Fondul american JC Flowers a ajuns la un acord cu actionarii Bancii Comerciale CARPATICA (BCC), controlata de omul de afaceri Ilie CARABULEA, pentru a prelua 25% din capitalul social al bancii, daca va primi acordul BNR.
"Conducerea Bancii Comerciale CARPATICA a fost informata cu privire la faptul ca in 4 septembrie 2015 un grup de actionnari ai bancii (ce include urmatorii actionari: Ilie CARABULEA, Dana COJOCARU, Nicolae LUPU, Corneliu TANASE si ATLASSIB SRL) a incheiat un acord cu JCF III Europe Holdings L.P. (un vehicul investitional al JC Flowers III, LP, fond ce beneficiaza de consultanta J.C. Flowers & Co) in scopul vanzarii unei participatii indirecte de 25% din capitalul social al bancii", se arata intr-un anunt publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
"Acordul a fost incheiat in corelatie cu interesul exprimat de J.C. Flowers & Co catre banca, de a subscrie, daca anumite conditii sunt indeplinite, in cadrul majorarii de capital social aprobata de actionarii bancii in Adunarea Generala a Actionarilor din 18 iuniie 2015", e mai precizeaza in document.
Achizitia indirecta a actiunilor de catre JCF III Europe Holdings L.P. va fi finalizata dupa indeplinirea anumitor conditii precedente, precum aprobarea de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Infiintata in Sibiu in 1999, Banca Comerciala CARPATICA este o institutie financiara cu capital majoritar romanesc, adresandu-se atat segmentului Retail si IMM, cat si celui Corporate. Din anul 2004 actiunile Bancii CARPATICA se tranzactioneaza la Categoria I a Bursei de Valori Bucuresti.
Ilie CARABULEA este cel mai mare actionar al Bancii CARPATICA, detinand 57% din capital.
Omul de afaceri Ilie CARABULEA se afla in arest preventiv, fiind acuzat de procurorii DNA de constituirea unui grup infractional organizat si complicitate la abuz in serviciu in dosarul ASF - CARPATICA Asig. Potrivit DNA, Ilie CARABULEA, proprietar al firmelor SC ATLASSIB si TRANSCAR, prin intermediul carora detine si controleaza in mod indirect societatea de asigurari SC CARPATICA Asig SA, este acuzat de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, cumparare de influenta, in forma continuata, dare de mita, in forma continuata, folosirea in orice mod de informatii ce nu sunt destinate publicitatii in scopul obtinerii pentru sine de foloase necuvenite, in forma continuata, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata si la uz de fals.
In data de 27 iunie banca a anuntat initierea unor discutii pe baza de exclusivitate cu J.C. Flowers cu privire la o infuzie de capital in valoare de 110 milioane lei. Anuntul a venit imediat dupa ce actionarii bancii au hotarat trecerea intr-o noua etapa de dezvoltare a bancii prin aprobarea la data de 18 iunie a reducerii urmata de majorarea capitalului. In data de 8 iulie, conducerea bancii a fost informata cu privire la semnarea unui Memorandum (Memorandum of Understanding) intre J.C.Flowers si actionari care detin aproximativ 57% din actiunile bancii.
In cadrul AGA din iunie, actionarii BCC au decis reducerea capitalului bancii cu 204 milioane lei, la 110 milioane lei, prin anularea a peste 2 miliarde de actiuni, pentru acoperirea partiala a pierderilor cumulate ale bancii in valoare de 204 milioane lei. In acelasi timp, s-a aprobat majorarea capitalului cu alte 110 milioane lei, pana la 220 milioane lei, prin emisiunea unui numar de 1,1 miliarde actiuni noi cu valoarea nominala de 0,1 lei/actiune, pretul fiind egal cu valoarea nominala.
In primul semestru din acest an, Banca CARPATICA a inregistrat o pierdere de 15 milioane de lei si o solvabilitate de doar 8,1%, in scadere de la 10,8% la finele anului trecut. In S1 204 banca a avut o pierde de 0,35 milioane lei.
Veniturile nete au insumat 58 milioane lei in primele sase luni din 2015, in scadere cu 40% fata de perioada similara a anului trecut. Cheltuielile operationale au fost in valoare de 73 milioane lei, mai mici cu 1,8 milioane lei sau 2,4% fata de S1 2014.
Ilie CARABULEA a ajuns la un acord cu JC Flowers pentru vanzarea a 25% din Banca CARPATICA
Din aceeasi categorie
Cele mai citite
