Tot mai multi romani isi fac asigurari de calatorie sau de locuinte online, cu ajutorul aplicatiilor bancare. Este o constatare recenta a specialistilor din domeniu care incearca sa faciliteze accesul la astfel de forme de protectie.
Totul se intampla intr-un context in care, in aceste zile, la nivel national, are loc campania ”Totul despre asigurarile de calatorie", organizata de ApPA - Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor, cu sprijinul UNSAR - Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania si UNSICAR - Uniunii Nationale a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania.
De exemplu, la aproape un an de la introducerea segmentului de asigurari in aplicatia ”24pay”, s-au observat utilizatori in numar mare care si-au incheiat, direct de pe telefonul mobil, asigurari de calatorie sau pentru case.
Prin parteneriatul cu Senflua, distribuitor partener AXA Partners & Eurolife, 24pay a introdus anul trecut posibilitatea de a incheia asigurari de calatorie direct din aplicaţie, oferind utilizatorilor acces facil la acoperiri pentru sporturi de agrement, pierderea bagajelor, intarzieri sau anulari de zbor şi asistenţa medicala in caz de urgenţa, cu valabilitate extinsa in Europa.
In 2025, segmentul asigurarilor de calatorie a inregistrat cea mai accentuata dinamica din cadrul categoriei de asigurari disponibile in aplicatia 24pay, aproape 60% dintre asigurarile de calatorie fiind incheiate in intervalul iunie-septembrie.
De asemenea, asigurarile de locuinta completeaza portofoliul prin protecţie pentru proprietate, daune provocate de intemperii sau alte riscuri specifice, astfel ca cele doua categorii devin parghii importante pentru increderea pe care clienţii o acorda produselor disponibile in 24pay - o aplicaţie pentru toate platile.
„Rezultatele din 2025 ne arata ca utilizatorii aplicatiei 24pay cauta produse si servicii care le aduc liniste si siguranta. Intelegem nevoile acestora - protectia vietii cotidiene si siguranta drumetiilor sau a calatoriilor de vacanta. Ne bucuram ca parteneriatul cu Senflua raspunde acestui interes din ce in ce mai crescut”, declara Denissa DUMITRIU, Chief Commercial & Operations Officer 24pay si PayPoint Romania, conform unui comunicat de presa.
„Pentru noi, la Senflua, aceste cifre nu sunt doar statistici, ci indicii clare ca asigurarile integrate, moderne si digitale sunt din ce in ce mai necesare. De aceea, continuam sa dezvoltam mecanisme prin care ele sa fie cat mai accesibile, simplu de folosit si in perfecta armonie cu viata digitala a utilizatorilor 24pay”, declara Valentin TUDOSE, cofondator Senflua.
Pentru aniversarea parteneriatului, 24pay app, in colaborare cu Senflua, organizeaza in perioada 27 ianuarie - 20 februarie, un concurs cu premii precum electrocasnice, dispozitive mobile si accesorii pentru calatorii.
Orice utilizator 24pay care incheie cel putin doua polite de asigurare de calatorie sau o polita de asigurare de locuinta direct din aplicatie intra automat in tragerea la sorti. Detaliile concursului, conditiile de participare si mecanismul acestuia sunt detaliate pe site-ul oficial 24pay.ro, in sectiunea Media.


