Legea privind Sistemul de Economisire Creditare a fost promulgata de Presedintele Romaniei

Tweet
Presedintele Romaniei, Klaus IOHANNIS, a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului. Astfel, sistemul Bauspar (de economisire-creditare) se deblocheaza.

Conform legii adoptate de Parlament, in termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) vor modifica in mod corespunzator normele metodologice de aplicare necesare punerii in practica a noii legi. 

Noua lege va intra in vigoare odata cu publicarea in Monitorul Oficial si se va aplica doar clientilor noi care vor semna contracte de economisire - creditare dupa acea data. Pe de alta parte, clientii existenti ai bancilor pentru locuinte isi vor continua contractele de economisire - creditare pe baza legii care era in vigoare la data semnarii acestora.

Conform unui studiu IRSOP, 84% dintre proprietarii de locuinte nu ar fi avut alte surse de finantare pentru renovarea si/sau reabilitarea locuintelor, in afara de veniturile proprii din salarii sau pensii. Acestia au nevoie sa economiseasca pentru o perioada de mai multi ani pentru a ajunge la o suma suficienta pentru proiecte majore de reabilitare/renovare.

Sistemul BAUSPAR a avut un aport deosebit la reconstruirea Europei inca din anii 1950. Sistemul de economisire creditare a oferit "cadrul de lucru" institutional pentru a ajuta intr-o perioada in care alte resurse financiare erau limitate sau foarte scumpe. Bancile de locuinte ofera credite ipotecare cu dobanzi fixe.

Principiile fundamentale ale sistemului de economisire creditare sunt simple. Intai clientul BAUSPAR economiseste, statul sustinand prin intermediul unei prime de stat acest comportament, apoi banca acorda credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienti care isi doresc acest lucru si care sunt eligibili. 

Sistemul BAUSPAR reprezinta un element important al sistemului financiar. Economiilor emergente le este recomandat sa sustina dezvoltarea si extinderea unui astfel de sistem. Elemente importante pentru sustinerea acestora sunt reprezentate de accesibilitatea sistemului BAUSPAR pentru toate segmentele de populatie, inclusiv pentru cei cu venituri medii sau sub-medii, precum si faptul ca guvernul ofera o prima de stat pentru depuneri, iar aceasta prima este acordata tuturor cetatenilor, indiferent de varsta. 

UPDATE: 

Noua Lege care reglementeaza sistemul de economisire - creditare (Bauspar) a aparut joi, 19 iulie 2018, in Monitorul Oficial, nr 626.