VIDEO: Ce despagubiri a platit PAID Romania in primele cinci luni din 2018?

Tweet
Care a fost evolutia politelor PAD in Romania in primele cinci luni ale acestui an? Ce daune au cauzat riscurile catastrofale locuintelor romanilor in 2018? Despre toate aceste subiecte, si nu numai, au discutat Eugenia ZAHARIA, Sef Departament Subscriere, PAID Romania, si Irinel DINU, Sef Departament Daune, PAID Romania, in cadrul editiei din aceasta saptamana a emisiunii XPRIMM Time for Business.

"In primele luni ale anului 2018, putem observa cresteri ale numarului de polite in vigoare pe intreg portofoliul PAID. Astfel, comparand cu aceleasi perioade din 2017, in acest an, cea mai mare crestere, de 37.000 de polite, a fost inregistrata in luna aprilie. De asemenea, la sfarsitul lunii mai avem o crestere de 31.000 de polite. Din punctul de vedere al gradului de cuprindere in asigurare, daca 2017 s-a finalizat cu un grad de cuprindere in asigurare de 18,96%, in luna mai am ajuns undeva la 19,03%. Observam, astfel, un trend crescator in primele cinci luni din 2018", a declarat Eugenia ZAHARIA.

Usoare schimbari se remarca si la nivelul regiunilor geografice, in ceea ce priveste gradul de acoperire in asigurare. Astfel, "in 2017, cea mai asigurata zona era Bucuresti, cu un grad de cuprindere de 38%, Capitala fiind urmata de Ilfov, cu 34%, si Brasovul, ca judet, cu 29%. Anul acesta, observam ca Bucurestiul ramane la 38%, in timp ce Iflov inregistreaza o crestere de 2 procente, ajungand la 36%, iar cresterea cea mai frumoasa este a Brasovului, care a ajuns la 35%, de la 29%. In acest moment, cele mai putin asigurate judete sunt Gorj, Olt, Vaslui - cu procente sub 8,5%", a explicat Eugenia ZAHARIA.

In ceea ce priveste situatia daunelor platite de PAID, pana in acest moment, situatia este similara cu aceeasi perioada din 2017.

"In 2018, situatia daunelor se prezinta destul de linistit, la fel ca si in anii precedenti: nu am avut niciun fel de dezastre naturale de proportii sau evenimente care sa afecteze regiuni sau judete intregi. Pana acum, in 2018, am avut doar evenimente locale care ne-au adus dosare de dauna intr-un numar mic - similar cu situatia din 2017. Insa, ca nivel al despagubirilor, in acest an suntem putin mai jos decat anul 2017: o dovada a faptului ca daunele produse au fost mai mici. Pana acum, au fost platiti in jurul a 1 milion lei, fata de 2017, cand despagubirile platite erau de 1,3 milioane lei in aceeasi perioada", a afirmat Irinel DINU.

Din punctul de vedere al frecventei riscurilor, "in anii linistiti, cel mai frecvent risc care poate aparea este inundatia. Ea reprezinta, de mai multi ani, undeva in jurul a 50% din numarul total de daune. Sunt dosare deschise pe riscul de inundatie. Aceasta este o situatie pe care am observat-o, pana in acest moment, si in 2018. De remarcat, insa, ca inundatiile nu sunt produse de revarsari ale raurilor: nu sunt inundatii regionale, sunt, in mod frecvent, inundatii produse de scurgerea apelor din precipitatii pe versanti si acumularea lor in locurile joase", a mentionat Irinel DINU.

Celelalte doua riscuri acoperite de asigurarea obligatorie a locuintei - cutremurele si alunecarile de teren - "s-au manifestat mai putin. La inceputul anului, am avut alunecari de teren in judetele Prahova si Dambovita, cauzate si de topirea brusca a zapezilor, care ne-au adus un numar mai mare de daune si o valoare mai mare a despagubirilor in zonele respective. Cutremurul se mentine undeva la cea mai de jos cota: din fericire, nu am avut cutremure cu o intensitate de peste 4,5 grade", a precizat Seful Departamentului de Daune din cadrul PAID Romania.