1asig.ro
1asig.ro

Hannah GRANT, Head of Secretariat, Secretariat of the Access to Insurance Initiative


Dinamicile pietei se schimba, dar, mai important, apar noi asteptari si comportamente ale clientilor. InsurTech detine un potential urias de imbunatatire in ceea ce priveste proiectarea produselor de asigurare, dezvoltarea de produse mai bine adaptate si reducerea costurilor administrative.

XPRIMM: In primul rand, avand in vedere ca multi cititori din regiunea ECE (Europa Centrala si de Est) sunt, cu siguranta, interesati de acest subiect, ce ne puteti spune despre rolul pe care Access to Insurance Initiative il joaca la nivel global? Le puteti oferi mai multe informatii de background cu privire la organizatie si relatia cu IAIS?
Hannah GRANT: Access to Insurance Initiative (A2ii) este partenerul de implementare al IAIS pentru incluziune financiara - In vreme ce IAIS determina standardele si structurile necesare pentru o buna supraveghere, este rolul nostru sa ascultam si sa colaboram cu institutiile de supraveghere din industria asigurarilor si, de asemenea, sa oferim indrumari cu privire la implementarea acestor standarde. A2ii are o relatie apropiata cu entitatile de supraveghere si IAIS, ceea ce permite o identificare mai eficienta a zonelor care au nevoie de sprijin si, de asemenea, ne ajuta sa folosim informatiile din teren in procesul IAIS de stabilire a standardelor.

A2ii a fost infiintata in 2009, ca un parteneriat unic global cu agentii de dezvoltare, supraveghetori in asigurari, organisme internationale din industria de profil si entitati locale, cu misiunea de a inspira si sustine supraveghetorii din industrie in promovarea asigurarii totale si responsabile. Colaboram indeaproape cu partenerii nostri si ne folosim de avantajele acestora. De exemplu, am semnat, recent, un acord de parteneriat cu IAIS si Asociatia Internationala a Actuarilor, prin intermediul caruia vom lucra la un program comun de dezvoltare a capacitatii actuariale pentru supraveghetorii de asigurari. Parteneriatul cu Asociatia Internationala de Actuariat ne permite sa beneficiem de expertiza actuariala colectiva la nivel global pentru aceasta initiativa importanta.

Ca o privire de ansamblu asupra zonelor in care activeaza A2ii: generam si diseminam cunostinte, construim capacitati, contribuim la stabilirea standardelor IAIS, promovam invatarea si dialogurile, sprijinim implementarea la nivel de tari si regiuni si ne implicam in procese globale de advocacy. O activitate esentiala, de exemplu, in ceea ce priveste consolidarea capacitatilor pentru supraveghetorii in asigurari este Programul de Training pentru Inclusive Insurance, pe care il organizam impreuna cu Centrul Toronto. Unul dintre aceste evenimente de training va avea loc, in regiunea ECE, la sfarsitul anului 2018.

XPRIMM: Conceptele de micro-asigurari si asigurari de incluziune sunt din ce in ce mai populare in regiune. Totusi, e nevoie de mai multa claritate in aceasta privinta. Cum comentati?
H.G.: Micro-asigurarea, asa cum a fost definita in 2007, de catre IAIS, prin actul de reglementare si supraveghere a micro-asigurarilor, este o asigurare accesata de populatia cu un venit redus, oferita de diferite entitati, in concordanta cu practicile general acceptate in industria asigurarilor. Acest lucru inseamna ca riscul asigurat printr-o polita de micro-asigurare este administrat in baza principiilor de asigurare si finantat prin prime de asigurare. Micro-asigurarea poate acoperi o gama variata de produse: de exemplu, asigurare de viata, acoperire pentru inmormantare, sanatate, invaliditate, cresterea animalelor, asigurarea culturilor agricole si a activelor.

Asigurarea de incluziune este un termen mai larg, care denota toate produsele de asigurare care vizeaza o piata exclusa, mai degraba decat produsele destinate celor cu venituri modeste sau o conceptie limitata la piata celor cu venituri reduse. Aceasta definitie se regaseste si intr-un document IAIS publicat in 2015, privind comportamentul companiilor din industria asigurarilor de incluziune.

