Premierul Ilie BOLOJAN a subliniat de curand importanta asigurarilor de locuinta, in special a celor PAD, care acopera: inundatiile, cutremurele si alunecarile de teren.
De asemenea, prim-ministrul a punctat faptul ca sprijinul pentru reconstructie va fi limitat in cazul romanilor care nu au semnata o asigurare de locuinta si ca vor avea mereu prioritate persoanele cu o asigurare PAD.
Ilie BOLOJAN: ”O sa-i sustinem mai puternic pe cei asigurati”
Ilie BOLOJAN a mai precizat ca lipsa unei culturi a asigurarilor la nivel national este o cauza a deficitului mare de protectie, comparativ cu alte tari europene.
”Din pacate, pentru ca ani de zile nu am instituit o cultura si nu am pus in practica masuri care sa genereze asigurarea locuintelor in Romania, atunci cand se intampla astfel de tragedii, cand avem situatii precum cele de la Brosteni, din judetul Suceava, de exemplu, constatam ca o mica parte din locuinte sunt asigurate. Am incercat inclusiv prin schemele de sprijin pe care le-am stabilit ulterior, acum o luna si jumatate, sa sustinem, intr-o pondere mai mare locuintele care sunt asigurate, dar si prin acest semnal pe care il dam, de acordare a sprijinului, sa-i sustinem mai puternic pe cei asigurati: atat pe cei care isi fac asigurari pentru toate situatiile, cat si pe cei care isi fac asigurari obligatorii, in asa incat in cazul unor accidente, fenomene naturale de genul acesta care ar distruge locuintele, ei sa fie despagubiti integral”, a declarat Ilie BOLOJAN la Radio Romania Actualitati.
Premierul a vorbit despre asigurarile de locuinta in urma exploziei de la blocul din cartierul Rahova, din dimineata zilei de 17 Octombrie. Incidentul a distrus partial fatada si doua niveluri ale cladirii.
O parte dintre locatari sunt acum cazati de catre autoritati la hoteluri, iar o parte s-au dus la rude.
Asiguratorii sunt pe teren in aceste zile si incearca sa-i ajute pe oamenii care aveau incheiata o asigurare completa a locuintei sa primeasca despagubiri.
S-a constatat pana in prezent ca aproximativ 320 de locuinte din zona afectata aveau asigurari facultative. De altfel, pana miercuri, 22 Octombrie, au fost deschise 27 de dosare de daună, iar 6 dintre acestea au fost deja achitate, a declarat pentru 1asig.ro, Alina BARBULESCU, Coordonator, Sectiuni Asigurari Generale, in cadrul UNSAR - Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania.
Tot aceasta a mai spus ca din cele 27 dosare de dauna, 7 sunt pentru locuinte distruse integral. Interviul integral AICI.
Referitor la inundatiile din judetul Suceava, din aceasta vara, s-a descoperit de catre specialisti ca 20% din totalul caselor afectate aveau asigurare obligatorie PAD, iar circa 12% o asigurare facultativa. Peste 250 de dosare de dauna s-au deschis.
Dincolo de cele mentionate, statisticile arata ca doar 24% dintre locuintele din Romania dispun de o asigurare PAD, in vreme ce 17% de o asigurare facultativa.
Asigurarea PAD te ajuta sa primesti despagubiri in urma unor riscuri precum: alunecarile de teren, inundatiile si cutremurele.Pentru apartamentele sau casele de tip A costul este de 130 de lei pe an. Despagubirea pentru aceste categorii ajunge pana la 20.000 de euro. Imobilele de tip B, din chirpici, valoreaza doar 50 de lei pe an, iar despagubirea ajunge la cel mult 10.000 de euro.
Pentru o protectie completa, care sa acopere si restul riscurilor, este nevoie si de asigurare facultativa. Desi este foarte utila, aceasta nu se poate incheia fara a o detine pe cea obligatorie. Despagubirile se vor oferi in urma situatii precum: incendii, trasnete, explozii, furtuni, caderi de copaci sau corpuri, inundatii cauzate de tevi sparte sau un furt.
Conform legii, nerespectarea de catre persoanele fizice sau juridice a obligatiei de asigurare a locuintelor, in conditiile prevazute de lege, constituie o contraventie, si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei.
