1asig.ro
1asig.ro
Clima se schimba, riscurile cresc: ...

Clima se schimba, riscurile cresc: inundatiile aproape s-au dublat in ultimii ani

Romania se confrunta cu tot mai multe fenomene meteo extreme: inundatii devastatoare, furtuni violente si chiar tornade. O analiza Greenpeace, bazata pe datele oficiale RO-ALERT, arata o crestere rapida a numarului de alerte si avertizeaza ca momentul de a actiona este acum.

Analiza Greenpeace Romania asupra datelor oficiale RO-ALERT (1 ianuarie 2019 – 31 iulie 2025) arata o crestere ingrijoratoare a fenomenelor meteo extreme. Numarul alertelor de inundatii aproape s-a dublat in 2025 fata de 2019 (+72 de cazuri, +93,5%), iar furtunile raman cel mai frecvent fenomen extrem (+52 cazuri fata de 2019, +12,4%). Doar in primele sapte luni din 2025, autoritatile au emis 3 alerte de tornada, in conditiile in care intre 2019 si 2024 au fost consemnate 5 alerte in total.

„Schimbarile climatice amplifica intensitatea fenomenelor meteorologice extreme. O atmosfera mai calda retine mai multa umiditate si creste energia care alimenteaza furtunile. Fenomenele meteorologice asociate furtunilor devin astfel mai intense: grindina mai mare, cantitati mai mari de precipitatii care cad intr-un interval scurt de timp, rafale puternice ale vantului. Daca nu investim acum in adaptare, de la modernizarea infrastructurii si retele critice mai reziliente pana la avertizari bazate pe impact, costurile economice, dar si cele sociale vor continua sa creasca. Momentul de a actiona nu este peste 10 ani, ci este acum.”, a declarat Bogdan Antonescu, fizician, specialist in fizica atmosferei.

Concluzii din analiza datelor RO-ALERT intre 1 ianuarie 2019 si 31 iulie 2025:

  • Inundatii: 2019 – 77 alerte vs. 2025 – 149 alerte (+93,5%), trend ascendent pe parcursul celor 6 ani si jumatate analizati;
  • Furtuni: 2019 – 421 alerte vs. 2025 – 473 alerte (+12,4%), trend ascendent pe parcursul celor 6 ani si jumatate analizati;
  • Tornade: 8 alerte in total intre 2019 si 2025, dintre care 3 doar in primele 7 luni din 2025;
  • In primele 7 luni ale lui 2025, s-au inregistrat un total de 645 de alerte. Proiectia statistica indica faptul ca pana la finalul anului se vor inregistra 1105 alerte in total, foarte aproape de maximul din 2023 (1159).
  • Fenomenul cel mai frecvent: furtunile (4.004 alerte in perioada analizata), urmate de inundatii (762).
  • Judetele cu cele mai multe alerte (2019–2025): Bacau (236), Tulcea (129), Maramures (124), Alba (122).
  • Judetele cu cele mai putine alerte (2019–2025): Teleorman (5), Giurgiu (5), Olt (8), Calarasi (12).
  • In 2025, judetul cu cele mai multe alerte pana la 31 iulie a fost Harghita (26 alerte — aproximativ una la 8 zile).

Greenpeace Romania solicita autoritatilor nationale si locale sa ia masuri urgente pentru a contracara impactul devastator al combustibililor fosili asupra crizei climatice. Romania trebuie sa asigure o tranzitie rapida si echitabila catre surse de energie regenerabile, produse si detinute local, precum si implementarea de masuri de adaptare bazate pe natura, cum ar fi restaurarea zonelor umede, reimpadurirea, protejarea malurilor raurilor, sau refacerea luncilor inundabile. Aceste solutii contribuie la reducerea riscului de inundatii si la cresterea capacitatii de reactie a comunitatilor.

Analiza se bazeaza pe datele transmise de autoritati („Baza de date RO-ALERT 2019–31.07.2025”), cu sinteza anuala a alertelor pe tip de fenomen si inregistrarile individuale ale alertelor. Clasamentul pe judete s-a realizat pe baza campului „Initiator alerta” (codurile ISU judetene), excluzand initiatorii nationali (ANM, DSU, IGSU).

Protectia locuintei si a bunurilor

Pentru a fi protejati in fata riscurilor, romanii trebuie sa incheie asigurarea obligatorie a locuintei (PAD), completata de o asigurare facultativa.

Polita PAD acopera riscurile de inundatii, cutremur si alunecari de teren, iar despagubirea maxima poate ajunge la 100.000 lei pentru locuintele din materiale rezistente, respectiv 50.000 lei pentru cele din paianta sau chirpici.

Politele PAD costa 130 de lei pe an in cazul locuintelor tip A (suma maxima asigurata 100.000 lei) si 50 lei in cazul locuintelor tip B (suma asigurata fiind de 50.000 lei).

Locuinta de tip A: constructia cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa, lemn ori din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic.

Locuinta de tip B: constructia cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic.

La sfarsitul lunii iulie 2025 erau active la nivel national 2.304.260 de polite PAD, cu un grad de cuprindere in asigurare de aproape 24%, potrivit statisticilor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID Romania), societatea privata care administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor.

In completarea politei PAD este recomandat ca proprietarii sa incheie si asigurarea facultativa a locuintei, care include si alte riscuri, precum incendiul, explozia, furtuna, inundatii de la apa de conducta furtul, dar si asigurarea bunurilor din locuinta sau raspunderea civila legala fata de tert.

PROMO