XPRIMM: De ce exista impresia ca autoritatile de reglementare de pretutindeni au nevoie de sprijin pentru consolidarea capacitatilor in ceea ce priveste asigurarea de incluziune?
H.G.: In ultimii 10-20 de ani, pietele de asigurari de incluziune au crescut semnificativ. Prin definitie, asigurarea de incluziune se adreseaza oamenilor sau riscurilor care au fost excluse sau erau insuficient acoperite de pietele traditionale de asigurari. Acest lucru inseamna ca toti stakeholderii din sfera asigurarilor de incluziune se confrunta continuu cu noi participanti in piata, noi produse si noi riscuri care necesita solutii de supraveghere noi sau adaptate. Cu atat mai mult in era InsurTech, furnizorii de asigurari de incluziune si, de asemenea, supraveghetorii din domeniu sunt intr-un mediu care se schimba rapid, dominat fiind de inovatii. Autoritatile de supraveghere trebuie sa gaseasca un echilibru intre promovarea dezvoltarii pietei prin sustinerea inovatiilor si noile provocari din domeniul protectiei consumatorului, avand in vedere riscurile sistemice asociate cu aceste inovatii. Chiar si inainte de devoltarea inovatiilor tehnologice din industria de asigurari, distributia pe pietele de asigurari de incluziune era caracterizata de abordari inovatoare si noi stakeholderi in lantul valoric al asigurarilor. De exemplu, asa-numitele produse de asigurare in masa din America Latina, care utilizeaza lanturi de supermarketuri ca agenti, sau grupurile de auto-ajutor din India, care, de exemplu, au inceput sa le ofere membrilor asigurari de sanatate.

Unul dintre instrumentele cheie pe care A2ii le foloseste pentru a face fata provocarilor aduse de ritmul rapid de schimbari este schimbul reciproc: supraveghetorii vor sa afle cum s-au confruntat si altii cu aceste provocari si, totodata, sa afle care au fost experientele acestora. Aceasta este esenta activitatii A2ii. De exemplu, organizam, bilunar, "apeluri de consultare" (WebEx calls), pentru a le oferi supraveghetorilor oportunitatea de a afla mai multe informatii despre un anumit subiect de la un expert, de a afla cum au reusit altii sa faca fata unor anumite provocari si de a discuta pe marginea acestor subiecte. La ultimul astfel de apel, in data de 22 martie, 82 de autoritati de supraveghere din 30 de tari au facut schimb de experienta cu privire la "Acceleratoare si hub-uri de inovatii".

XPRIMM: Am avut onoarea de a va fi fost alaturi, in calitate de speaker, la unul din primele evenimente din regiunea ECE dedicate asigurarilor de incluziune, eveniment care a avut loc in Slovenia. Una dintre temele majore ale dezbbaterilor s-a referit la provocarile de reglementare cu care s-ar confrunta construirea unor astfel de sisteme in UE. Cum ar supravietui astfel de sisteme cu Solvency II, IDD, GDPR etc.?
H.G.: Principiul cheie care sta la baza implementarii unor reglementari favorabile asigurarilor de incluziune este proportionalitatea. Recomandarile IAIS sunt foarte clare, in sensul ca aceleasi reguli se aplica si asigurarilor traditionale, dar intr-o maniera proportional cu natura, amploarea si complexitatea riscului implicat. In acest sens, nu exista contradictii cu privire la implementarea asigurarilor de incluziune in contextul Solvency II. Dimpotriva, un regim de supraveghere care se concentreaza asupra riscului ofera de fapt o baza favorabila unui mediu de asigurari de incluziune.

Acestea fiind spuse, cred ca adevarata provocare pe care o prezinta aceste sisteme, pentru o abordare mai favorabila incluziunii, este prioritizarea resurselor, pentru a asigura respectarea acestora. In consecinta, atat autoritatile de supraveghere, cat si industria vor avea, probabil, mai putine resurse disponibile pentru a se dedica dezvoltarii unui mediu de reglementare si supraveghere mai incluziv.

Protectia datelor este o problema la fel de importanta si in asigurarile de incluziune, asa cum este si in celelalte tipuri de asigurari, prin prisma evolutiei business-urilor InsurTech. Prin urmare, imbunatatirea regimurilor de protectie a datelor, la nivelul ECE, este de asemenea importanta pentru a asigura consumatorii de asigurari de incluziune ca sunt protejati impotriva unor noi riscuri aparute ca urmare a acestor tehnologii.

XPRIMM: Care sunt, in opinia dvs., tipurile de produse de micro-asigurare sau asigurare de incluziune compatibile cu economiile in curs de dezvoltare din regiunea ECE? Cum vedeti viitorul in aceasta directie?
H.G.: Rata de penetrare a asigurarilor este la un nivel foarte scazut in intreaga regiune ECE. Potrivit SWISS Re, rata de penetrare a asigurarilor (de viata si non-viata) era, in 2016, la un nivel total de 1,9% in regiunea ECE, spre deosebire de 7,5% cat era in restul Europei. Acesta este un nivel de penetrare similar cu cel intalnit in multe tari din Africa - 2,8% in 2016 -, si, prin urmare, cred ca o crestere a tuturor produselor de asigurare ar reprezenta un beneficiu urias pentru regiunea ECE.

