Gradul de incluziune financiara in randul adultilor din Romania a avansat la 71%, in crestere comparativ cu nivelul inregistrat in urma cu doi ani, de 68%, se arata in cercetarea de piata "Sistemul bancar in perceptia romanilor: creditarea si incluziunea financiara a romanilor”, realizata de catre Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) pentru Asociatia Romana a Bancilor (ARB).
Cercetarea releva ca aproximativ 77% dintre barbati au produse si servicii bancare in comparatie cu doar 66% dintre femei. 97% dintre persoanele cu educatie superioara detin cel putin conturi curente la banci. Cea mai ridicata pondere a romanilor care nu au conturi curente se inregistreaza in randul persoanelor cu educatie scazuta, venituri reduse si cu varsta de peste 65 de ani, in pofida gratuitatii contului curent de plati de baza. In functie de rezidenta, 82% din populatia din mediul urban detine produse si servicii bancare, comparativ cu 60% dintre adultii din mediul rural.
In topul motivelor pentru care persoanele nu detin un cont curent, 37% dintre respondenti afirma ca au venituri prea mici, 20% dintre ei sunt platiti in numerar, 18% subliniaza ca toate platile sunt realizate in numerar, iar 7% nu il considera util. Aproximativ 70% dintre respondentii cu conturi bancare afirma ca folosesc carduri de debit. Cardul de credit este utilizat de 25% dintre respondentii studiului.
La nivel national, 34% dintre respondentii care detin produse si servicii bancare declara ca au credite de la banci, proportie in crestere fata de cea din anul 2022, de 31%. Au credite in special respondentii cu varsta intre 36-50 de ani, cu educatie superioara, cu venituri mari si care locuiesc in mediul urban. Dintre romanii care au accesat credite, 54% afirma ca au in derulare credite de consum, 18% credite ipotecare/imobiliare standard, 13% pentru produse luate in rate si 10% imprumuturi Prima/Noua Casa.
Aproximativ 17% dintre participantii la studiu care utilizeaza produse si servicii bancare au depozite bancare, iar 17,5% detin conturi de economii.
Intentiile cu privire la accesarea unor produse bancare pentru urmatorul an sunt similare cu cele din valul precedent al cercetarii. Aproximativ 17% dintre persoane spun ca au intentia sa isi deschida un cont nou, 16% sa acceseze un credit de nevoi personale, 14% sa refinanteze un credit, 13% sa isi faca un card de credit si 10% sa contracteze un credit ipotecar/imobiliar. Intentia pentru accesarea unui credit imobiliar/ipotecar e mai mare in randul persoanelor cu varsta pana in 50 de ani, cu nivel inalt de educatie si venituri mari. Tot acesti respondenti sunt in mai mare masura doritori sa isi deschida un nou cont la institutiile de credit.
Sondajul de opinie a fost realizat in perioada iunie-iulie 2024 la solicitarea Asociatiei Romane a Bancilor pe un esantion de 1.320 de respondenti persoane fizice, dintre care 1.067 persoane utilizeaza produse bancare, marja de eroare maxima fiind de +/-2,75%.