1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Mos Craciun are nevoie de noi. Il ajutam? Ho, ho, ho :)

Paul DUMITRU
Managing Partner
CRUX Insurance Broker

23 Decembrie 2015 - Polul Nord

Mos Craciun reflecta asupra anului ce trecuse - urmau 24 de ore 'de foc' pentru el:  "Lumea considera ca totul la Polul Nord merge struna, ca pe roate, dar, din pacate, nu prea este asa - se gandea Mosul. La fel ca in lumea oamenilor, pentru a fi toate cadourile gata la timp, nici nu isi imagineaza prin ce trebuie sa trec. Cele 364 de zile de pregatiri pentru 'ziua cea mare' nu sunt lipsite de riscuri. Numai anul asta prin cate am trecut... Noroc ca m-a invatat un 'client' de-al meu din asigurari (care e in fiecare an pe lista celor cuminti si caruia ii livrez cadourile la timp) sa imi fac si eu niste asigurari care chiar m-au si ajutat: fie ca nu a trebuit sa scot din buzunar 'niste caramel suplimentar' (moneda noastra la Polul Nord)  pentru daunele pe care le-am avut sau, pur si simplu, 'mi-au cumparat linistea' sa imi pot concentra energia pentru pregatirile de Craciun....

Anul trecut de exemplu am avut un incident marisor la fabrica de jucarii: o crestere brusca de tensiune mi-a ars echipamentul in care faceam soldatei, asa ca noroc ca aveam asigurare de  defectiune a echipamentelor si am avut 'caramel' pentru reparatii de am putut sa livrez la timp jucariile! Anul asta am reinnoit aceasta asigurare, dar si asigurarea de bunuri pentru ambele fabrici (jucarii si dulciuri) - nu se stie niciodata cu schimbarile climatice ce inundatii apar chiar si aici la Polul Nord, sau cine stie ce altceva se poate intampla...

Asigurarea RCS (Raspundere Civila pentru Sanii) este incheiata pentru toata flota - asta este singura obligatorie la noi la Polul Nord. Le-am spus tuturor spiridusilor sa nu se urce la 'haturi' daca au baut lichior de oua ca se poate intampla ceva rau si nici nu se despagubeste nimic daca au vreun accident. Sper ca si oamenii sa tina cont de acest lucru caci acum, de sarbatori, cam multi exagereaza cu 'licorile'.

Am avut si o problema de sanatate - anul trecut, dupa ce am baut tone de lapte si am mancat milioane de fursecuri am facut o indigestie si m-a durut ficatul de am stat vreo 10 zile in spital (deh, la orice pot sa rezist, dar cand las vreun cadou si gasesc laptele si fursecurile lasate de copii..... nu ma pot abtine - sunt si eu doar un Mos Craciun...). Multi cred ca serviciile medicale sunt 'gratis' la noi la Polul Nord, dar nu este chiar asa: noroc cu asigurarea de sanatate care mi-a platit spitalizarea si medicamentele.

Anul asta m-a apucat frica: mi-a facut o asigurare de 'cyber-Craciun risk'! Am auzit de la clientii mei ca este posibil ca vreun Grinch sa imi intre in sistemul informatic si sa imi strice GPS-ul si tableta unde imi tin lista cu cei cuminti si sa strice tooot Craciunul. Parca si vedeam ca amestec cadourile si le trimit la adrese gresite sau ca nu mai gasesc lista 'celor cuminti'. Nu il las eu pe Grinch sa isi faca mendrele, clientii mei mi-au spus ce masuri de managementul riscului sa iau, sa ma feresc!

Oare oi fi facut tot ce trebuie legat de asigurari? Cred ca la anul o sa cer ajutorul profesionistilor sa fiu sigur. Nu pot sa va spun ce mi-au scris fiecare dintre ei - nu am voie (caci polita noastra de asigurare de raspundere civila acopera doar daunele materiale si vatamarile corporale nu si incalcarea corespondentei), dar stiu clar ce le doresc eu tuturor ce lucreaza in industria asta: sa fie sanatosi, sa aiba un 2016 prosper si sa continue sa faca treaba profesionist si cu pasiune. Ii astept sa imi spuna ce sa fac sa ii ajut sa creasca piata asigurarilor caci probabil ca nu realizeaza, prinsi fiind in treburile zilnice, ca prin tot ceea ce fac in aceasta industrie, in afara de protectie pentru societate, se elibereaza mult capital in economie. Iar acest lucru aduce prosperitate intregii societati.  De aceea toti sunt pe lista 'celor cuminti'.  Sper ca si la anul vor continua aceasta munca, dar de aceea astept eu de la ei sa imi spuna ce sa fac sa ii ajut.

Ohhh, trebuie sa ma grabesc ca ma asteapta sotia. Este foarte fericita ca m-am gandit acum muuult timp sa facem o pensie facultativa sa nu mai depindem de 'caramelul' de la stat."
Mos Craciun

PS: Acest text este un pamflet menit sa descreteasca fruntea tuturor ce lucreaza in asigurari. Acestora si nu numai le urez si eu, Paul DUMITRU, un sincer "La multi ani"!

PPS: Mos Craciun are nevoie de ajutor in domeniul asigurarilor? Ce ziceti, il ajutam? Ho, ho, ho!