1asig.ro
1asig.ro
Carmina DRAGOMIR, CEO, ...

Carmina DRAGOMIR, CEO, METROPOLITAN Life: ”Unul dintre cele mai actuale subiecte pentru industria de asigurari este cresterea rolului asigurarilor de viata si sanatate”

”In opinia mea, unul dintre cele mai actuale subiecte pentru industria de asigurari este cresterea rolului asigurarilor de viata si sanatate in contextul unei constientizari sporite a nevoii de protectie individuala”, a declarat Carmina DRAGOMIR, CEO, METROPOLITAN Life, in noul numar al Revistei PRIMM Asigurari & Pensii. Iata interviul integral:

Care este, in opinia dumneavoastra, cel mai fierbinte subiect pentru industria de asigurari? 

In opinia mea, unul dintre cele mai actuale subiecte pentru industria de asigurari este cresterea rolului asigurarilor de viata si sanatate in contextul unei constientizari sporite a nevoii de protectie individuala. Vedem o cerere in continua crestere pentru solutii care ofera acces rapid la servicii medicale, tratamente in unitati private si sprijin financiar in situatii critice - toate acestea reflectand o evolutie semnificativa in interesul romanilor pentru astfel de produse. 

Cifrele recente din piata arata ca societatile de asigurare autorizate si supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) au subscris in primul trimestru din 2025 prime brute in valoare de aproximativ 6 miliarde de lei, in timp ce indemnizatiile brute platite au crescut cu 13% fata de aceeasi perioada a anului 2024. Aceasta tendinta determina jucatorii din industrie sa regandeasca modul in care isi construiesc produsele, astfel incat sa ofere beneficii reale, relevante si accesibile.

Pe masura ce cerintele clientilor devin tot mai variate, este nevoie de solutii flexibile, de inovatie constanta si de o abordare centrata pe valoarea adusa fiecarui client. Pentru companiile de asigurari, devine esential nu doar sa ofere polite relevante, ci si sa contribuie activ la educarea pietei si la construirea unei relatii de incredere cu publicul larg. Asigurarile de sanatate nu mai sunt un produs de nisa, ci parte integranta a unei strategii de viata responsabila. 

Cum va adaptati strategia si oferta la noile asteptari ale consumatorilor? 

In cadrul METROPOLITAN Life, raspundem noilor asteptari ale consumatorilor printr-o strategie bazata pe inovatie, flexibilitate si digitalizare. Am lansat produse precum „Dublu linistit” si „Sa fii bine”, gandite pentru a oferi protectie adaptata stilului de viata modern - acoperind spitalizari, interventii chirurgicale si acces la tratamente in strainatate.

In plus, aceste produse includ o serie de beneficii complementare menite sa sustina un stil de viata echilibrat si sa aduca mai multa valoare clientilor nostri, precum servicii de telemedicina, a doua opinie medicala, sesiuni de terapie si nutritie, asigurare de calatorie, dar si acces la platforme de reduceri si beneficii (Benefits online), care contribuie semnificativ la crearea unei experiente de asigurare complete si relevante. In paralel, ne-am concentrat pe simplificarea procesului de achizitie, permitand clientilor sa incheie polite online, in cateva minute, cu semnatura electronica si suport digital complet. 

De asemenea, strategia noastra implica analize exhaustive de date pentru a recomanda planuri personalizate, usor de inteles si adaptate nevoilor individuale. Oferim nu doar produse, ci experiente relevante si intuitive, care reflecta dorinta oamenilor de a avea control si transparenta in gestionarea propriei protectii financiare. 

Ce solutii vedeti ca fiind cele mai eficiente pentru a stimula dezvoltarea segmentului de asigurari facultative in Romania? 

In contextul actual, stimularea segmentului de asigurari facultative in Romania necesita o abordare integrata, construita pe intelegerea profunda a comportamentului consumatorilor, a nevoilor reale ale acestora si a barierelor care stau in calea deciziei de a incheia o astfel de polita. 

Observam o schimbare clara in atitudinea romanilor fata de protectia financiara, insa pentru a sustine o dezvoltare sustenabila a acestui segment, trebuie sa actionam in mai multe directii esentiale. Desi interesul pentru asigurarile facultative, in special cele de sanatate, este in crestere, multi romani inca au o perceptie gresita asupra costurilor si beneficiilor acestor produse. 

Este esential sa comunicam clar valoarea pe care aceste produse o ofera: acces rapid la servicii medicale de calitate, protectie financiara in situatii neprevazute si o mai mare predictibilitate in gestionarea bugetului personal. Totodata, sa fim aproape de oameni prin informatiile necesare, ramane cheia in incurajarea deciziilor informate si asumate. Un alt element fundamental este simplificarea accesului la aceste produse. 

Digitalizarea joaca aici un rol crucial - de la oferirea de informatii relevante intr-un format usor de parcurs, pana la posibilitatea achizitionarii unei polite online, in cateva minute. Clientii de astazi cauta solutii rapide, personalizabile si usor de gestionat. In acest sens, integrarea platformelor digitale intuitive permite construirea unor experiente care pun clientul in centrul procesului decizional, crescand gradul de incredere si de adoptare.