Paul DUMITRUManaging Partner
CRUX Insurance Broker
Exista un proverb in engleza care spune ceva de genul: 'nu exista limita cat de rau pot evolua lucrurile' (engl. 'there is no limit how bad things can get'), iar in aceste zile, din pacate, tragedia din clubul Colectiv a dovedit ca nu este doar un proverb, ci o vorba cat se poate de reala. Sunt foarte multe lectii de invatat si concluzii de tras, dar mai ales este necesar ca pe viitor sa se ia masurile necesare pentru evitarea unor astfel de evenimente.
Deseori auzim formularea 'transferarea riscului prin asigurari'... Este o formulare gresita caci riscul nu poate fi transferat, ci doar consecintele financiare ale producerii riscurilor. Practic in cazul clubului 'Colectiv' niciun asigurator nu ar fi putut 'sa opreasca' sa se produca incendiul ci doar, in cazul existentei unei polite de asigurare (bunuri sau raspundere civila), sa plateasca o despagubire daca s-ar fi produs un risc asigurat.
Responsabilitatea pentru controlul riscului este strict a unui agent economic, iar autoritatile, prin intermediul normelor si legislatiei, il incurajeaza prin mijloace specifice sa isi gestioneze riscul de incendiu spre exemplu (prin acordarea de autorizatii de incendiu, recomandari pentru reducerea riscului de incendiu, actiuni punitive in cazul nerespectarii normelor adica amenzi, etc). Trebuie mentionat ca in Romania normele de protectie contra incendiului sunt foarte aproape, daca nu identice cu multe dintre standardele internationale.
Orice risc se produce ca urmare a unui lant neintrerupt de evenimente ce nu trebuie sa fie neaparat legate unul de celalalt. Rolul managementul riscurilor este acela de a 'intrerupe' un astfel de lant, in acest fel reducandu-se frecventa si severitatea unei potentiale daune. Masurile de control al riscului pentru protejarea proprietatii si a raspunderii civile (care ar trebui sa nu lipseasca niciunui agent economic ce lucreaza cu publicul) sunt in mare comune (cu diferenta ca in cazul expunerilor de raspunderi nu se folosesc separarea si diversificarea) si tin de constructie (materiale de constructii, respectarea normelor in vigoare etc), de activitatea desfasurata de asigurat (training-ul si procedurile in cazul producerii unui risc, evacuarea in caz de urgenta, etc), de protectie (contra incendiilor spre exemplu) si nu in ultimul rand de protectia fata de riscurile externe (ex. vecinatati). Atunci cand riscul este prea mare, managementul riscului ajuta agentul economic sa evite acele activitati unde producerea riscului nu ar fi un hazard ci aproape o certitudine -atat in ceea ce priveste o dauna de bunuri sau o dauna de raspundere civila si, ca sa folosesc o metafora, sa impiedice agentii economici 'sa sudeze un rezervor de benzina plin'.
Aproape orice polita contine un paragraf in conditiile de asigurare in care se precizeaza ca asiguratul este obligat sa respecte obligatiile legale pentru ca polita sa functioneze in cazul unui producerii unui risc asigurat - in cazul riscului de incendiu sa aiba o autorizatie valabila de la ISU pentru protectia si paza contra incendiilor. Pentru a incuraja un management al riscului din partea asiguratului sau potentialului asigurat (si evitarea riscului moral si de atitudine), asiguratorii contribuie indirect la managementul riscului acestuia impunand fransize, oferind reduceri de prima pentru un risc redus de incendiu sau reduceri in cazul unor rate ale daunelor scazute, iar in cazul inexistentei unei autorizatii valide neoferind acoperire.
