1asig.ro Printeaza acest articol

Actionarii majoritari ai MOLDASIG sunt obligati de CNPF sa isi vanda actiunile in 3 luni


Actionarii majoritari ai MOLDASIG, cea mai mare companie de asigurare din Moldova, sunt obligati sa isi vanda actiunile detinute (65,03%) pana in data de 6 martie 2017. Hotararea a fost luata de catre Consiliul Comisiei Nationale a Pietei Financiare din Moldova (CNPF) in data de 6 decembrie a.c., urmand a fi aplicata in termen de 3 luni, fiind publicata pe site-ul oficial al CNPF si in Monitorul Oficial.

Hotararea CNPF mai prevede "suspendarea pentru actionarii majoritari ai MOLDASIG a exercitarii dreptului de vot, de convocare si desfasurare a adunarii generale a actionarilor, a dreptului de a introduce chestiuni pe ordinea de zi, a dreptului de a propune candidati pentru functia de membru a consiliului societatii, al organului executiv si al comisiei de cenzori, si a dreptului de a primi dividende".

Actionarii vizati sunt "PRODROMOS Limited" L.T.D. (19,98% din actiuni), "DENTON ENTER- PRISE" L.T.D. (19,99%), "INTERSNAB" O.O.O (4,98%), "KIRKLISTON Management Limited" (4,99%), "APPOLO Capital Invest" L.T.D. (4,98%), "PEKLO Management" (4,95%), "ICS SEMGROUP SYSTEMS" S.R.L. (4,89%), "BRISTOL EXPERTS" LP (0,27%).

In cazul in care actionarii nu vor instraina actiunile detinute in termenul stabilit de CNPF, organele executive ale MOLDASIG vor trebuie sa dispuna, in termen de 15 zile, anularea actiunilor respective, emiterea unor noi actiuni si expunerea acestora spre vanzare, se mai arata in hotararea CNPF.

Potrivit CNPF, hotararea este rezultatul "comportamentului concertat a grupului de actionari mentionati, care detin un pachet de actiuni de 65,03% din MOLDASIG dobandite fara avizul prealabil al CNPF, fapt ce contravine reglementarilor in vigoare. De asemenea, actionarii MOLDASIG nu au prezentat informatiile solicitate de catre CNPF, astfel nu a fost posibila atestarea de catre autoritatea de supraveghere a lipsei activitatii coordinate/concertate in raport cu asiguratorul, in scopul asigurarii executarii legislatiei cu privire la asigurari".

Vedeti aici hotararea CNPF.

Amintim ca CNPF a mai luat o masura similara in acest an si pentru alte 2 societati de asigurare, ASITO si ALLIANCE Insurance Group (AIG). Mai multe detalii aici si aici. In cazul ASITO, actionarii trebuiau sa instraineze pachetul majoritar pana in data de 26 noiembrie a.c., iar in cazul AIG pana in data de 16 decembrie a.c. In baza informatiilor detinute de catre portalul www.xprimm.md, actiunile ASITO nu au putut fi vandute din cauza instaurarii sechestrului asigurator urmare a solicitarii parchetului aticoruptie din Moldova. In prezent, autoritatile competente colaboreaza pentru solutionare acestei situatii. Vom reveni cu detalii.