1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
MetLife vrea sa cumpere ...

MetLife vrea sa cumpere PineBridge: tranzactia, in evaluare la autoritatea de concurenta

Grupul de asigurari si pensii private MetLife vrea sa intre pe piata telecom din Romania. Consiliul Concurentei analizeaza tranzactia prin care MetLife, Inc. intentioneaza sa preia PineBridge Investments Americas Holdings Limited si, indirect, Digital Cable Systems S.A. si Akta Telecom S.A.

MetLife este o companie de servicii financiare, prezenta in Romania prin intermediul a trei subsidiare detinute integral: Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A. (Metropolitan Pensii), Metropolitan Life Asigurari MetLife Europe d.a.c. Dublin Sucursala Bucuresti (Metropolitan Asigurari) si Metropolitan Life Asigurari MetLife Europe Insurance d.a.c. Dublin Sucursala Bucuresti (Metropolitan Non-Life Asigurari).

PineBridge este implicata in activitatea de administrare a investitiilor. In Romania, aceasta controleaza indirect companiile Digital Cable Systems S.A. si Akta Telecom S.A., care furnizeaza servicii de telecomunicatii triple-play, cu abonati la televiziune prin cablu, internet si telefonie.

Conform prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996, aceasta operatiune trebuie autorizata de Consiliul Concurentei, care o va evalua in scopul stabilirii compatibilitatii sale cu un mediu concurential normal si va emite o decizie in termenele prevazute de lege.

Eventualele observatii si puncte de vedere pot fi transmise autoritatii de concurenta prin fax la nr. 021 405 45 12 sau prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro in termen de 20 zile de la data prezentului anunt.

In Romania, Metropolitan Life are peste 25 ani de activitate pe piata de asigurari de viata. Peste 4,3 milioane de clienti beneficiaza de asigurari de viata si pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

Metropolitan Life a inregistrat pe parcursul anului 2024 prime brute subscrise in valoare de 772,73 milioane de lei, marcand o crestere de 24% comparativ cu anul precedent, atunci cand valoarea primelor brute subscrise a fost de 625,17 milioane de lei.

MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin filialele si afiliatii („MetLife”), este una dintre cele mai importante companii de servicii financiare din lume, oferind asigurari, anuitati, beneficii pentru angajati si gestionarea activelor pentru a-si ajuta clientii individuali si institutionali sa construiasca un viitor mai increzator. Fondata in 1868, MetLife are operatiuni in peste 40 de piete la nivel global si detine pozitii de lider in Statele Unite, Japonia, America Latina, Asia, Europa si Orientul Mijlociu.