1asig.ro
1asig.ro
PIB-ul Romaniei a stagnat in ...

PIB-ul Romaniei a stagnat in trimestrul doi si a scazut cu 0,4% in ritm anual

Produsul Intern Brut (PIB) s-a mentinut nemodificat in al doilea trimestru din 2026 fata de trimestrul anterior, in termeni reali, in timp ce comparativ cu T2 2025 a scazut cu 0,4% pe seria bruta si cu 2% pe serie ajustata sezonier, potrivit datelor semnal publicate de Institutul National de Statistica (INS).

In semestrul I 2026, Produsul Intern Brut a scazut cu 0,8% comparativ cu semestrul I 2025, pe seria bruta si cu 1,6% pe seria ajustata sezonier.

”Ca urmare a revizuirii seriei brute trimestriale aferente Produsului intern brut datorita includerii noii valori pentru trimestrul II 2026, seria ajustata sezonier a fost recalculata pentru a surprinde efectul economic al noii observatii statistice. Prin urmare, indicii de volum au fost revizuiti fata de a doua varianta provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul I 2026, publicata in comunicatul de presa nr. 173 din 9 iulie 2026”, noteaza INS.

Astfel, rezultatele trimestrului I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, au fost revizuite de la 99,7% la 99,6%, rezultatele trimestrului II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, au fost revizuite de la 100,8% la 100,9%, iar rezultatele trimestrului III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025, nu au fost revizuite (100%).

De asemenea, nici rezultatele trimestrului IV 2025, comparativ cu trimestrul III 2025, nu au fost revizuite (98,1%), in timp ce rezultatele trimestrului I 2026, comparativ cu trimestrul IV 2025, au fost revizuite de la 100% la 99,9%.

Seriile ajustate sezonier se recalculeaza trimestrial in conformitate cu practica europeana.

PROMO