1asig.ro Printeaza acest articol

Afacerile auto-moto au crescut cu circa 18% in primele 10 luni din 2016


Volumul cifrei de afaceri din comertul cu autovehicule si motociclete a crescut, in primele 10 luni fata de perioada similara a anului trecut, atat ca serie bruta cu 18,3% cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 17,9%.

"In perioada ianuarie - octombrie 2016 comparativ cu perioada perioada similara din 2015, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, in serie bruta, a crescut cu 18,3%, datorita cresterilor inregistrate la comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor (+31,4%), comertul cu autovehicule (+27,7%), intretinerea si repararea autovehiculelor (+22,0%) si la activitatile provenite din comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (+3,7%)", se arata in comunicatul Institutului National de Statistica (INS).

Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, afacerile au crescut cu 17,9%.

Comparativ cu luna septembrie, in octombrie 2016, volumul cifrei de afaceri din comertul cu autovehicule si motociclete fata de luna precedenta a crescut atat ca serie bruta cu 1,2% cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 0,5%. Avansul se datoreaza cresterilor inregistrate la comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (+7,7%) si activitatile de intretinere si reparare a autovehiculelor (+1,0%). Scaderi au inregistrat comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor (-18,6%) si comertul cu autovehicule (-2,2%).

Fata de luna corespunzatoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu autovehicule si motociclete a crescut atat ca serie bruta cu 18,4% cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 21,4%, datorata cresterilor inregistrate la activitǎtile de intretinere si repararea autovehiculelor (+33,1%), comertul cu autovehicule (+23,0%), comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor (+10,3%) si la comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (+7,4%).