Piata europeana a masinilor la mana a doua este influentata atat de legislatia in schimbare, cat si de evenimentele globale. Expertii in domeniu preconizeaza ca, in 2026, conducatorii auto vor simti si mai mult efectele crizei cipurilor, precum si a ofertei reduse de masini aproape noi.
Normele mai stricte in ceea ce priveste poluarea vor afecta si anumiti proprietari de masini din Europa, inclusiv din Romania.
Potrivit lui Matas BUZELIS, expert in cadrul companiei de date auto carVertical, nu exista indicii privind o scadere a preturilor autoturismelor. Insa este posibil sa fie vesti bune pentru cumparatorii de masini electrice la mana a doua.
Preturile masinilor nu vor scadea prea curand
In ultimii ani, inflatia s-a stabilizat in majoritatea tarilor UE, ceea ce a dus la rate mai mici ale dobanzilor. Cu toate acestea, conducatorii auto nu vor primi vesti bune prea curand. Se estimeaza ca preturile masinilor vor ramane la un nivel similar anul urmator.
„Previziunile Bancii Centrale Europene arata ca ratele dobanzilor nu vor reveni la nivelurile
dinaintea pandemiei prea repede. Acest lucru inseamna ca masinile noi nu vor fi la fel de
accesibile asa cum erau in urma cu cativa ani”, explica Matas BUZELIS.
Deficit de masini aproape noi pe piata
Pandemia globala, inchiderea mai multor fabrici si criza cipurilor au dus la o productie mai mica de masini la nivel mondial intre 2020 si 2023. Piata auto secundara este afectata de un deficit tot mai mare de vehicule vechi de doar cativa ani, ceea ce mentine pretul masinilor rulate relativ ridicat.
„In prezent, valoarea masinilor vechi de 3-6 ani scade intr-un ritm mai lent decat in trecut. Piata masinilor rulate sustine preturile ridicate si nu exista niciun motiv ca acestea sa scada prea curand”, mai spune Matas BUZELIS.
Vesti bune pentru cei care cauta masini electrice la mana a doua
Oferta de masini electrice la mana a doua creste in fiecare an pe piata secundara, iar acest proces se va accelera in 2026. Avantul masinilor electrice inregistrat la inceputul anilor 2020 va recontura piata masinilor rulate. Multe vehicule electrice cu o vechime de doar cativa ani se apropie de sfarsitul perioadei de leasing si vor aparea pe site-urile cu anunturi. Avand in vedere oferta din abundenta, se estimeaza ca preturile vehiculelor electrice vor scadea.
„In fiecare an, se produc tot mai multe vehicule electrice noi, iar toate vor ajunge intr-un final pe piata de masini rulate si din acest motiv vehiculele electrice devin tot mai avantajoase”, mai precizeaza Matas BUZELIS.
Pretul convenabil este influentat si de numarul tot mai mare de vehicule electrice produse in China. Insa este prea devreme pentru a evalua cererea de astfel de vehicule, deoarece modelele chinezesti se depreciaza mai rapid decat cele ale producatorilor europeni cunoscuti.
Cu cat vehiculele electrice din China se depreciaza mai rapid, cu atat sunt sanse mai mari ca viitorii cumparatori sa aleaga alte marci.
Normele la nivelul UE privind emisiile devin mai stricte
Orasele europene continua sa impuna restrictii din ce in ce mai stricte pentru masinile mai vechi poluante. De la 1 ianuarie 2026, tarile UE vor interzice accesul autoturismelor diesel care nu indeplinesc standardul Euro 5 si autoturismelor pe benzina care nu indeplinesc standardul Euro 2 in zonele cu emisii reduse. De la 1 martie, incalcarea acestor norme va fi pedepsita cu amenzi.
Spania se afla in fruntea Europei: din 2026, toate orasele cu cel putin 50.000 de rezidenti vor fi obligate sa-si extinda zonele cu emisii reduse si sa restrictioneze circulatia masinilor vechi.
Desi in Romania inca nu exista zone de mediu active, mai multe orase, printre care si Bucuresti, se pregatesc sa introduca zone cu emisii reduse.
In Bucuresti, acest proces de implementare a fost deja initiat si se estimeaza ca va dura aproape doi ani (2025-2027). Planul este de a limita gradual accesul pentru vehiculele cele mai poluante.
De asemenea, alte douasprezece centre urbane majore, precum Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Ploiesti si Timisoara se pregatesc sa stabileasca zone cu emisii reduse in viitorul apropiat.
In plus, UE se pregateste sa schimbe standardele privind emisiile. „Incepand cu 2027, va intra in vigoare standardul Euro 7 care acopera nu doar emisiile de noxe, ci si alte tipuri de poluare, precum uzura franelor si a anvelopelor. Acest standard se aplica si masinilor electrice, care sunt in mod tipic mai grele si ofera un cuplu mai mare decat vehiculele conventionale. Din acest motiv, anvelopele lor tind sa se uzeze mai rapid, eliberand cantitati mai mari de particule de microplastic in mediul inconjurator. Mai mult, noile norme obliga masinile sa indeplineasca
standardele de poluare de la momentul productiei si timp de 10 ani ulterior sau dupa ce ating 200.000 de kilometri”, mai transmite Matas BUZELIS,
Prima etapa a acestor norme intra in vigoare pe 29 noiembrie 2026, cand masinile nou produse vor trebuie sa obtina un certificat ce confirma conformitatea cu Euro 7. Din noiembrie 2027, standardul Euro 7 se va aplica tuturor masinilor nou inmatriculate in UE.


