Acest fapt are repercusiuni puternice asupra sistemelor de pensii, precum costurile tot mai mari provocate de perioada post-activa, precum si reducerea ratei de dependenta (scaderea numarului de contribuabili si cresterea numarului pensionarilor).
Astfel, daca in prezent statisticile europene arata ca fiecare pensionar este platit din contributiile a patru salariati, in 2030, numarul acestora se va injumatati.
Asadar, in cazul in care nu se realizeaza o reforma rapida, in urmatoarele decade, costul unitar pentru sustinerea unui pensionar se va dubla.
Guvernele au la dispozitie un numar limitat de optiuni: cresterea nivelului contributiilor pentru finantarea sistemului de pensii, dezvoltarea bazei de impozitare prin marirea numarului de contribuabili si a varstei de pensionare.
Masurile enumerate mai sus sunt, in general, nepopulare, de aceea trebuie avut in vedere un alt mod in care poate fi rezolvata aceasta problema: incurajarea contributiilor voluntare la fondurile de pensii.
Un rol deosebit de important in rezolvarea acestei probleme il vor avea companiile de asigurari de viata, care trebuie sa se implice in administrarea schemelor de pensii optionale (Pilonul II) si a celor facultative (Pilonul III).
Astfel, produsele de tip pensie privata vandute de catre asiguratori garanteaza un venit prestabilit pana in momentul decesului persoanei asigurate indiferent de durata acesteia de viata.
Statistic, raportat la populatia Europei, 13% dintre barbati si 26% dintre femei depasesc varsta de 90 de ani.
De asemenea, produsele de asigurari de viata prezinta un grad scazut de risc pentru investitori, avand in vedere ca se supun unor reguli de prudentialitate stricte si ca fac obiectul supravegherii de catre organisme abilitate.
Acest tip de polite sunt concepute pentru a veni in intampinarea nevoilor de securitate a individului, acoperind riscul de accident, de deces, dar si pe cel de a trai prea mult.
De asemenea, avand in vedere ca societatile de asigurari se supun si regulilor pietei, aceste produse sunt intr-o permanenta imbunatatire.
Asadar asiguratorii pot juca un rol important in realizarea obiectivelor de politica sociala a guvernelor.
Sectorul public si cel privat devin astfel parteneri care isi impart responsabilitatile si care cauta, impreuna, solutii pentru a face fata noilor probleme. Cele doua domenii nu trebuie sa fie in tabere diferite, politica de actiune trebuind sa fie una comuna, bazata pe expertiza, pe know-how-ul fiecaruia.
Atitudinea care trebuie adoptata este aceea a cooperarii si dialogului, a luarii in considerare a particularitatilor fiecarei entitati, in primul rand pentru a se evita aparitia unor discrepante puternice intre asteptari si realitati.