Nicaieri in lume nu se fac inspectii de risc pentru toti agentii economici, caci primele de asigurare ar deveni prohibitive datorita costurilor cu inspectiile de risc. Inspectiile de risc amanuntite se fac in general doar pentru asiguratii cu sume asigurate mari sau pentru anumite clase de risc considerate cu un potential foarte mare de dauna, in acest caz asiguratorii oferind pe langa 'traditionalele' inspectii de risc, servicii de control al riscului, training si informatii despre cele mai bune practici de management al riscului. In rest, cotarea se face in urma informatiilor furnizate de potentialii viitori asigurati in baza principiului 'celei mai bune increderi' (engl. 'utmost good faith'): asiguratorii ii cred pe asigurati 'pe cuvant' ca ofera informatii complete si corecte despre risc - declararea unor informatii eronate despre protectia la incendiu, sau ascunderea cu buna stiinta a unor informatii ce ar putea sa aiba ca efect refuzarea acoperirii sau oferirea unor alte conditii de asigurare poate sa conduca in cazul unei daune la refuzul platii despagubirii sau, in cazuri extreme, chiar la anularea politei.
Deseori le recomand agentilor economici, dupa ce incheie o asigurare, sa se comporte ca si cum nu ar avea nicio asigurare (adica sa faca tot posibilul sa evite o potentiala dauna) caci se pot trezi ca viitorul potential risc produs sa nu fie unul dintre riscurile acoperite de polita (sau sa se afle in situatia unei excluderi), iar daunele sa exceada pierderile pur financiare ce ar fi acoperite de politele de asigurari (cum este cazul unei pierderi de vieti omenesti sau a reputatiei cum este cazul clubului Colectiv). In ceea ce priveste limitele de asigurare, daca pentru asigurarile de bunuri este usor sa fie stabilite (ele sunt valoarea de reconstructie/nou sau actuala reprezentand valoarea de nou minus uzura), limitele 'adecvate' pentru politele de raspundere nu pot fi stabilite cu exactitate. Asa cum spuneam mai sus, este imposibil sa estimezi cat de rau pot sa evolueze lucrurile si ca atare cat de mari pot fi daunele de raspundere civila generala - singura recomandare pe care poti sa o faci este sa se cumpere limita cea mai mare permisa de bugetul alocat asigurarilor.
Foarte multa lume considera ca managementul riscurilor este limitat anterior producerii unui incident. Este eronat, caci odata ce s-a produs riscul asigurat, interventia rapida poate sa limiteze daunele materiale si sa reduca numarul victimelor. Pentru aceasta este necesar un plan de continuitate in afaceri a carei prima parte (raspunsul de urgenta) se refera la interventia din primele secunde de la incident, in care prioritatea numarul unu este evacuarea tuturor, evitarea pe cat posibil a victimelor si alertarea serviciilor de urgenta, a doua prioritate dupa ce oamenii sunt in siguranta fiind limitarea daunelor materiale si protejarea mediului. Din nefericire in Romania foarte putini agenti economici realizeaza cat de important este un plan de continuitate in afaceri si foarte putini au unul. Ba mai mult, cei ce au un plan de continuitate nu realizeaza ca acesta trebuie testat pentru ca toti cei ce trebuie sa il aplice sa stie ce au de facut si sa actioneze aproape instinctiv in momentul producerii incidentului generator de potentiale daune. Un exemplu foarte bun il reprezinta pompierii SMURD care in cazul unui incident nu au timp sa se gandeasca 'cam ce ar trebui sa faca' sau 'sa citeasca un manual de management al crizei' - ei actioneaza aproape fara sa 'mai respire' in baza unor protocoale dinainte prestabilite si pe baza simularilor pe care le-au facut de nenumarate ori in urma trainingurilor.
Concluzionand probabil ca pe viitor pentru evitarea unor evenimente tragice este necesar sa fie aplicate normele referitoare la protectia si paza contra incendiilor cu strictete si sa nu fie acordate autorizari de functionare fara avizele ISU. In plus, fata de cele existente momentan desi, asa cum mentionam mai sus, nu ar avea un impact direct asupra managementului riscului, cred ca este necesara si impunerea unor asigurari de raspundere civila (limitele cat mai mari si probabil functie de cifra de afaceri ca indicator al marimii business-ului) si existenta unor planuri de continuitate in afaceri testate ca parte a proceselor de acordare a licentelor de functionare.