1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Cine face jocurile in brokerajul ...

Cine face jocurile in brokerajul de asigurari? Clasamentul complet al liderilor din 2024

In anul 2024, companiile de brokeraj au distribuit circa 69% din volumul total al primelor brute subscrise pentru asiguratorii romani si sucursale. Vezi cum au evoluat afacerile marilor brokeri din piata locala!

Primii 10 brokeri detin aproximativ 55% din intrega piata, care  cuprinde peste 250 de companii.

Valoarea primelor distribuite de companiile de brokeraj pentru asiguratorii romani si sucursale (asigurari generale si de viata) s-a situat la 16,12 miliarde lei, in crestere cu circa 10%, pe fondul cresterii volumului de prime distribuite pentru ambele segmente (asigurarile generale: +10% si asigurarile de viata: +19%) fata de anul precedent, conform raportului publicat de ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Chiar daca mai multi brokeri au inregistrat in 2024 o cota de piata mai mica decat in 2023, pentru toti jucatorii din top 10 a crescut valoarea primelor brute intermediate.

Primele trei locuri din clasament au ramas neschimbate in 2024, fata de anul anterior. Astfel, SAFETY Broker, liderul pietei, si-a consolidat pozitia, cu o cota de piata de 11,35%, in crestere fata de anul 2023, cand era de 9,19%, si prime distribuite in valoare de peste 1,8 miliarde de lei, conform calculelor realizate de XPRIMM Publications in baza datelor publicate de ASF.

Podiumul este completat de MARSH Broker – 7,12% si intermedieri de aproape 1,15 miliarde de lei, si DESTINE Broker a coborat pe locul trei - 6,84% si intermedieri de peste 1,1 miliarde de lei.

Pe locul 4 a urcat o pozitie TRANSILVANIA Broker – 6,28% si prime intermediate de peste 1 miliard de lei, in timp ce pe urmatorul loc a coborat INTER Broker – 6,04% si intermedieri de circa 974 milioane de lei.

Clasamentul este completat de DAW Management Broker (+1 loc / 4,36%), CAMPION Broker (-1 loc / 4,30%), BT Broker – fost IDEA Broker (nou intrat in Top10 / 3,07%), MILLENIUM Insurance Broker - MIB (-1 loc) si UNICREDIT Insurance Broker (-1 loc).

A screenshot of a document

AI-generated content may be incorrect.

La data de 31 decembrie 2024, figurau inregistrate in evidentele Autoritatii de Supraveghere Financiara 253 de companii de brokeraj, dintre care 2 companii de brokeraj cu activitatea interzisa temporar si 5 companii de brokeraj cu activitatea suspendata.