1asig.ro
1asig.ro

Catalin ILIE, Director General de Vanzari, BT Asigurari


Consideram ca anul 2006 va fi anul dialogului efectiv intre asiguratori si institutiile de stat pentru armonizarea legislatiei cu prevederile Uniunii Europene, in special pentru asigurarile auto. Ne referim la aspectele tehnice in sensul cunoasterii si utilizarii elementelor de identificare a autovehiculelor, a istoricului incidentelor si accidentelor, a statisticilor pe diferite criterii specifice noua sau administratiei.

XPRIMM: BT Asigurari a reusit anul acesta una dintre cele mai bune rate de crestere din piata. Care sunt elementele care au determinat aceasta dinamica deosebita?
Catalin ILIE:
Intr-adevar anul 2005 a fost anul in care BT Asigurari a parcurs cea mai dinamica perioada reflectata la finalul anului in cresterea primelor brute subscrise cu 293%, comparativ cu rezultatele anului 2004. La baza cresterii a stat extinderea retelei teritoriale si a retelei de vanzari. Daca in urma cu un an, BT Asigurari era reprezentata in toata tara de 57 de agentii in prezent avem 170 de reprezentante. Iar directia este de a continua expansiunea teritoriala.Totodata am sustinut procesul de expansiune investind in imaginea companiei, la finalul anului polita pentru asigurarea de raspundere auto - RCA - a beneficiat de o intensa campanie de publicitate, derulata pe cinci posturi nationale de televiziune. In contextul in care piata totala a asigurarilor a crescut, in 2005, cu aproximativ 40%, cresterea companiei noastre a fost de 293%, am reusit sa crestem mai mult decat piata.


XPRIMM: Care sunt obiectivele vizate de catre BT Asigurari in 2006?
C.I.:
Dupa expansiunea teritoriala din anul 2005, anul acesta vom pune accentul pe stabilitatea in teritoriu, in ceea ce priveste echipele de vanzari, dar si pe consolidarea portofoliului.
In prezent, suntem in plin proces de implementare a unui nou sistem de organizare la nivel regional care ne va permite o mai buna coordonare a operatiunilor in teritoriu, mai multa flexibilitate si operativitate in actiune.


XPRIMM: Care considerati ca vor fi principalele tendinte care se vor manifesta pe piata asigurarilor din Romania in 2006?
C.I.:
Consideram ca anul 2006 va fi anul dialogului efectiv intre asiguratori si institutiile de stat pentru armonizarea legislatiei cu prevederile Uniunii Europene, in special pentru asigurarile auto. Ne referim la aspectele tehnice in sensul cunoasterii si utilizarii elementelor de identificare a autovehiculelor, a istoricului incidentelor si accidentelor, a statisticilor pe diferite criterii specifice noua sau administratiei. Dorim ca, alaturi de Ministerul de Interne, sa facem pasi importanti in prevenirea fraudelor, in cunoasterea mai exacta a parcului national si in construirea unei baze statistice reale, esentiale calcularii riscurilor.


XPRIMM: Exista opinia conform careia apartenenta la un grup financiar are o influenta pozitiva asupra rezultatelor financiare ale companiilor membre. Care este opinia dumneavoastra in acest sens?
C.I.:
Apartenenta la Grupul Financiar Banca Transilvania este benefica in primul rand din punct de vedere al imaginii companiei, increderii si stabilitatii transmise clientilor prin incheierea unui parteneriat cu un grup financiar. In ceea ce priveste vanzarile companiei din anul 2005 produsele traditionale incheiate prin banci (asigurarile de risc, de credit - cumparate de banci pentru acoperirea riscului de neplata a creditelor, precum si asigurarile de viata) detin o pondere de sub 10% din portofoliul nostru. Cea mai mare pondere in portofoliul companiei este detinuta de asigurarile auto, 69%, din care mai mult de jumatate din politele RCA au fost vandute prin agenti si brokeri si o pondere mai redusa prin compania de asigurare a grupului - BT Leasing.


XPRIMM: Anul 2005 este considerat anul asigurarilor de sanatate. In acelasi timp, 2006 are sanse in a deveni anul pensiilor private. Exista interes din partea BT Asigurari in aceste directii?
C.I.:
Ambele categorii de asigurari sunt in atentia companiei, analizam implicatiile, conditiile si cerintele prevazute de legislatie pentru introducerea acestora in portofoliul nostru. La ora actuala, suntem o companie al carei segment principal de afaceri sunt asigurarile auto si asigurarile de bunuri, fara sa pierdem din vedere celelalte categorii de asigurari cu potential de dezvoltare in viitor.

XPRIMM: Va multumim!


mihaela.circu@mxp.ro, alexandru.ciuncan@mxp.ro
21.04.2006

| 4088 vizualizari
Share |