1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Asigurarea de calatorie, ...

Asigurarea de calatorie, obligatorie in bagajul de vacanta?

Liviu CRISTIAN, Director Vanzari, EUROLIFE FFH, a fost invitatul special al editiei de marti, 15 aprilie, a.c, a emisiunii ”Ora de Risc” by XPRIMM, difuzata de catre RFI Romania si a vorbit despre necesitatea asigurarilor de calatorie in contextul in care multi romani pleaca in minivacante de Pasti si deja isi cauta cele mai bune destinatii si rezervari pentru vacanta de vara.

Statisticile arata ca romanii sunt tot mai dornici de calatorii, iar interesul este pe o panta ascendenta de cand nu mai suntem sub restrictiile pandemiei de Covid-19. De exemplu, in 2024, romanii au cheltuit 9,6 miliarde de euro pe pachete de vacanta, cu 1 miliard mai mult decat in 2023, spune Liviu CRISTIAN. Tot acesta a detaliat si zonele pe care turistii le favorizeaza.

”Din informatiile pe care le avem de la parteneri, de la institutii, de la top jucatori din piata de servicii turistice, reiese ca romanii intr-adevar calatoresc. In comparatie cu momentul pandemic suntem intr-un varf. Acum vedem cresteri de la an la an pe piata serviciilor de turistice si daca ne uitam la niste cifre concrete pentru 2024, romanii au cheltuit 9,6 miliarde de euro pe pachete de calatorie, cu 1 miliard de euro in plus fata de anul precedent si undeva cu peste 80%, daca ne raportam la 2019.

Unde calatoresc romanii? Pe primul loc este Grecia, destinatia lor preferata de vara. Calatoresc in Italia, aici atat pentru turism cat si pentru vizite la rude. Calatoresc in Bulgaria pentru ca este o destinatie accesibila, in special mai ales vara. Calatoresc in Spania pentru vibe-ul (atmosfera.n.r) oraselor spaniole. Calatoresc in Austria pentru perioada de iarna, in special pentru sporturile de iarna. Alte destinatii vizitate ... avem Ungaria, Turcia, Germania”, a declarat Liviu CRISTIAN.

Expertul a spus pe scurt si ce inseamna, practic, o asigurare de calatorie.

”O asigurare de calatorie trebuie privita in primul rand ca o forma de protectie financiara. Aceasta acopera mai multe tipuri de riscuri. Componenta medicala devine activa din momentul in care ai ajuns in tara de destinatie si ofera protectie in cazul imbolnavirii sau accidentarii, cu conditia sa nu fie vorba de afectiuni preexistente. Pe de alta parte, componenta de tip storno (anulare) este valabila inainte de plecare si acopera eventualele pierderi financiare daca nu mai poti efectua calatoria. Din motive neprevazute clientii isi pot recupera banii platiti pe pachetul turistic si este foarte important pentru ca vedem achizitii de pachete din ce in ce mai costisitoare oricum si pachetele turistice de la an la an s-au scumpit si pentru o suma modica e bine sa te protejezi pentru ca riscul poate aparea oricand”, a mai detaliat specialistul.

Liviu CRISTIAN a vorbit si despre costurile unei asigurari de calatorie sau despre serviciul de telemedicina. Pentru informatii pe larg urmariti editia integrala a emisiunii ”Ora de Risc” by XPRIMM, de marti, 15 aprilie, a.c, difuzata de RFI Romania, cea mai citata sursa de radio la nivel national, si moderata de Laurentiu-Sergiu COSTACHE, Presedinte ApPA-Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor.

*************************************   

"Ora de Risc" este o emisiune despre si pentru clientii pietelor de asigurari si pensii, realizata cu lideri si specialisti de top. Inca de la prima ei editie, cu aproape 20 de ani in urma, ea a fost conceputa de catre echipa XPRIMM, difuzata cu ajutorul echipei radio RFI Romania si sustinuta de catre portalul 1asig.ro si Revista PRIMM - Asigurari & Pensii.    

"Ora de Risc" este transmisa saptamanal de catre RFI Romania, marti, de la 17.30 si, in reluare, sambata, de la 10:10 pe unde radio FM, astfel: Bucuresti 93.5fm, Iasi 97.9fm, Craiova 94fm, Sibiu 98fm, Cluj-Napoca 91.7fm, Timisoara 96.9fm si Chisinau pe 107.3fm.    

Va invitam sa ne urmariti si pe www.rfi.ro, pe pagina de Facebook "Ora de Risc" sau in format podcast, aici https://podcast.rfi.ro/?s=ora+de+risc.  

Pentru a vedea toate emisiunile, dezbaterile si interviurile XPRIMM, va invitam sa va abonati si la canalul de YouTube al XPRIMM (click si pe clopotel pentru notificari)!