WATFORD Insurance poate incepe vanzarea de polite RCA

Tweet
"In cadrul sedintei Consiliului ASF din data de 6 iunie 2018 a fost prezentata o informare privind solicitarea firmei de asigurari WATFORD Insurance Company Limited de a desfasura activitatea de asigurare in baza dreptului de stabilire pe teritoriul Romaniei. WATFORD Insurance a finalizat demersurile necesare si este, in acest moment, activa pe piata romaneasca", au precizat reprezentantii Autoritatii de Supraveghere Financiara contactati de 1asig.ro.

Practic, in perioada urmatoare, compania ar trebui sa inceapa oficial vanzarea de polite RCA si nu numai.

Conform unor surse din piata, contactate de 1asig.ro, procesul de autorizare a WATFORD Insurance a fost finalizat, existand doar cateva situatii tehnice de rezolvat, precum includerea in baza CEDAM, gestionata de BAAR - Biroul Asiguratorilor Auto din Romania.

Totodata, urmeaza sa fie finalizate si parteneriatele cu brokerii care vor vinde politele emise de WATFORD Insurance.

Astfel, intr-o perioada scurta de timp, vom avea un nou jucator RCA pe piata din Romania.

WATFORD Insurance Europe Limited a anuntat, in decembrie 2017, ca a depus la Comisia de Servicii Financiare din Gibraltar o cerere de aprobare pentru infiintarea unei sucursale in vederea lansarii operatiunilor de asigurare in Romania. "WATFORD Insurance se va angaja impreuna cu compania locala de servicii INTARO Insurance Services, sa furnizeze toate serviciile de management pentru operatiunile desfasurate in Romania ale WATFORD Insurance", se arata in comunicatul transmis de societate.

In urma aprobarii autoritatii de reglementare, operatiunile din Romania intentioneaza sa se concentreze asupra vanzarii RCA si a produselor auxiliare, dar pot fi oferite si alte produse de retail, cum ar fi asigurarile pentru proprietati rezidettiale.

WATFORD Insurance va activa in Romania in baza dreptului de stabilire - FOE (Freedom Of Establishment) - care se refera la comercializarea serviciilor de catre o societate de (re)asigurare printr-o sucursala deschisa in alt stat membru UE (statul membru gazda) - vanzare cu prezenta fizica si contact direct cu consumatorii.

Conform ASF, la 31 decembrie 2017, activau pe piata asigurarilor 11 sucursale (prin FOE), dintre care 8 au practicat activitate de asigurari generale si 3 au practicat activitate de asigurari de viata. Acestea au cumulat, in anul 2017, prime brute subscrise in valoare de 755,6 milioane lei, in crestere cu 12% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Concurenta pe piata RCA

In anul 2017 pe piata asigurarilor isi desfasurau activitatea 9 asiguratori autorizati de ASF pentru activitati de asigurari RCA: ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, ASIROM Vienna Insurance Group, CITY Insurance, EUROINS Romania, GENERALI Romania, GRAWE Romania, GROUPAMA Asigurari, OMNIASIG Vienna Insurance Group si UNIQA Asigurari.

Insa, se observa o concentrare semnificativa catre primii asiguratori din top, ajungandu-se la situatia in care primii 2 asiguratori (CITY si EUROINS) sa cumuleze aproximativ 58% (comparativ cu 37% in anul 2016) din portofoliul de asigurari RCA din Romania.

Insa, exista si alti asiguratori interesati de piata locala. Astfel, compania de asigurari LEV Ins, din Bulgaria, vrea ca pana la finalul anului sa isi inceapa activitatea in Romania, in parteneriat cu societatea RECREX, in baza libertatii de prestare a serviciilor (FOS - Freedom of Services). Pentru inceput va vinde asigurari auto - RCA si CASCO -, urmand sa isi diversifice portofoliul. Mai multe detalii gasiti aici.