Castigul salarial mediu net a crescut la 5.351 lei in luna februarie 2025, fiind mai mare cu 23 lei (+0,4%) comparativ cu luna anterioara, conform datelor publicate de Institutul National de statistica (INS).
Castigul salarial mediu brut a fost 8.932 lei, cu 22 lei (+0,2%) mai mare decat in luna ianuarie 2025.
Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in activitatile de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice) - 11.619 lei si in fabricarea produselor din tutun - 10.860 lei, iar cele mai mici in hoteluri si restaurante - 3.263 lei si in fabricarea articolelor de imbracaminte - 3.345 lei.
”In cursul anului se inregistreaza fluctuatii ale castigului salarial determinate, in principal, de acordarea premiilor anuale si a primelor de sarbatori, in special in lunile luate ca baza de comparatie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenteaza cresterile sau scaderile in functie de perioada in care sunt acordate, conducand, in cele din urma, la estomparea fluctuatiilor castigului salarial lunar la nivelul intregului an. Evolutia castigului salarial real depinde, atat de fluctuatiile castigului salarial mediu net, cat si de rata inflatiei”, transmite INS.
In luna februarie 2025, comparativ cu luna precedenta, nivelul castigului salarial mediu net a fost influentat, in aproape egala masura, atat de cresteri, cat si de scaderi. Astfel, cresterile castigului salarial mediu net din activitatile sectorului economic au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale, al 13-lea salariu sau prime pentru performante deosebite), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum si de realizarile de productie ori incasarile mai mari (in functie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net la nivel de sectiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au inregistrat astfel: cu 33,9% in fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 30,2% in activitati auxiliare pentru intermedieri financiare, activitati de asigurare si fonduri de pensii Au fost cresteri intre 6,5% si 12,5% in fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale), fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzactii imobiliare, activitati profesionale, stiintifice si tehnice.
Alte cresteri, intre 2,5% si 6%, au fost consemnate in alte activitati extractive, cercetare-dezvoltare, tiparirea si reproducerea pe suporturi a inregistrarilor, repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor, tabacirea si finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei; prepararea si vopsirea blanurilor), constructii, industria constructiilor metalice si a produselor din metal (exclusiv masini, utilaje si instalatii), silvicultura si exploatare forestiera (inclusiv pescuit si acvacultura), transporturi pe apa.
Scaderile castigului salarial mediu net fata de luna ianuarie 2025 au fost determinate de acordarea in lunile precedente de premii ocazionale (prime anuale sau pentru performante deosebite), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, scaderile castigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici (functie de contracte/proiecte), precum si de angajarile de personal cu castiguri salariale mai mici fata de medie, din unele activitati economice.
Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net la nivel de sectiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au inregistrat astfel: cu 12,7% in industria metalurgica, respectiv cu 11,5% in extractia minereurilor metalifere; intre 4,5% si 8,5% in fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, extractia carbunelui superior si inferior, transporturi aeriene, activitati de servicii anexe extractiei.
De asemenea, au fost consemnate scaderi intre 2% si 4% in activitati de editare, colectarea, tratarea si eliminarea deseurilor; activitati de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activitati si servicii de decontaminare), fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, activitati de spectacole, culturale si recreative, fabricarea echipamentelor electrice, depozitare si activitati auxiliare pentru transport, fabricarea substantelor si a produselor chimice, transporturi terestre si transporturi prin conducte.
In sectorul bugetar, castigul salarial mediu net a crescut usor comparativ cu luna precedenta in administratia publica (+0,8%), in timp ce in sanatate si asistenta sociala (-1,8%), respectiv in invatamant (-1,1%) a inregistrat usoare scaderi.