1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
CFA Romania avertizeaza: ...

CFA Romania avertizeaza: Indicatorul de Incredere Macroeconomica este cel mai mic de la pandemie pana in prezent. Care sunt cauzele

Un avertisment ingrijorator vine din partea Asociatiei CFA Romania. Indicatorul de Incredere Macroeconomica a ajuns la cel mai scazut nivel din iulie 2020 si pana in momentul de fata.

Unele dintre cauzele principale care au generat o astfel de situatie alarmanta sunt incertitudinea politica extrem de ridicata si majorarea puternica a aversiunii la risc a investitorilor.

"Pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate, si a majorarii puternice a aversiunii la risc a investitorilor, indicatorul de incredere a scazut la niveluri atinse doar in perioada pandemiei Corona.", a transmis Adrian Codirlasu, CFA - Presedinte al Asociatiei CFA Romania, intr-un comunicat de presa.

Concret, in luna noiembrie indicatorul a scazut cu 13,5 puncte, pana la valoarea de 31,4 puncte (cel mai mic nivel incepand cu iulie 2020), in urma scaderii puternice a ambelor componente ale sale. Astfel, componenta de anticipatii a scazut cu 12,1 puncte, pana la valoarea de 23,3 puncte, cea mai redusa incepand cu ianuarie 2019. In acelasi timp componenta de conditii curente a scazut cu 16,4 puncte, pana la valoarea de 47,8 puncte.

Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2025) a crescut comparativ cu exercitiul anterior si s-a situat la valoarea medie de 5,0%. In acelasi timp, 59% dintre participanti anticipeaza o majorare a ratei inflatiei in urmatoarele 12 luni, iar 27% o stagnare.

De altfel, statisticile CFA Romania mai arata ca peste 77% dintre participantii la un studiu anticipeaza un scenariu negru cu privire la valoarea monedei nationale. Adica, ar trebui sa ne asteptam la o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni, iar restul va fi o stagnare. Valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0310 lei pentru un euro, in timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0831 lei pentru un euro.

Anticipari economice pentru 2025

Analistii CFA Romania "prevad" pentru 2025 o crestere economica la valoarea medie de 1,3%, adica va fi in scadere fata de 1,6% la finalul acestui an. S-a preconizat si un deficit al bugetului de stat pentru anul viitor, care s-a majorat la valoarea medie a anticipatiilor de 7,2% din PIB, fiind in scadere fata de un nivel prognozat de 7,8% la sfarsitul lui 2024, iar datoria publica calculata ca procent in PIB este anticipata sa se majoreze la 58% in urmatoarele 12 luni.

Cat despre costuri, pentru proprietatile rezidentiale in orase 50% dintre participanti considera ca vom avea o stagnare in urmatoarele 12 luni. Un alt procent, de 32% anticipeaza o scadere pentru 2025, in vreme ce 68% dintre participanti considera ca preturile actuale sunt supra-evaluate, iar 27% ca sunt corect evaluate.

Participantii la sondaj au fost chestionati si despre riscurile Romaniei in anul care ne asteapta. In top 5 riscuri, trei sunt economice, iar doua nu sunt din sfera economica. Asadar, s-a dedus ca principalul risc pentru pentru anul viitor va fi modificarea in politica fiscala. Exista si temeri cu privire la o recesiune a economiei romanesti. Pe locul trei se situeaza un risc non-economic - riscul de dezinformare. Urmatoarele doua sunt sustenabilitatea datoriei publice si riscul de conflicte armate intre state.