1asig.ro
1asig.ro
Care este profilul participantului ...

Care este profilul participantului la Pilon 3

Cine este, de fapt, participantul tipic la Pilonul 3? Desi ne-am astepta ca interesul pentru economisirea pe termen lung sa fie mai ridicat in randul tinerilor, datele arata o alta realitate. Statisticile releva ca cei mai numerosi participanti la pensiile facultative sunt persoanele cu varste intre 45 si 59 de ani, iar femeile din aceasta categorie de varsta ocupa primele locuri in clasament.

Iata ce a constatat George MOT, specialist pensii private si fondator desprepensiiprivate.ro: 

”Care este profilul participantului la Pilon 3? Este aceasta doamna cu varsta de peste 45 ani. In timp ce imaginea nu este reala (este generata cu AI), pe de alta parte statisticile sunt cat se poate de reale.

Cele mai mari 3 categorii de varsta si gen ale participantilor la Pilon 3 sunt reprezentate de doamne. Acestea reprezinta peste 27% din totalul participantilor la Pilonul 3. Ca varsta se situeaza intre 45-59 ani, cea mai reprezentativa categorie fiind 50-54 ani.

Si in cazul barbatilor, la fel ca in cazul doamnelor, cei mai numerosi participanti au intre 45-59 ani, care insumeaza putin peste 24 de procente din totalul participantilor. Diferenta este ca in cazul domnilor, cea mai mare categorie de varsta este de 45-49 ani.

Este de remarcat ca mai mult de jumatate (51,79%) din participanti au intre 45-59 ani. Sa fie aceasta varsta la care incepem sa constientizam ca nu trebuie sa ne bazam doar pe stat atunci cand vine vorba de asigurarea unui trai linistit la batranete?

De fapt, gruparea pe categorii de varsta cuprinde nu doar participantii noi, ci toti participantii care au aderat in ultimii 19 ani. Si cu toate ca stau de vorba cu multi tineri interesati de Pilonul 3, nu stiu cati dintre ei aleg pana la urma sa si adere la un fond de pensii facultative.

Tocmai de aceea am rugat-o pe Denisa Visan sa-mi spuna din experienta proprie, care este profilul participantului care alege o pensie facultativa in 2026? Denisa are 28 de ani si conduce o echipa la fel tanara care consiliaza clientii celui mai mare administrator de pensii facultative si spune ca se bucura foarte mult cand vede tineri care din proprie initiativa se gandesc la pensie si chiar actioneaza in acest sens.

Pe de alta parte, cand analizeaza profilul clientilor pe care i-a avut anul acesta, varsta medie este de peste 40 ani, majoritatea fiind barbati. Si in timp ce experienta Denisei este atat reala cat si relevanta, nu inseamna ca este reprezentativa pentru toata piata. Asa ca, daca esti agent de marketing impartaseste cu noi din experienta proprie si spune-ne in comentarii care este profilul participantului pe care l-ai remarcat la clientii tai care aleg Pilonul 3.

Personal, cred ca autoritatile ar trebui sa incurajeze mai mult tinerii in explorarea si alegerea pensiilor facultative ca mod de a-si suplimenta veniturile la pensionare. Si un prim pas ar fi actualizarea deducerilor fiscale la plata contributiei, care sunt la acelasi nivel din 2009 si care au plafonat contributiile platite de participanti. Si implementarea life-cycle automat pentru maximizarea profitului in conditii de risc controlat. Deducerile incurajeaza cresterea contributiilor participantilor, iar life cycle maximizeaza valoarea pensiei.

Tu ce masuri ai vedea necesare pentru incurajarea tinerilor sa inceapa economisirea cat mai devreme?”, a scris George MOT pe LinkedIn.

PROMO