Oficialii CEA sunt de parere ca, desi ponderea medie a primelor brute subscrise in PIB la nivelul celor 10 noi membri ai UE este de doar 3%, fata de 9% in celelalte 15 tari, cresterea economica de ansamblu si impulsionarea concurentei la nivelul industriei de profil sunt principalii factori care vor sta la baza dezvoltarii ulterioare a sectorului asigurarilor.
Mai mult, oficialii CEA arata ca potentialul de crestere cel mai ridicat il detin asigurarile de viata, care, in acest moment, cumulat, sunt inferioare ca volum celor non-viata in cadrul noilor membri UE (cu o medie de 38% in total piata).
"Desi este greu de prezis evolutia viitoare a industriei europene a asigurarilor, exista posibilitatea ca in statele nou intrate in UE sa se inregistreze o inversare a situatiei actuale, adica ca asigurarile de viata sa depaseasca 60% din totalul pietelor", se arata in documentul citat.
Federatia asociatiilor nationale ale asiguratorilor europeni saluta largirea UE prin intrarea Cehiei, Ciprului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Slovaciei, Sloveniei si Ungariei - state deja membre ale CEA.
