1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Mihai POPESCU, Director General, ERGO Asigurari de Viata


ERGO este in acest moment un nume legat de piata romaneasca de asigurari de viata si in special de bancassurance. Prin preluarea CREDIT EUROPE Asigurari, ERGO va deveni un nume prezent si in piata asigurarilor generale.

PRIMM: ERGO este un nume cunoscut in piata noastra, in special pentru segmentul bancassurance. Care este specificul activitatii bancassurance in contextul pietei din Romania?
Mihai POPESCU:
Bancassurance are o istorie care aproape se confunda cu istoria asigurarilor de viata. In anii 2002-2003, cand a pornit si activitatea de retail banking in mod mai intens, au aparut si primele initiative de bancassurance, in timp cristalizandu-se ca un canal foarte important de dezvoltare al asigurarilor de viata, in particular, dar mai recent, si al asigurarilor generale. Daca va uitati la perioada de criza, in care industria asigurarilor, ca si toata industria financiara de altfel, a suferit destul de mult, veti vedea ca bancassurance a rezistat ceva mai bine decat alte canale.

PRIMM: Care sunt caracteristicile specifice care ofera stabilitate canalului bancassurance?
M.P.:
Unul dintre avantajele importante il constituie masa critica de clienti coagulata in jurul sectorului bancar, care poate determina ca accesul pentru promovarea serviciilor de asigurari sa fie ceva mai facil decat daca s-ar utiliza metode traditionale. Mai sunt, desigur, si alti factori.

PRIMM: Ar putea o companie sa se dezvolte doar prin bancassurance sau e nevoie de un mix de canale de distributie?
M.P.:
Nu cred ca putem spune ca este suficient sau nu. In mod sigur, daca ai o gama variata de parteneriate de bancassurance, poate poti ajunge la masa critica. Vei fi insa intotdeauna captiv unui canal de distributie. Asadar, din punct de vedere al dezvoltarii strategice a unei societati de asigurari, este preferabil sa ai o distributie diversificata in mai multe canale, ca sa nu fii dependent de unul dintre acestea. Totusi, exista exemple si in piata locala si in cele internationale unde companii axate pe bancassurance au succes, inregistreaza cresteri bune si rezultate pozitive, semn ca poate functiona intr-o strategie foarte bine aliniata intre asigurator si banca.

PRIMM: Sa abordam acum celalalt subiect legat de ERGO, aparut in piata in ultima perioada: preluarea CREDIT EUROPE Asigurari. Care sunt planurile de dezvoltare ERGO, pe langa intrarea pe segmentul de asigurari generale?
M.P.:
Planurile nu sunt noi, in esenta aceasta a fost intentia grupului de la bun inceput: noi am inceput prin a stabili societatea de asigurari de viata, urmand, conform planului, sa ne extindem la asigurari generale, lucru pe care il facem acum, prin aceasta achizitie, care se afla inca in perioada de autorizatie a organismelor relevante pentru acest proces de autorizare. Odata terminat cu succes, vom trece la integrarea societatii respective in grupul ERGO, in procedurile noastre, in politicile noastre, in toate lucrurile care tin de apartenenta la grup.

PRIMM: ERGO Asigurari de Viata si CREDIT EUROPE Asigurari vor fi entitati diferite?
M.P.:
Este practica normala in momentul acesta in Uniunea Europeana: asigurarile de viata si cele generale sa fie diferite, in societati diferite. Nu intentionam, nici nu am avea cum, sa unificam societatile de asigurari intr-o singura societate compozita.

PRIMM: Echipa de la CREDIT EUROPE ramane aceeasi?
M.P.:
Din cate stiu, nu aveam niciun plan de a modifica ceva si nici n-ar fi potrivit. E o echipa foarte bine sudata care a pornit un plan si pe care asteptam sa-l continue. Voi participa din functia de Membru in Consiliul de Administratie la sustinerea activitatii colegilor.

PRIMM: Ce ne puteti spune despre alte obiective pe care si le-a propus compania pana la finalul anului?
M.P.:
ERGO a intrat in Top 10 in piata asigurarilor din Romania, ceea ce arata un progres bun pentru o companie care, pana la urma, este in al cincilea an de activitate si ne-am apropiat de breakeven-ul societatii, care este ca la carte; ne dezvoltam conform planului. Cred ca va fi un an semnificativ mai bun decat cel precedent. Vom continua si cresterea primelor si performanta indicatorului de profit, nefiind prioritatea noastra imediata sau agresiva de a obtine profituri foarte mari, pentru ca ne aflam intr-o etapa de dezvoltare. Ne asteptam la prime intre 12 si 15 milioane euro la sfarsitul anului, ceea ce reprezinta o crestere importanta fata de anul trecut.

Interviul integral poate fi citit in numarul special 7-8/2016 al revistei PRIMM - Asigurari & Pensii.


Editor: Oana RADU | Publicat pe 03.08.2016 | 5091 vizualizari
Share |