1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
CSR lanseaza a doua etapa a ...

CSR lanseaza a doua etapa a proiectului „Copiii in siguranta: in vehicul si pe drum”

Coalitia pentru Siguranta Rutiera (CSR), ASCENDIA S.A si Salvati Copiii Romania au lansat joi, 22 mai, a doua etapa a unui program national de educatie rutiera, ”Copiii in siguranta: in vehicul si pe drum”, destinat elevilor din clasele primare si gimnaziale. Care este scopul acestuia?

”Educatia incepe din scoala!

Coalitia pentru Siguranta Rutiera, alaturi de ASCENDIA S.A. si Salvati Copiii Romania, lanseaza a doua etapa a proiectului „Copiii in siguranta: in vehicul si pe drum” – un program national de educatie rutiera interactiva pentru elevii din invatamantul primar si gimnazial.

Proiectul se bazeaza pe 5 module online, accesibile gratuit pe formare.elearning.ro, care abordeaza:

✅siguranta in drumul spre scoala

✅ciclismul responsabil

✅comportamentul corect in vehicule

✅siguranta pe mopede si motociclete

✅rolul parintilor in siguranta rutiera a copiilor. 

Sustinem extinderea educatiei rutiere in toate scolile din Romania!”, au transmis reprezentantii CSR intr-o postare pe Linkedin.

Demersul face parte din campania ”Saptamana Nationala a Sigurantei Rutiere”, desfasurata intre 19 si 25 mai. Prin aceasta initiativa, adoptata luna trecuta in Parlament, institutii si companii de profil, inclusiv CSR, vor derula activitati de educatie rutiera, de responsabilitate in trafic, implicit de constientizare a importantei asigurarilor auto. 

”Saptamana Nationala a Sigurantei Rutiere” este relevanta si pentru piata de asigurari, deoarece astfel se aduce la cunostinta populatiei si viitorilor soferi ca prudenta la volan are legatura cu atentia fata de asigurarile auto.

Pentru a circula legal, aveti nevoie de RCA, fara de care riscati amenda intre 1.000 si 2.000 de lei, alaturi de alte sanctiuni, mai ales in cazul unui accident sau al altor abateri rutiere.

Este recomandata si incheierea unei polite CASCO – asigurare auto facultativa, dar extrem de utila. Spre deosebire de RCA, CASCO acopera daunele propriei masini, indiferent de cine este vinovat, in situatii precum: accidente, furturi, vandalism, calamitati naturale sau ciocniri cu animale etc.