Asigurarile de accidente si asigurarile de viata atasate creditelor raman cele mai frecvente produse de micro-asigurare disponibile la nivel global si cred ca o disponibilitate si o absorbtie mai mare a acestor produse ar fi in beneficiul intregii regiuni ECE. Asigurarea de viata atasata creditului este necesara ca o forma de garantie pentru cineva care vrea sa contracteze un credit - daca este bine conceput, un astfel de produs de asigurare poate oferi o protectie valoroasa persoanelor cu venituri mici, oferind, in acelasi timp, un grad mai mare de acces la credite esentiale in sectorul antreprenorial.

In regiunea ECE, se manifesta un interes deosebit pentru produsele de asigurare bazate pe indici. Exista produse proiectate astfel incat sa intre in vigoare atunci cand se atinge un prag prestabilit, cum ar fi un anumit nivel de precipitatii. Dependenta de agricultura a regiunii ECE, impreuna cu gradul de expunere al acesteia la catastrofele naturale, inseamna ca aceste tipuri de produse le-ar putea oferi fermierilor mici protectia necesara impotriva fenomenelor meteorologice extreme, permitandu-le acestora sa isi poata relua activitatea fara a fi nevoiti sa vanda anumite bunuri. Desi produsele de asigurare bazate pe indici sunt disponibile in piata de ceva vreme, inovatiile tehnologice contribuie la optimizarea acuratetei indexurilor, reducand riscul de baza (riscul de a suferi o pierdere fara declansarea unui indices au riscul de declansare a unui indice fara a fi inregistrate pierderi) si reducand substantial costurile produselor si costurile de distributie a produselor catre consumatori. Acest lucru contribuie la reducerea costurilor si la imbunatatirea calitatii produselor si, prin urmare, la cresterea atractivitatii si a oportunitatii acestora in randul consumatorilor cu venituri mici. Acestea fiind spuse, este nevoie de mai mult timp inainte de a sti cu adevarat daca preocuparile legate de rata de baza pot fi abordate intr-un mod adecvat, pentru a face ca produsele pe baza de indici sa reprezinte o solutie adecvata pentru persoanele cu venituri reduse.

XPRIMM: De ce este atat de importanta, din punctul de vedere al societatii, promovarea conceptului de "reducere a deficitului de protectie"?
H.G.: Aceasta intrebare presupune mai multe aspecte: in primul rand, asigurarea este un element important de servicii financiare inclusive care vizeaza reducerea saraciei. La aparitia pierderilor, nu face discriminare intre bogati si saraci. Eforturile de dezvoltare din trecut ar putea fi inversate in cazul unui eveniment-soc, iar cei aflati la limita saraciei ar putea ajunge (inapoi) in saracie.

La nivel macroeconomic, o industrie de asigurari robusta si in dezvoltare este perceputa, la scara larga, drept un ingredient esential de stabilitate si crestere economica in economiile in dezvoltare. Prin atenuarea efectelor negative ale potentialelor pierderi asupra persoanelor si companiilor, asigurarile promoveaza schimbul, comertul, accesul la finantare, gestionarea eficienta a riscurilor si a activitatilor antreprenoriale, care, altfel, ar putea fi percepute ca fiind prea riscante. Sistemele eficiente de reglementare si supraveghere in domeniul asigurarilor, cu mecanisme de protectie ale asiguratului si stimulente adecvate pentru implicarea industriei, sunt fundamentale pentru crearea, cresterea si mentinerea unei industrii robuste de asigurari.

XPRIMM: A2ii lucreaza in zona InsurTech, avand conexiuni spre asigurarile de incluziune. Care este rolul pe care il joaca tehnologia si cum credeti ca va arata viitorul din acest punct de vedere?
H.G.: InsurTech anunta aparitia cele de-a patra revolutii industriale. Viteza schimbarii nu are un precedent istoric. In comparatie cu revolutiile industriale anterioare, schimbarea are loc, mai degraba, intr-un ritm exponential, nu liniar. Cand vine vorba de un acces mai mare la asigurare, acestea sunt momente interesante si fara precedent. Dinamicile pietei se schimba, dar, mai important, apar noi asteptari si comportamente ale clientilor. InsurTech detine un potential urias de imbunatatire in ceea ce priveste proiectarea produselor de asigurare, dezvoltarea de produse mai bine adaptate si reducerea costurilor administrative. Acestea pot fi considerate castiguri de eficienta si pot duce la scaderea primelor, la o mai buna intelegere a clientilor si la plati mai rapide.

