1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

CNPF a participat la workshopul OSCE privind reglementarea si supravegherea activelor virtuale

O delegatie a Comisiei Nationale a Pietei Financiare (CNPF), condusa de vicepresedintele Vladimir Rusnac, a participat la un workshop desfasurat sub egida Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). Activitatea a avut loc in cadrul proiectelor „Supporting Anti-Corruption Efforts of the Government of Moldova” si „Innovative Policy Solutions to Mitigate Money Laundering Risks of Virtual Assets” si s-a desfasurat in perioada 30-31 octombrie 2025, la Helsinki, Finlanda. 

Workshopul a reunit reprezentanti ai mai multor autoritati din Republica Moldova, inclusiv Banca Nationala a Moldovei, Serviciul Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, Ministerul Afacerilor Interne, Agentia de Recuperare a Bunurilor Infractionale si Serviciul de Informatii si Securitate, si a avut ca tema centrala experienta Finlandei in reglementarea, supravegherea si licentierea furnizorilor de servicii de cripto-active (CASP).

Programul vizitei a inclus intrevederi cu Unitatea de Informatii Financiare si Autoritatea de Supraveghere Financiara din Finlanda pentru a discuta despre cadrul legislativ, mecanismele de reglementare si supraveghere a pietei de criptomonede, precum si bunele practici aplicate la nivel european.

Scopul principal al vizitei a fost consolidarea cunostintelor autoritatilor din Republica Moldova in domeniul activelor virtuale si preluarea bunelor practici europene, necesare procesului de aliniere a cadrului national la Regulamentul (UE) 2023/1114 privind pietele criptoactivelor (MiCA).