Cu toate acestea, schimbarea aduce si provocarea de a folosi tehnologia in interesul clientului si in incercarea de a realiza noi modele de implicare a clientului (customer engagement). Valoarea potentiala a satisfacerii nevoilor clientilor aduce noi riscuri. Un astfel de risc indica problema protectiei datelor personale si a chetiunilor legate de date si detinerea de informatii publice. Un alt risc este dat de utilizarea Big Data si, ulterior, din cauza segmentarii, de stabilirea preturilor pentru consumatorii cu venituri reduse. Pentru a atenua aceste riscuri, autoritatile de supraveghere trebuie sa monitorizeze si sa inteleaga piata si, mai presus de toate, sa manifeste o atitudine deschisa fata de inovatie. In aceasta privinta, un grad mai ridicat de transparenta este de o importanta capitala.

A2ii lucreaza din greu pentru a sprijini supraveghetorii in a face fata acestor provocari cu care se confrunta. O serie de trei evenimente, in 2018, in Africa, Asia si America Latina, de exemplu, se concentreaza asupra intrebarilor cu privire la InsurTech si asigurarile de incluziune. Aceste "Forumuri consultative", organizate de A2ii, impreuna cu IAIS si Microinsurance Network, ofera o platforma pentru promovarea dialogului intre supraveghetori si industria asigurarilor. De asemenea, ultimul nostru "apel de consultare" (WebEx Call) cu privire la acceleratoare si hub-uri de inovatii a analizat mai atent cooperarea interinstitutionala ca instrument de raspuns pentru noile tendinte din piata si pentru a crea un spatiu sigur pentru lansarea de noi initiative.

XPRIMM: Produsele de asigurare de incluziune sunt percepute destul de des drept instrumente utile pentru dezvoltarea economica. In acest context, ne puteti oferi cateva exemple de succes?
H.G.: In tarile din OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), se estimeaza ca o crestere cu 1% a primelor de asigurari de viata ridica PIB-ul real cu 0,06% in fiecare an. Alte studii, cum este si cel realizat de Microinsurance Center - Microinsurance Learning and Knowledge (MILK) arata importanta critica a asigurarilor in cazul persoanelor cu venituri reduse, ca instrument de regenerare a veniturilor in fata calamitatilor. De exemplu, in Columbia, 66% din sumele achitate ca despagubire au fost utilizate pentru a rambursa datoria, pastrand astfel accesul la credit pentru o dezvoltare viitoare a afacerii. In Indonezia, o asigurare de viata atasata creditului - Payung Keluarga -, este in beneficiul comunitatilor vulnerabile, usurand povara economica cauzata de deces, datoriile gospodariilor fiind reduse prin iertarea datoriilor si plati in numerar. Accesul la produse inovative de asigurare deschide de asemenea noi orizonturi de imprumut, incurajand investitiile. In special asigurarile credit-linked, care sunt din ce in ce mai populare in randul agricultorilor din economiile in curs de dezvoltare. In Kenya, de xemplu, un produs de asigurare a culturilor agricole - Kilimo Salama -, este vandut direct agricultorilor in baza unui credit, fermierii putand astfel sa isi asigure culturile impotriva unor fenomene meteorologice extreme. Cercetari academice au aratat ca fermierii care au cumparat asigurari bazate pe indici meteorologici au avut cheltuieli mai mari, investind mai mult in input-uri agricole.

XPRIMM: Ce viitor mai are asigurarea clasica, in conditiile in care modelul de baza se confrunta cu provocarile aduse de asigurarile de incluziune, sistemele peer2peer si tehnologiile disruptive?
H.G.: Noi nu am descrie asigurarea de incluziune drept o provocare in sine pentru asigurarea clasica. Ambitia de a include noi persoane din piata sau de a acoperi noi riscuri este adeseori un factor inovativ, in special in ceea ce priveste distributia si utilizarea noilor tehnologii. Putem vedea ca pietele de asigurari sunt tot mai sensibile si inovative. Cu toate acestea, trebuie sa existe intotdeauna garantia ca inovatia si schimbarea sunt in beneficiul asiguratilor. Prin urmare, este extrem de important ca autoritatile de supraveghere sa inteleaga dezvoltarile rapide care au loc si sa le adapteze pentru industria de asigurari (de incluziune). Contributia A2ii in acest sens este reprezentata de sprijinul acordat pentru consolidarea capacitatii de supraveghere, servind drept centru de cunoastere in domenii cheie in reglementarea asigurarilor de incluziune.

Traducere: Cristian Suca

Editor: Alexandru CIUNCAN | Publicat pe 20.06.2018 | 3031 vizualizari
Share |